A treia capitală de pe malul Dunării

A fost o călătorie începută frumos, dar în mare grabă, foarte mult așteptată, dar emoționantă, văzută prin prisma altor evenimente fericite care s-au petrecut cam în același timp. Acum, uitându-mă în urmă cu doar două săptămâni, totul s-a petrecut mult prea repede, a trecut… mult prea repede, iar Viena, căci despre ea este vorba în această poveste, pare foarte departe.

Se află practic la o distanță de trei sute șaizeci de zile, judecând după dorința de a călători din nou la anul pe malul austriac al Dunării.

Totul a pornit de la o plezneală de-a noastră, iar aici vorbesc despre mine și Cătălin – YO7GQZ, la gândul de a porni într-o excursie la Viena, după ce în ultimii doi ani am ajuns pe malul Dunării de la Belgrad și aventura tot pe bicicletă prin Budapesta.

Ne-am zis că ar fi interesant ca anul ăsta să vizităm a treia capitală pe care fluviul a ales să o traverseze, iar la anul…de ce nu…Bratislava sau nu cea din urmă.

„Dunărea trece, nicicând obosită
Spre vale curge un curent în șuvoi,
Vecină la vest, o țară împlinită,
Povestea Vienei o aduce spre noi.”

Cum era de așteptat, pedalatul face parte din plăcerile noastre de a călători absolut liber pe străzile metropolelor sau aleile parcurilor de prin țările unde am călătorit, fără vreo restricție legată de ore de ajuns la destinație sau transport în comun.

Desigur, este interesant de testat și relaxarea unui tur al capitalelor, călătorind cu autobuzul, trenul sau metroul, când totul este atât de bine pus la punct, în orașele prin care am colindat, dar fantezia de a pedala fără constrângeri de traseu, ni se pare mai pe placul nostru. Pe bicicletă este facilă și comunicarea atât între noi, cât și cu restul radioamatorilor aflați la recepția RoLink, deoarece utilizăm car-kit-ul. Astfel stația radio stă în borseta de pe ghidon, având legat de el și cablul pentru PTT, iar cel pentru microfon este susținut de partea pentru audio, lângă ureche cam așa:

Ne-am gândit că merită căratul bicicletelor pe suportul atașat la portbagajul mașinii, pentru a mă opri din drum poate pentru o poză sau plăcerea de a sta doar câteva minute la umbra unui copac într-un parc european. Cam astea sunt gândurile care ne urnesc din loc atunci când plecăm în vacanță peste hotare și nu numai.

În graba despre care pomeneam la început, am pornit spre Viena, undeva în jurul orelor 14, întrebându-ne dacă este totuși rezonabilă ora, având în vedere faptul ca erau „doar” vreo mie de kilometri până la destinație. Ne-am zis într-un glas că DA, așa că bagajele fiind făcute și urcate în mașină de cu seară, am plecat intins spre Arad, unde speram să găsim un loc pentru la noapte, neavând cazarea planificată decât pentru Austria.

Din păcate, șoselele României de cele mai multe ori sunt marcate cu evenimente triste și chiar tragice, care dincolo de implicarea emoțională a participanților direcți, dar și a martorilor, duce la blocaje în trafic fără a știi pentru cât timp și mai ales fără vreo posibilitate de alternativă de drum. Așa s-a întâmplat în dreptul localității Ohaba din județul Hunedoara, unde s-a format o coloană de câțiva kilometri din cauza unui accident rutier în care a fost implicat un motociclist turc aflat într-un grup de trei colegi, cu un camion condus de un șofer ungur.

Trebuie să recunosc faptul că m-a afectat oarecum evenimentul, noi fiind motocicliști începători pe șoselele hazardului. După o perioadă de timp cu stat în coloană între două porțiuni de autostradă, am revenit pe A1 spre Timișoara, apoi Arad, punctul terminus al zilei. Am trecut pe lângă Dealul Liliecilor sau altfel spus, unul dintre motivele pentru care nu avem finalizat segmentul de autostradă între Deva și Lugoj.

A doua zi, cu forțe proaspete am părăsit țara pe ruta Ungaria, pe centura Budapestei, continuând fără frontiere spre Austria, având ca destinație și găzduire Viena. Și când spun fără frontiere, mă gândesc desigur la Spațiul Schengen, din care fac parte Ungaria și țara sa vecină de la vest, așa încât granița este ceva uitat.

Așa cum este cam peste tot și pe autostrazile din OE am avut parte de porțiuni de trafic îngreunat, datorat unor defecțiuni tehnice ale autoturismelor sau tamponări ușoare provocate de viteză. Până la urmă nu mai conta… vacanța era la început, bucuria desigur și ea cu noi și timpul liber… nelimitat.

Cam așa s-ar putea rezuma cele patru zile în care Viena ne-a ținut loc de casă, iar drumurile noastre cu bicicletele au strâns zeci de kilometri în fiecare zi.

Infrastructura capitalei europene este deosebit de dezvoltată și perfect adaptată fiecărui tip de cetățean, fie că este vorba de pasionați pe două roți ca bicicliști, motocicliști sau scouteriști și până la sportivi amatori dornici de a face mișcare după o zi de muncă.

De asemenea, am poposit în parcurile îngrijite în amănunt, cu dedicație și respect pentru cei care cu mult bun simț știu să le protejeze în timp ce se relaxează pe iarbă.

„Pe alei de parcuri sau maluri de râu
Și drumuri ce urcă-n viteză spre munte,
Potecă albastră din apă la brâu
Natură cu viată pe turiști să-i încânte.”

La fel, oaza de verdeață pe care Dunărea a creat-o la Viena, de-a lungul zecilor de kilometri de faleză, m-a dus cu gândul la delta fascinantă pe care același fluviu a creat-o în România și care este un loc lăsat uitării.

Începând cu fiecare bulevard, având mai multe benzi pe sens și până la o simplă stradă de cartier, există piste de biciclete, așa încât se poate vizita întreg orașul doar pedalând pe propria bicicletă sau cu una închiriată.

Și cum noi eram mai tot timpul în mers, ne-am nimerit în trafic chiar la ora după-amiezei când ieșeau de la serviciu vienezii și culmea … mulți dintre ei tot pe două roți, judecând după modul office în care erau îmbrăcați. Am rămas plăcut impresionată de acest aspect, dar și de calmul cu care fiecare trecător își duce viața în traficul aglomerat al capitalei care numără 1,8 milioane de locuitori, adică un sfert din populația totală a Austriei.

Noi am păstrat deja obiceiul anilor trecuți când, din dorința de comunicare cu țara, Cătălin a purtat într-un rucsăcel Mini Nodul portabil RoLink proiectat și construit de el.

„Și-am vorbit cu țara… România departe,
Cu nodul portabil RoLink peste tot.
În unde radio, Dunărea desparte
Apele fluviului să le treci înot.”

În premieră, de această dată am mai adaugat lângă el și un IGATE de APRS numit YO7JYL-10, construit de Cătălin, tot marca YO7GQZ. Micul nod de APRS prelua semnalele transmise de stația Yaesu FT-2D, astfel încât indicativul YO7JYL-7 apărea pe harta APRS, fiind de un real ajutor pentru orientare. Despre partea tehnică a acestui proiect, l-am rugat pe Cătălin să explice într-un articol separat, care urmează a fi publicat pe blog.

Practic de la locul nostru de cazare, undeva lângă o pădure, la ieșirea către autostrada ce duce spre Linz, pe bicicletă am ținut cursul Râului Wien și traversând o bună bucată de oraș, am ajuns la faleza Dunării.

În drumul nostru, am trecut în fiecare zi pe lângă Palatul Schönbrunn, care este o fostă reședință imperială de vară ce numără 1441 de camere. Fiind unul dintre cele mai importante monumente culturale din țară și o construcție impresionantă, el a fost începând cu anii 1960 printre obiectivele turistice cheie din Viena.

Nu l-am vizitat datorită aglomerației create de vadul de turiști dornici să afle istoria, gusturile și aspirațiile monarhilor din familia Habsburg.

„Și vară și soare, statui și castele,
Vestite de veacuri și-n timp prăfuite.
Rotesc după soare lumina din ele
Din lupte uitate și șoapte mocnite.”

De asemenea, am pedalat pe lângă clădirea Parlamentului, al cărei interior nu poate fi vizitat până în anul 2021, din cauza lucrărilor de renovare. Altfel, este unul dintre cele mai importante edificii în stil istorist și găzduieşte şedinţele Consiliului Naţional, dar şi Consiliului Federal. Suprafaţa impunătoarei structuri măsoară aproximativ 14.000 m², existând 1.600 de încăperi cu 920 de ferestre sau cu alte cuvinte, mai în glumă, nu încape cu totul într-o poză.

Am făcut un popas și lângă Muzeul de Tehnologie din capitala vieneză, unde turiștii curioși pot afla cum se fabrică anumite lucruri, pot vedea experimente științifice. De asemenea, în incinta lui, se organizează experimente interactive pentru vizitatori.

Am fotografiat și clădirea vestitei Opere de Stat unde se desfășoară renumitele concerte cu muzică de operă, operetă și balet, Viena găzduind casele memoriale ale celebrilor compozitori Wolfgang Amadeus Mozart și Johann Strauss.

Mi-a atras atenția și clădirea impunătoare a Institutului Goethe, iar gândul mi s-a dus la vestitele certificate pentru cursurile de predare a limbii germane.

De o frumusețe deosebită și ciudată este și Biserica Sf. Carol, construită în anul 1737, având elemente arhitecturale din Grecia antică, baroc contemporan vienez și cele două coloane inspirate din Columna lui Traian. Este cea mai vestită biserică în stil baroc din Viena, are înălțimea de 72 m și reprezintă un obiectiv spectaculos în peisajul architectural al capitalei.

Am trecut și pe lângă Casa Comercianților, o clădire veche, construită între anii 1902-1903. Haus der Kaufmannschaft este un exemplu semnificativ de arhitectură reprezentativă a Vienei la începutul secolului XX. A fost proiectată ca o clădire de birouri încă de la început, în stilul deja cunoscut neo-baroc și se află în Schwarzenbergplatz, una dintre cele mai faimoase piețe din centrul orașului Viena.

În discuțiile pe care le-am purtat zilnic prin intermediul rețelei RoLink, Cătălin a vorbit printre altele și cu YO2OCP –  Mihai de la Satu Mare. El ne-a spus despre un văr din România, care se stabilise de ceva ani la Viena și ne rugase să îl vizităm. Vroia să-i ducem un gând radioamatoricesc din YO, dacă în traseul nostru puteam să ajungem pe strada unde el deținea un hotel cochet. Pe lângă faptul că era în drumul nostru, am poposit la locația lui Sorin, adică Hotelul Altwienerhof, alături de care am savurat o bere rece vieneză în niște halbe tradiționale, așa cum știu vesticii să aprecieze licoarea din hamei. Ne-am bucurat pentru că odată ajunși la Sorin, acesta l-a putut auzi pe Mihai cu ajutorul nodului nostru RoLink, transmițându-i calde salutări din țara natală.

A fost o ocazie interesantă pentru a afla informații legate de stilul de viață austriac, despre calmul din viața de zi cu zi, fapt remarcat și de mine, de politețea și modul de gândire referitor la cum se muncește acolo și sistemul financiar vestic, la care din păcate, România mai are foarte mult de lucrat. Mi-a rămas întipărită în memorie o replică pe care Sorin ne-a spus-o legată de sistemul sanitar și al asigurărilor de sănătate și… câtă dreptate are: ” După o anumită vârstă, vine o vreme când te interesează mai mult cardul de sănătate, decât cardul bancar! „ .  No comment. Am plecat de la el cu bucuria de a afla lucruri noi, dar și faptul că mi s-a confirmat ceea ce remarcasem și în Germania, când am vizitat-o acum câțiva ani.

Tot Sorin ne-a îndemnat să vizităm Stift Melk ( Abația Melk) și stațiunea turistică montană Hallstatt așezată de-a lungul Lacului Hallstättersee, ambele situate pe autostrada ce leagă Viena de Linz.

Prima destinație se găsește deasupra orașului Melk, situată pe un deal stâncos cu vedere spre Valea Wachau a Dunării, iar impresionanta clădire barocă a abației de azi a fost construită între 1702 și 1736.

La intrarea in abație stă scris cu majuscule “ABSIT GLORIARI NISI INCRUCE” adică “Gloria este gasită doar prin cruce”.

Grădinile frumoase amenajate în același stil baroc, cât și pavilionul s-au deschis spre vizitare publicului, după ce au fost reamenajate și restaurate în anul 2000.

Am continuat drumul nostru către localitatea Hallstatt de la poalele Muntelui Salzberg și despre care aflasem că se află într-o zonă pitorească situată la altitudinea de 511 m.

Este considerat un port-oraș la un lac de munte, iar apa Lacului Hallstättersee este cristalină și de o puritate aparte.

Numele provine din cuvântul german hall, care înseamnă galerie (de subteran).

Este legat de zăcămintele de sare din zonă, exploatate încă din vremurile preistorice (pe teritoriul orașului se găsește cea mai veche salină din lume) și în goana mașinii chiar am trecut pe lângă ea.

În ciuda distanței considerabile între Viena și Hallstatt, chiar dacă și pe acolo autostrăzile sunt foarte aglomerate, am rămas încântați de aceste locuri care ne-au plăcut foarte mult. În schimb, drumurile între stațiuni erau neașteptat de libere.

Și cum odată reîntorși la Viena, bicicletele ne așteptau pentru o tură de-a lungul Râului Wien, am folosit momentul pentru a sta până la apus pe lângă păsările de apă, care se bălăceau vesele prin verdeață.

În următoarea zi, faleza Dunării ne-a chemat din nou, însă de data asta am ajuns pe Donauinsel sau o bucată impresionantă de pământ în mijlocul fluviului, pe care se poate ajunge doar cu bicicleta sau ca pieton, coborând de pe podurile care o traversează.

Are o lungime considerabilă de 21,1 kilometri și o lățime de 200 m, găzduind o mulțime de evenimente în aer liber sau locuitorii Vienei se pot relaxa pur și simplu pe iarbă la plajă sau picnic, fiind un paradis al timpului liber pentru vienezi.

Insula cuprinde plaje cu nisip, dar și cu pietriş, peluze de-a lungul Dunării Noi, golfuri, locuri pentru nudiști, piste de alergat şi piste pentru role, drumuri pentru pietoni şi biciclişti, locuri de joacă, centre de închiriere a ambarcaţiunilor, bicicletelor şi plăcilor de surf. Ne-am bucurat și noi de aceste locuri, amenajate, dar sălbatice în același timp, prin prisma intervenției minime a omului, o oază de liniște și verdeață într-o capitală europeană de un asemenea rang.

Am stat pe malul Dunării și m-am relaxat privind lebedele grațioase care interacționau cu oamenii, am intrat în apa fluviului, care are o cu totul altă culoare, față de nuanța tulbure din România și am pedalat pe aleile insulei chiar dacă în aer se simțeau peste 30 de grade.

Interesant mi s-a părut și Schemerlbrücke sau Podul Leilor care a fost construit între 1894 și 1898, în suburbia Nussdorf, acolo unde Donaukanal părăsește fluviul. Construcția podului a fost necesară din motive structurale deoarece, cei trei pereți principali de rulmenți și bara orizontală puternică susțin atât greutatea podului, cât și presiunea creată de barajul apei din canal. Prezintă coloane impunătoare cu statuile unor lei, realizate din bronz, semnificând duritatea construcției.

După cele câteva zile petrecute în inima Vienei, a urmat plecarea spre țară, nu înainte de a face un ocol pe la Mako, în sud-estul Ungariei in apropierea frontierei. În sâmbăta reîntoarcerii noastre, mai exact pe data de 20 iulie, știam că se desfășoară în mica localitate din HA, a XXVII-a ediție a întâlnirii internaționale a pasionaților radio. Pe lângă faptul că am prins blocaje pe autostrăzile din Austria, dar și pe centura Budapestei, am pierdut și o oră datorită fusului orar, așa încât la ora 4PM, am mai găsit doar câțiva radioamatori locali. În schimb, în timp ce ne deplasam dezamăgiți spre mașină, ne-a auzit vorbind românește Lali – YO5OAI din Salonta, alături de Dora, fiica lui radioamatoare – YO5NDA și un amic de lângă granița cu România, Feri – HA8LLH.

Într-adevăr, întâlnirea se terminase cu vreo două ore în urmă, dar Lali mi-a dat acest QSL primit odată cu sosirea la întâlnire.

După un schimb de impresii și o amintire peste ani, noi ne-am continuat drumul către casă, de care ne despărțeau peste cinci sute de kilometri peticiți cu bucăți de autostradă. Am tot vorbit de-a lungul drumului cu prietenii radioamatori, care ne urmăreau și pe Harta APRS, iar în jurul orelor 23 am ajuns la QTH-ul de bază de la Pitești, după o mie de kilometri parcurși într-o zi. Lung și obositor, dar ce contează?

Am petrecut câteva zile într-o țară civilizată de la ai cărei oameni avem multe lecții de învătat, chiar din cultura cotidiană și modul de viață al locuitorilor de aici. Aflată practic în mijlocul Europei, Austria este o punte peste relațiile inter-umane, un punct de întâlnire între vechi și nou, între istorie și arhitectură modernă, cu palate și catedrale impresionante, cultură și civilizație puternic impregnate de însăși familia imperială de Habsburg și având un farmec aparte. Și cu toate astea, dincolo de nuanțele sale, mai curată ori mai poluată, Dunărea este aceeași, iar apele ei neobosite traversează Europa, indiferent de vreme sau vremuri.

’73

Cristina – YO7JYL