Drumeție prin Munții Bucegi

Ori de câte ori ajung pe plaiurile Munților Bucegi, experiența trăită niciodată nu-i la fel. Am bătut potecile lor încă din copilărie, dar mereu parcă mi se deschide altă carte sau mă trimite la altă filă din albumul lor cu poze. La orice trecere a noastră pe aici, priveliștea este aceeasi, dar de fiecare dată alta, așa cum numai vremea știe să coloreze tabloul naturii.

Când am ajuns primavara pe aceste meleaguri, porțiunile de zăpadă încă netopită lăsau pe platou forme stranii.

Am revenit și vara, când soarele devine și mai arzător din cauza altitudinii și ai impresia că nu găsești un con de umbră pentru a te odihni o clipă. Tot aici sunt rare momentele când nu adie nici măcar un firicel de vânt. Și asta se întâmplă până când, de nicăieri… sau poate din văile Buștenilor se ridică o negură prin care nu se mai distinge nimic.

De asemenea, alteori am ajuns la Cabana Piatra Arsă și urcat la pas până la YO9C (bătrânul repetor din Munții Bucegi) deși știam că este cod galben de ploi în toată țara. Doar că pe munte sau mai bine zis, la altitudinea de peste 2000 de metri, o banală ploaie se transformă într-o secundă în grindină sau ninsoare pur și simplu. Alteori ne-a suflat atât de tare vântul pe platou încât, aflați la Charlie pe platforma Eulianei 3 de Refugiu, mă țineam cu toata ființa de bările de fier care scârțâiau și scoteau un sunet sinistru.

Un alt tablou inedit ni l-au oferit aceste locuri în zilele blânde de toamnă, înainte de prima zapadă. Pajiștile arse de soarele verii sau pășunate de turmele de mioare mai păstrau un pic de căldură, cu  miros de fâneață și te îmbiau să te întinzi doar ca sa privești preț de câteva minute… cerul.

De data asta însă, chemați de aerul muntelui, tabloul nostru a fost pictat cu soare,ceva nor, un pic de ceață, dar paleta de culori nu a găsit pe nicăieri vântul.

Ne place să îmbinăm pasiunea pentru radioamatorism și pentru RoLink în mod special, cu plăcerea de a sta în aer liber cât mai mult timp. Și cum legăturile radio de la înălțime oferă și bucuria de a admira niște peisaje fabuloase, pornim deseori în aventuri pe creste montane, acolo unde poate doar niște poteci ascunse și nebănuite pot duce.

Astfel că într-un cadru natural liniștit fără nici o adiere, am pornit alături de Cătălin – YO7GQZ spre Complexul Sportiv Piatra Arsă, unde am și lăsat mașina.

Ca de fiecare dată, oricât de mic sau din contră… consistent a fost bagajul, am purtat cu noi în permanență nodurile portabil și mobil ale lui Cătălin, așa încât legătura cu lumea a fost asigurată, iar în mașină am avut pornit sistemul APRS cu indicativul de mobil YO7GQZ-9.

Soarele strălucea pe cerul albăstriu și nimic nu ne-ar fi putut strica frumusețea zilei, mai ales că aveam în gând să ajungem până la Vârful Omu (YO/MC006) pentru a efectua câteva legături radio într-un “ Summit On The Air”, iar apoi un popas la Vârful Coștila (YO/MC009) tot pentru activare în programul SOTA.

Bineînteles că urma să nu ratăm nici o vizită la Charlie, dar am ales drept moment potrivit apusul de soare al acestei minunate zile petrecute printre piscuri.

Nu vroiam să pierdem prea mult timp cu organizarea aparaturii radio în rucsac, așa că în principiu, am mai îndesat câteva merinde, apă, poate un hanorac în plus și am pornit spre Cabana Babele. Am lăsat în urmă Sfinxul în stânga, Crucea Eroilor Neamului în depărtare pe partea dreaptă a prăpastiei Caraimanului și am urmat cursul traseului cu bandă galbenă spre Vârful Omu, bucurându-ne de răcoarea munților.

Oricum pe toată perioada verii Platoul Bucegilor este foarte circulat, iar potecile atât de bătătorite, încât cu greu te-ai putea rătăci. Soarele începea să încălzească binișor aerul dimineții și din când în când se ascundea după o perdea. Cu cât urcam, vedeam din ce în ce mai clar că Vârful Omu se juca de-a v-ați ascunselea cu noi, intrând și ieșind din pătura de nori a celor 2508 metri, încercând să ne păcălească precum “fata morgana” într-un deșert al înălțimilor.

Mă fascina orizontul cu așezările îndepărtate, iar crestele din jur își dezgoleau capetele din ceață. Deseori erau luminate de soare ca într-un joc al naturii, în timp ce noi, ca niște furnici cu rucsacii cărați în spate, aduceam ofrande cerului. Cu fiecare metru în altitudine se simțea și mai accentuat efortul, parcă se îngreuna și povara din spinare, iar aerul se răcea. Tracker-ul portabil al lui Cătălin transmitea trame cu indicativul YO7GQZ-7 și ne-am tot întreținut în QSO-uri cu radioamatori care ne urmăreau și pe harta APRS: YO3FBD- domnul Nicu aflat la Tecuci – Teleorman și YO9IIE- domnul Florin de la Câmpina.

Odată ajunși la Cabana Omu, temperatura nu depășea 12-13 grade și aveam la propriu capul în nori, în timp ce în vale se vedeau casele din Bușteni și Azuga luminate de soare.

Pe harta APRS, chiar în apropiere de noi era YO8SDE- Florin din Iași, care printr-o coincidență se afla în zonă pentru a activa în Programul SOTA. Ne-am și găsit la câteva minute după ce am ajuns la Vf. Omu, împărtășindu-ne într-o strângere rapidă de mână că, după întâlnirea cu noi, urma să plece spre Vârful Colții Obârsiei (YO/MC217). Apoi într-un efort susținut ajungea și la Coștila (YO/MC009), iar ulterior vroia să revină la Vârful Omu pentru concursul Cupa FM Năsăud care începea după-amiază. Graba lui Florin era întemeiată, iar efortul care presupunea toată acțiunea lui ar fi și motivul pentru care nici nu am apucat să imortalizăm momentul acestei întâlniri.

Între timp am scos din rucsac echipamentul pentru legăturile în ultrascurte: stația Yaesu FT 857 alimentată de la un acumulator cu energia de 9A/h și antena Yagi cu patru elemente având ca suport un trepied pentru camera foto.

Aerul rarefiat al înălțimilor ne-a prins bine în toată această aventură, chiar dacă a fost nevoie să mai luăm ceva haine pe noi. Am schimbat controale în mod direct cu țara, la receptive aflându-se colegi din YO3, YO6, YO7, YO9, dar ne-am conversat cu radioamatorii și prin intermediul RoLink.

Mi s-a părut foarte interesant faptul că am făcut QSO-uri cu Florin – YO8SDE de pe vârfurile SOTA menționate mai devreme și deci în timp ce eu activam Vf. Omu, el activa Colții Obârșiei și Coștila. La fel s-a întâmplat și cu YO8SAO -George, care active din portabil în Programul SOTA vârful Vânătoarea lui Buteanu (YO/MC007) din Munții Făgăraș.

Între legăturile radio, am avut destul răgaz să ne tragem sufletul după urcarea susținută fără pauză începând de la Piatra Arsă, dar și să ne limpezim ochii, contemplând în toate cele patru puncte cardinale peisaje perfecte construite cu mare grijă de natură.

După mai multe minute de repaus și strâns aparatura, am început coborârea până în Șaua Cerbului. Apoi am reluat urcușul spre Vârful Coștila, foarte bine constrastat în depărtare cu restul reliefului prin culorile alb-roșu ale releului de televiziune. Deși nu era nici o adiere de vant, veneau din cand în când valuri de ceață, încât nu se mai vedea nimic în jur. Liniștea muntelui era tulburată de turmele de oițe care deși nu se distingeau din cauza ceții, se auzeau foarte clar cum se strigau între ele pe pajiștile abrupte.

Am ajuns la releu în timp ce ne conversam cu YO7AMK – nenea Bebe de la Craiova, dar și cu YO7CKP/AM – Miti care survola îmrejurimile Băniei de la 1800 metri aflat într-un planor.  Din când în când priveam în urmă și vedeam cum ne îndepărtam de Cabana Omu și vârful care se vedea din ce în ce mai mic. În timpul ăsta mă gândeam ce relative sunt distanțele pe munte, cât de aproape par și de fapt, cât de departe sunt. Ajunși la Coștila, am asamblat din nou elementele antenei, a urmat conectarea ei la stația pe am legat-o la bornele acumulatorului și au urmat legături cu districtele țării.

Am schimbat controale, impresii, idei, am transpus în cuvinte păreri legate de scopul nostru pe munte, dar am împărtășit și câte ceva din ceea ce vedeau ochii noștri fascinați.

Către seară se adunaseră destui nori care făcuseră o horă în jurul Coștilei, așa încât ne-am hotărât că ar fi bine să începem coborârea. Așa cum am mai spus, vroiam să trecem și pe la Charlie  aflat pe o culme în partea dreaptă, în drum spre Piatra Arsă. Speram să ajungem la repetor până să treacă soarele spre apus dincolo de munți.

Cu toate astea, n-am putut să nu mă opresc, doar ca să arunc o privire și spre Crucea Eroilor Neamului, la care nu am avut vreme să ajungem acum, dar este în plan pentru o altă excursie în zonă.

Pe Charlie l-am găsit tot acolo, singur… așa cum l-am lăsat încă din primavară, de la ultima noastră aventură montană.

Soarele scăpăta spre asfințit și lăsa o strălucire ciudată pe culmi, iar razele sale străpungeau norii groși din depărtări, ca o explozie în ceruri.

Nu se mai vedea Coștila, de parcă nici nu fusese vreodată acolo, iar siluetele Babelor și profilul Sfinxului se uitau neclintite spre eternitate. Magnetul încă ne atrăgea, era atât de liniște și nu ne venea să plecăm de acolo, dar știam că nu mai are rost să zăbovim. Făcând un calcul rapid, urma să ajungem în jur de ora 21 la Piatra Arsă unde lăsasem dimineață mașina, după care trebuia să ne urnim spre casă.

Pe Platoul Bucegilor se lăsa încet întunericul și de jur-împrejur se auzeau tălăngile văcuțelor ca într-un concert firesc al muntelui. Acolo se încheia încă o zi, ca oricare alta.

’73

Cristina – YO7JYL