Amintiri din vacanțele anilor trecuți – Croația

   Deși cu tristețe am povestit și în articolul trecut, așa cum bine știm cu toții, este o perioadă în care suntem nevoiți să limităm pe cât posibil deplasările și implicit revederea unor locuri sau oameni de care poate ne este dor. Cum spuneam, este un moment din viață când trebuie să avem grijă de noi, de sănătatea noastră, dar și de cei cărora ne pasă și mai mult ca oricând… să stăm acasă.

Pe de altă parte, primăvara acestui an ar trebui să fie, pe lângă renașterea naturii, o regăsire a ceea ce suntem de fapt, a dimensiunilor vieții noastre și câtă putere avem să ducem la bun sfârsit o luptă dificilă cu un inamic invizibil, în speță Covid-19. Haideți să încercăm cumva să fim optimiști, să ne păstrăm moralul la cote pozitive și să căutăm bucurii în lucruri mărunte, în fapte simple, dar plăcute. De ce nu? Este momentul să ne aducem aminte de unele destinații interesante, locuri minunate pe unde am călătorit și ne-am dori să fim, pentru că nu-i așa? Amintirile frumoase sunt un balsam pentru suflet și rămân mereu în noi, indiferent de momentele grele sau triste din existența fiecăruia.

Atunci când am pornit în drumețiile radioamatoricești de pe acest blog, am vrut ca starea de spirit pe care o generează, să fie una pozitivă, de relaxare și bucurie, de călătorie în diverse locuri drăguțe, în care poate cândva să ne reîntoarcem.

Și pentru că, așa cum spuneam, este o perioadă în care suntem nevoiți să limităm călătoriile, să nu uităm că totuși… avem liber la visare și undă verde la cutia cu amintiri despre locuri faine, pe unde am colindat în urmă cu doar câțiva ani.

Deoarece am ajuns în Croația preț de mai multe vacanțe, m-am gândit să-i dedic o pagină de album, pentru că am descoperit locuri interesante și sălbatice, cu soare scăldat în albastrul ireal al Mării Adriatice.

Traseul pe care l-am parcurs ani la rând, a fost prin Serbia pe centura Belgradului și apoi Zagreb, capitala Croației.

A urmat traversarea podului ce leagă continentul de Insula Krk și apoi cu feribotul spre Insula Cres.

Destinația ce ne-a găzduit timp de zece zile a fost Campingul Slatina, aflat în localitatea Martinšćica, de pe Insula Cres.

Pentru partea radio, deoarece era anul premergător înființării RoLink, Cătălin a anticipat proiectul ce avea să pornească peste doar câteva luni, adică prima rețea analogică a radioamatorilor români.

Astfel, am avut cu noi un nod portabil conectat prin internet la Repetorul R0X de pe Mățău (cel mai înalt deal din Romania). Din punct de vedere radioamatoricesc, în acest mod, am putut ține legătura cu țara.

Altfel, tot pe partea de radio, am ridicat o antenă verticală pentru banda de 28 MHz cu ancore improvizate și nelipsitul drapel din vârful ei.

Alături de antenă, am purtat în bagaj stația Yaesu FT 857, care iată, a fost plimbată și la mare, nu numai pe crestele munților pentru legături în Programul S.O.T.A.

Deși este o insulă, ce-i drept cu o suprafață impresioantă, infrastructura și tot ce ține de călătorii au îndeplinit chiar si pretențiile turiștilor austrieci și germani care an de an, își petrec vacanțele la cort, în campinguri aflate la umbra pinilor și a vegetației mediteraneene abundente.

Mirosul specific de rozmarin, lavandă, dar și alte plante aromatice ne-a amețit pe parcursul zilelor petrecute pe malul stâncos al Adriaticii.

Cicadele ascunse printre ramurile arbuștilor într-un mimetism perfect, ne-au acompaniat cu sunetul lor specific până târziu în noapte.

De asemenea, am remarcat și dimensiunile impresionante pe care le aveau păianjenii din zonă. Cred că erau inofensivi din moment ce nu am auzit evenimente legate de ei, dar aveau niște „ochi” interesanți care străluceau noaptea în lumina lanternei. Într-una din zile, m-am trezit în cort cu păianjenul de mai jos, deloc plăcut la vedere, în timp ce cobora relaxat pe un fir invizibil de pânză.

Îmi aduc aminte cu mare plăcere de perioada perseidelor, când în bezna insulei, spectacolul stelelor căzătoare ne-a lăsat fără cuvinte. Infinitatea de ochi ce ne priveau de sus, ne-a dus din nou cu gândul la cât de mici suntem nu numai pe acest pământ, dar mai ales în univers.

Cum spuneam, vegetația specifică unui climat mediteranean creează la fiecare pas o simfonie de culori și mirosuri de-a dreptul încântătoare.

Insula Cres are o diversitate extraordinară între zona de nord cu stânci înalte unde trăiesc vulturi pleşuvi, pe care din păcate nu i-am văzut, dar şi golfuri sălbatice cu nisip pe coastele de vest şi sud.

De asemenea, în drumul nostru spre plajă, am trecut pe lângă arbuștii măslinilor ale căror ramuri își purtau fructele ca niște bomboane verzi.

În dreptul localității Osor, Insula Cres este legată printr-un pod mobil de vecina sa, Mali Lošinj, unde am petrecut o zi, străbătând-o cu bicicletele în lung și-n lat.

Aceste două insule, Cres și Mali Lošinj, au un mare potențial turistic, iar relieful este bogat în mini insulițe, ieșite ca niște iceberguri din albastrul perfect al mării.

Printre locurile care m-au fascinat este și localitatea Vrana, de fapt un sătuc sălbatic, unde cu greu găsești oameni, dar care găzduiește un lac imens cu apă dulce, Vransko jezero. Este aflat pe insula înconjurată de apa Adriaticii care are o salinitate ceva mai crescută decât Marea Neagră. Imensul lac-rezervor în apropiere imediată de mare alimentează cu apă curată şi potabilă, zona insulelor Cres-Lošinj.

Nu am putut ajunge la el, fiind interzis accesul în zonă și mi s-a părut firesc să fie așa, având în vedere calitatea apei lui, în care se poate „arunca privirea” până la o adâncime de 24 metri. Pe lângă frumusețea și nuanța sa perfect de albastră, Vransko jezero este vestit și pentru legendele folclorice despre zâne care locuiesc în peşterile din împrejurimi. Și atunci… cum să nu fie minunate aceste locuri?!

Insula Cres impresionează și prin arhitectura orăşelelor antice situate pe vârfurile stâncilor, care amintesc de capcane fabuloase izolate. Localitatea Lubenice este un exemplu adevărat de astfel de construcţie care duce departe atmosfera timpurilor demult apuse.

Este un orășel fort cu patruzeci de clădiri, vechi de aproximativ 4000 de ani situate pe o porțiune stâncoasă abruptă, înaltă de 380 metri cu vedere la mare. Lubenice a fost desemnat patrimoniu mondial UNESCO.

Într-una din zilele petrecute pe Insula Cres, n-am vrut să ratăm o excursie pe mare până în dreptul plajei Lubenice, într-o zonă pitorească și interesantă, numită Blue Cave. 

Așa cum îi spune și numele, este de fapt o mică peșteră subacvatică, o minune geomorfologică naturală, unde se poate ajunge doar înot. În interior este o fisură ca o boltă în peretele stâncos pe unde lumina se strecoară în întunericul răcoros al grotei. Apa mării capătă nuanțe de safir sau albastru electrizant, care variază în funcție de sezon sau momentul zilei când pătrunde lumina.

   După ieșirea din grotă, Cătălin a profitat de faptul că barca „piraților” era ancorată  în golf și s-a scufundat pentru a-i vedea elicea. Nu mică i-a fost mirarea când a văzut mulțimea de pești din jur, pe care i-a și  filmat.

Cam așa se poate descrie în câteva cuvinte una dintre vacanțele petrecute pe malul Mării Adriatice.

Ca de fiecare dată, bicicletele au fost mijlocul nostru local de deplasare, începând cu străduțele înguste ale localităților insulei, potecile campingului sau chiar până la țărmul mării. Am remarcat simplitatea localnicilor, prezența lor discretă, dar și bunul gust.

Croația ne-a primit de-a lungul mai multor ani și m-aș întoarce oricând cu plăcere în apele sărate ale Adriaticii și puțintel mai reci, dar ireal de albastre.

Am trăit și simțit acolo bucuria de a ne contopi cu natura și firescul ei, ademeniți de mirosurile ierburilor aromatice, căldura pe alocuri înăbușitoare și de stâncile ce se aruncă direct în apă.

Am încercat să prind fără succes ghemotoacele negre ale aricilor de pe fundul mării, dar în schimb am fost pișcată de tentaculele cu transparență liliachie ale meduzelor.

Ne-a încântat compania peștilor care au înotat împreună cu noi într-un mediu tăcut, dar a cărui limbă este pe înțelesul nostru, al tuturor, dacă vrem să vedem și să percepem simplitatea vieții.

’73

Cristina – YO7JYL