Aventură pe două roți prin Budapesta

De multe ori am pornit în vacanțe fără planuri stabilite cu minuțiozitate către destinații precise. Cu alte cuvinte, ne place să plecăm spre locuri accesibile, unde să putem ajunge fără multe bătăi de cap. Astfel am avut în minte ideea de a fi cât mai putin dependenți de ore sau mijloace de transport. Așa cum ne-am obișnuit, am încercat să îmbinăm utilul plimbărilor pe două roți cu plăcerea de a sta cât mai mult timp în natură și de ce nu… de a vorbi la stație în timp ce pedalăm.

Alegerea destul de rapidă pentru această vară am zis sa fie Budapesta, hotărâtă la doar o zi după întoarcerea de pe litoral. Am avut totuși vreme să caut pe internet principalele obiective turistice pe care ar fi bine să nu le ratăm și localizarea lor pe hartă.

Răgazul a fost extrem de scurt, iar o privire aruncată pe distanța dintre Pitești și capitala vecinilor unguri, ne indica aproximativ șapte sute de kilometri pe care îi aveam de parcurs într-un interval orar de opt ore. Mașina fusese pregatită de drum, suportul pentru biciclete fixat de Cătălin pe cârligul de remorcare, iar bicicletele în sine, nu puteau lipsi din peisajul de pe faleza Dunării.

Părea simplu, în ideea că sunt destui kilometri de parcurs pe autostradă, dar ce te faci cu porțiunile de drum național, cu restricții de viteză și eventuale blocaje în trafic datorate aglomerației?! Ne-am resemnat la gândul că este concediu, nu ne grăbim și oricum am ales ca zi de plecare jumătatea săptamânii, că poate se circulă mai lejer decât în weekend. Evident că nu a fost așa deoarece ruta noastră trecea prin Râmnicu Vâlcea spre Sibiu și avea în itinerar Valea  Oltului.

În lipsa unei autostrăzi Pitești – Sibiu, aflată în stadiu de utopie, camioanele nu au alt drum de acces spre granița de vest. Ne-am bucurat totuși știind că vom caștiga o oră la fusul orar, odată ce vom intra în Ungaria. Pe parcursul drumului care se întindea nesfârșit în fața noastră, am schimbat impresii și controale cu alți radioamatori, dar am putut fi urmăriti și pe harta APRS, balizând cu indicativul YO7GQZ-5.

Am avut în portbagaj nodul mobil al lui Cătălin, dar și nodul portabil cu NanoPi conectate la stick-urile de telefonie mobilă, atât în țară cât și în Ungaria prin roaming. Așa că, în afară de faptul că peisajele erau altele și limba vorbită era diferită, noi am vorbit cu radioamatorii în RoLink exact ca și cum ne-am fi aflat acasă.

Revenind… traseul s-a desfășurat conform planului nostru, prin vama Nădlac am trecut foarte rapid, așa că am ținut drumul întins pe autostradă spre Budapesta. Când soarele se ducea către apus, am ajuns și noi oarecum obosiți la destinație, undeva în Piața Eroilor. Ea este ușor de remarcat prin coloanele impunătoare și are în centru statui cu principalii suverani din istoria maghiară.

Dintre ele, iese ușor în evidență prin mărime, monumentul care îl susține pe Arhanghelul Gabriel, având înălțimea de patruzeci și cinci de metri.

În spatele Pieței văzusem pe hartă un parc mare – Varosliget, ce găzduiește Castelul Vajdahunyad – o copie a Castelului Huniazilor din Transilvania. Inițial el fusese construit din carton și lemn, dar devenind foarte popular, a fost reconstruit din piatră și cărămidă.

În curtea interioară a măreței clădiri se odihnește pe o bancă statuia lui Anonymus. Despre el s-a aflat că a trăit în secolul al XII-lea, adevărata identitate este necunoscută și se știe doar că a fost notar al regelui Bela al III-lea al Ungariei. L-am lăsat la fel de gânditor, fără să-si ridice o clipă măcar capul spre vizitatorii curioși care an de an îl vor într-o poză.

Ne-am continuat plimbarea pe aleile parcului, iar la un capăt se află una dintre cele mai vechi și întinse grădini zoologice din lume. N-am vizitat-o pentru că, de câte ori am trecut pe lângă ea, la fiecare dintre intrări erau cozi la casa de bilete, semn că se cunoaște valoarea ei.

Colegii radioamatori din țară au fost în permanență cu noi pe calea undelor și le-am tot povestit impresii de călătorie pe două roți. Trebuie să recunosc faptul că rucsacul în care se afla mini-nodul portabil RoLink alimentat de la o celulă solară era nedezlipit de lângă noi, pentru că se știa clar: veniserăm cu scopul de a colinda cât mai mult prin metropola europeană, dar nu vroiam să pierdem nici legătura cu țara.

Într-una din zile am avut parte de o experiență interesantă: de pe malul unguresc al Dunării, din portabil am schimbat un control cu radioamatorii aflați deasupra Dobrogei în zborul aniversar dedicat Centenarului Marii Uniri.

Am pedalat zeci de kilometri zilnic prin oraș, dar mai ales de-a lungul falezei Dunării, bogată în piste de biciclete cu o  bandă specială pentru alergare sau pur și simplu piețe cu alei și bănci sau terase cu vedere la fluviul ce curge neobosit.

Cele câteva zile în care Budapesta ne-a găzduit, au fost insuficiente pentru multitudinea de obiective turistice pe care ni le propuseserăm spre bifare. Eu pot doar să povestesc în mare despre ceea ce am vizitat efectiv sau locurile prin care am colindat, fără pretenția că am vazut tot.

De departe, foarte impunător ca mărime și complexitate arhitecturală în stil neogotic este Palatul Parlamentului, situat în Pesta, pe malul estic al Dunării.

Este cea mai mare clădire din țară, una dintre cele mai vechi clădiri legislative din Europa și o destinație turistică foarte populară, pentru că este vizibilă de oriunde. Practic mi-a fost destul de greu să o fotografiez în întregime, atunci când mă aflam aproape de ea. Oricum, de la distanță se vede bine cât este de impresionantă în comparație cu furnicarul din jur care lăsa impresia că îi aduce ofrande, ca unui templu.

La câteva sute de metri de Parlament pe faleza fluviului, se află abandonate pe mal, o mulțime de perechi de pantofi și ghete de diverse mărimi, confecționate din metal. Știam despre ce este vorba, deoarece de ceva timp încoace mă fascinează cărțile și filmele care povestesc atrocitățile prin care au trecut evreii din toată Europa, în timpul Holocaustului.

În spatele pantofilor din metal este o inscripție comemorativă ce explică trecătorului curios în trei limbi (maghiară, ebraică și engleză) existența lor: ” În memoria  victimelor împușcate la Dunăre de către milițienii Partidului Crucilor cu săgeți în 1944-1945. Ridicat 16 aprilie 2005″. Renumiții „Pantofi de pe faleza Dunării” reprezintă monumentul ridicat în cinstea evreilor maghiari care erau descălțați înainte de a fi împușcați și aruncați în apă.

Interesante sunt și vestitele poduri care fac legătura între Buda și Pesta, adică partea vestică și respectiv estică a orasului.

Fiecare este diferit și are o istorie aparte, iar unele sunt extrem de vechi, ca Podul cu Lanțuri sau Podul Elisabeta.

Un loc foarte căutat și apreciat ca destinație este Insula Margareta, o oază de verdeață si recreere pentru turiști, dar și un loc de veritabilă relaxare pentru localnici. În această zonă au acces motorizat dincolo de barieră doar transportul în comun și mașinile poliției.

În rest… m-a bucurat libertatea și simplitatea cu care fiecare cetățean poate să se întindă pe iarba verde sub căldura soarelui sau din contră, adăpostit de umbra răcoroasă oferită de coroana arborilor seculari.

Mă uitam cu plăcere la oamenii care într-un mod firesc și civilizat se bucurau de natura dătătoare de viață, de lumină, căldură și soare pe săturate, în timp ce la noi în țară încă mai sunt parcuri cu tăblițe inscripționate sec: „Nu călcați pe iarbă!”.

Revenid la impresii, tot pe Insula Margareta este amplasată și o grădină zoologică în miniatură unde își duc traiul câteva căprioare și diferite specii de păsări salvate de medicii veterinari din situații critice de viață. Ele nu ar mai putea supraviețui în habitatul lor sălbatic, având nevoie în permanență de ajutor uman pentru tot restul existenței.

Știam că trebuie să ajungem și într-un loc aparte: Gellert Hill sau altfel spus, o coamă de deal stâncos înaltă de două sute treizeci și cinci de metri. În varful lui se află Citadella (Fortăreața) și de aici se deschide o panoramă impresionantă asupra orașului. Sunt multe poteci prin pădure care duc acolo sau trepte de urcat până se ajunge în punctul final de belvedere, iar o bună parte din așezare a fost transformată în parc.

Pe peretele abrupt din piatră este situat un simbol emblematic din bronz, înalt de paisprezece metri, numit Statuia Libertății ce ține simbolic în mâini o frunză de palmier. Monumentul a fost ridicat pentru a readuce în memorie eliberarea Ungariei în timpul celui de-al doilea război mondial.

Am fost îndrumați să rămânem aici până la apusul soarelui, pentru a vedea imaginea de sus a Budapestei. Odată cu lăsarea serii, începeau să se aprindă luminile în oras, iar priveliștea oferită de cele două faleze ale Dunării era minunată.

Practic, fluviul despărțea orașul, dar malurile erau unite de multitudinea de beculețe vii de-a lungul podurilor. Într-adevăr, am rămas încântată de imaginea soarelui care își stingea încet din lumina și căldura de peste zi. El se ducea agale după dealuri, lăsând în urmă profilurile strălucitoare ale podurilor.

Am coborât pe întuneric de la Citadella în rumoarea orașului și a mulțimii de turiști care avuseseră aceeași dorință ca și noi. Capitala maghiară este un punct turistic foarte interesant pe harta Europei, îmbinând vechiul cu noul, ceea ce atrage anual foarte mulți vizitatori străini: chinezi, japonezi, italieni, francezi, ruși… ca să enumăr doar pe câțiva dintre ei.

Ca de obicei, am ajuns târziu la locul de cazare, după ce am mai dat încă o raită pe faleza Dunării pentru a ne răcori cu aerul nopții și să ne uităm la ambarcațiunile luminate ce alunecau ușor pe luciul apei.

Într-una din zile, mi-a atras atentia o construcție în formă de spirală numită Ziggurat, în spatele clădirii Teatrului Național, care amintește de Turnul Babel. La baza ei este un labirint din verdeață.

Ziggurat era de fapt o piramidă în trepte, folosită în antichitate pentru venerarea zeilor, iar în partea superioară se afla un templu.

În fiecare zi a șederii noastre acolo, am trecut de nenumărate ori pe fiecare dintre poduri, am colindat parcurile, pădurile și aleile pietonale ale Budapestei, dar itinerariul nostru preferat era de-a lungul falezei Dunării.

 

Am asistat la schimbarea gărzilor de la Palatul Parlamentului.

De asemenea, am stat întinși pe iarba deasă și moale de un verde ireal, fără să mă mai gândesc la nimic, am mirosit lavanda din rondurile de flori, m-am răcorit la țâșnitorile amplasate special în locurile publice, am admirat statuile si monumentele istorice ridicate în cinstea evenimentelor care au marcat trecutul țării.

Vacanța nu s-a terminat odată cu reîntoarcerea în țară, ci am mai poposit în Oradea, Cluj și Brașov, lăsând ca de fiecare dată impresii și radioamatorilor care ne-au auzit sau au comunicat cu noi în RoLink. Și așa cum am mai spus și cu alte ocazii, având nodul portabil într-un rucsăcel, am putut comunica în mod liber cu oricine, în condiții pe care nici noi nu le credeam a fi atât de bune.

A fost o destinație minunată, dar și o experiență foarte interesantă atât din punctul de vedere al turistului, mai ales pe două roți, al radioamatorului, al călătorului prin Europa și nu numai, dar și al trecătorului prin viață.

’73

Cristina – YO7JYL