Aventura celor trei mușchetari radioamatori pe drumurile Băniei

… și a mai trecut o vară. Da, știu… noi încercăm să prelungim cât mai putem o copie a ei, prin diverse activități radioamatoricești sau drumeții la sfârșit de săptămână, așa încât schimbarea vremii să fie cât mai lină. Cel puțin așa ne-am gândit într-un final de septembrie după ce, pe toată perioada verii i-am promis lui YO7AMK – nea Bebe din Craiova că o să-l vizităm.

„Bunicul Bebe așteaptă-n Bănie
Să vină nepoții pe motociclete,
Legamânt făcut cu prietenie
Într-o vară cu soare și raze cochete.”

Era simplu, deoarece până la dumnealui sunt doar vreo sută și cincizeci de kilometri, adică rost de două ore cu mașina în trafic, însă noi vroiam un pic mai altfel. Sub imperiul bucuriei că eu și Cătălin am devenit motocicliști, Bogdan – YO3IXW ne propusese să facem un drum la Craiova într-un mod inedit, adică pe câte două roți.

De cele mai multe ori, “bunicul” din Bănie este la curent cu aventurile noastre pe șoselele României și nu numai. În momentul când i-am promis că îl vom vizita în acest mod mai… altfel, frumos și mai ales interesant era să ne ținem de cuvânt și în fiecare legătură radio pe care o aveam cu dumnealui, ne reamintea faptul că ne așteaptă.

Venise timpul să îi facem o surpriză celui care în fiecare dimineață dă trezirea în rețeaua RoLink, prin QSO-urile care se aud când soarele abia că vrea să mijească de ziuă. Așa că, încă din seara premergătoare aventurii pe plaiurile Olteniei, ne-am înțeles împreună cu Bogdan să nu pomenim nimic despre intenția noastră.

Deși pe mine mă mâncau degetele să pun mâna pe stație și să-l salut pe nea Bebe, am stat potolită ca să nu stric momentul mult așteptat de bătrânul nostru radioamator.

În dimineața zilei următoare, când trebuia să purcedem la drum, cele zece grade din termometrul piteștean nu prea ne încurajau să pornim călare pe Honde și să gonim spre sud.

În plus, Bogdan plecase cu o oră mai devreme la drum, deoarece avea de străbătut întâi autostrada A1 până la noi, timp în care l-am urmărit pe Harta APRS  până la Pitești. Apoi, cei trei mușchetari calculaseră că este mai ocolit traseul pe ruta Roșiori de Vede, Caracal și apoi Craiova, dar mai liber și frumos drumul. Altfel, pe ruta clasică spre Slatina, apoi Balș este foarte aglomerat de obicei pe ambele sensuri de mers, adică neplăcut pentru un motociclist.

Dar revenind acum la ruta alternativă, am considerat că ar fi mai fain traseul ce străbate câmpiile toamnei, dar și o porțiune deasă de pădure, în timp ce drumul se strecoară prin ea ca printr-un tunel.

„Cu dor de ducă pe Honde călare
Cei trei haiduci la drum au pornit.
Sunt aici, apoi abia se mai văd în zare,
Nea Bebe cu bucurie mare i-a primit.”

Credeam ca o să-mi fie frig pe motor mergând cu viteză, dar nu a fost așa, deoarece soarele blând al lui septembrie încă își făcea bine treaba sau, ca să îl citez pe nea Bebe, “începea să bage cărbuni”. Știam că se anunța o zi călduroasă în Craiova, iar noi oricum ajungeam în jurul prânzului, deci totul se derula conform planurilor noastre. Drumul se întindea liber înaintea noastră așa cum mă așteptam, șerpuind prin comunele și satele Olteniei. De pe câmpii, vântul ne aducea în cască miros de pășune arsă de toamnă sau iarbă uscată de la seceta care pune stăpânire pe ținuturile astea încă de la începutul verii. Noi eram mânați din spate de senzația de libertate pe care o dă pasiunea moto, dar și bucuria că o să facem cu siguranță, un bătrânel fericit.

Îmi aduc aminte că dumnealui ne-a spus de atâtea ori despre încântarea pe care o trăiește prin ceea ce îi povestim despre locurile pe unde ne poartă pașii. De fapt, chiar așa și este pentru că, de obicei ne auzim cu nea Bebe pe frecvențele RoLink, dar și pe cele simplex de pe vârfurile S.O.T.A, deci este mereu cu noi pe calea undelor. De data asta ne-am abținut de la QSO-uri și am avut grijă să nu comunicăm nimic prin RoLink, dar am vorbit între noi pe o altă frecvență, aflați fiind la o distanță de câteva zeci de metri unul de altul.

Așa că, în timp ce soarele arunca spre noi căldura începutului de amiază, ajungeam cu zgomotul cailor putere pe străduța liniștită de lângă Parcul Romanescu. Acolo se află casa bătrânelului nostru și cred că nu greșește Bogdan când îl numește „cel mai în vârstă fan al rețelei RoLink”.

Dumnealui a ieșit uimit din casă și în același timp emoționat de surpriza pe care i-au făcut-o “nepoții”. Era foarte bucuros că îi revede pe piteșteni și încântat că a făcut cunoștință și cu Bogdan pe care îl știa doar din poze, deși vorbiseră de atâtea ori pe frecvențele radio.

În timp ce savuram niște prăjituri delicioase cu nucă, preparate de cumnata sa, ne-a dus în grădina din spatele casei, pe care ne-a arătat-o cu bucuria, dar și modestia lui obișnuită. Acolo este locul unde își începe ziua, povestind cu prietenii matinali din RoLink sau în frecvențele de unde scurte. De asemenea, ne-a povestit și despre impresiile pe care le schimbă cu semenii aflați pe meleaguri îndepărtate: YV6QD – Marcel din Venezuela și VK2SOL – Ionel, un oltean plecat în urmă cu mulți ani în Australia.

Vroiam să-i arătăm lui Bogdan și Parcul Romanescu, așa că l-am lăsat pe nea Bebe să-și revină din emoția surprizei pe care i-am făcut-o și am pornit pe aleile oazei de verdeață.

Și bine spun, deoarece parcul nu începuse să se îmbrace în culorile toamnei, așa încât cele aproape douăzeci și șapte de grade erau resimțite în aer ca într-o veritabilă zi de august.

Cărbunii aurii ai soarelui erau cu noi, iar razele se strecurau cu ușurință printre ramuri și aruncau săgeți în apă.

Apa Lacului Mare din mijlocul parcului încă mai păstra paletele frunzelor de nuferi de sub care ieșeau peștii curioși. Stăteau la suprafață dornici de lumină, dar când mă apropiam de ei, la un semn fugeau cu toții.

Oglinda apei arăta adevărul un pic distorsionat despre viața din aer, iar din când în când frumusețea din albastrul cerului era brăzdată de câte o barcă ce traversa lacul alunecând încet.

„Zburătoarea” își făcea de lucru pe deasupra pădurii, natura ne spunea subtil să mai zăbovim puțin că nu-i bai, în timp ce motoarele nebune așteptau să fugim cu ele în lume.

Nu prea aveam de ales, deci ne-am întors pe străduța de lângă parc, unde așa cum bănuiam, nea Bebe își aștepta nepoții în cadrul porții cu dulciuri și niște sticluțe ce păzeau în interior licori fine din fructe. Se făcuse ceasul 4.30 PM, iar noi trebuia să parcurgem în sens invers cei vreo două sute și ceva de kilometri care ne despărțeau de Pitești, iar Bogdan ceva mai mulți până în YO3.

O ultimă poză împreună, o promisiune că vom reveni, nea Bebe care se uita lung după noi și… am părăsit Craiova pe aceeași rută. Urma să mai povestim din mobil pe unde ne aflăm și ce vedeam așa încât, vorbind la stație pe RoLink ne-am salutat și cu radioamatorii din Campina: dl. Florin – YO9IIE și dl. Florentin – YO9BXC.

La un moment dat însă, ne-am luat rămas bun și de la Bogdan care a vrut să evite aglomerația autostrăzii A1, alegând ruta spre Alexandria și apoi București, unde a ajuns cam în același timp cu noi. Eu și Cătălin am mai făcut un popas la marginea pădurii pentru o poză spre apus, parcă în semn de recunoștință toamnei pentru că a fost așa de blândă cu noi. Ea ne-a mai oferit încă o zi din anotimpul cald ce părea că nu a plecat de aici. La Pitești am ajuns când se lăsase noaptea, luna fusese farul călăuzitor, iar ochii strălucitori ai stelelor se uitaseră tot timpul după noi. Și cum spuneam la început… a mai trecut o vară.

 

‘73

Cristina – YO7JYL