Când vara nu se lasă dusă din Măcin

Nici nu ar avea de ce… pentru că acolo timpul se scurge altfel, iar vremea la rândul ei, are un ritm anume. Faptul nu ne-a mirat deoarece, atât eu cât și Cătălin, eram obișnuiți din vacanțele petrecute în Croația. Clima specifică Dobrogei, cu secetă accentuată și căldură aproape insuportabilă de-a lungul zilei, mi-a adus aminte de uscăciunea coastei Adriaticii din regiunea Croației. Trebuie să pomenesc și despre cicadele al căror țârâit amplifică sonor o atmosferă toridă peste zi, dar totuși atât de calmă.

Faptul că ne-am regăsit acolo, este argumentat de vizita noastră în Măcin în toate lunile verii din acest an. Ajungeam pentru prima oară, odată cu aromele lunii iunie, apoi am revenit cu motoarele la mijlocul lunii lui Cuptor și desigur, am vrut să convingem vara să mai rămână măcar un pic la sfârșitul lui august, adică în urmă cu doar câteva zile.

Și n-a fost complicat să facem asta, deoarece ne-a întâmpinat aceeași căldură, uscăciune și… aceeași liniște pe care o căutam, dincolo de vuietul nesfârșit al orașelor.

Ca și data trecută, alături de Cătălin, vroiam să petrecem câteva zile la poalele Munților Măcin, departe de civilizație, doar în atmosfera primitoare a naturii și a ființelor pe care le găzduiește de o grămadă de vreme.

Pentru că cel care ne-a vorbit despre Măcin a fost Bogdan și a mers împreună cu noi acolo, n-a vrut să rateze nici acum câteva zile într-un loc drag lui.

Ne-a plăcut foarte mult, așa că am campat în același loc, undeva vizavi de Pietrele Mariei, pe un promontoriu aflat la lizieră. Priveliștea care domina valea era foarte faină și în plus, ne era de ajutor pentru ridicarea taberei radio și a nivelului de semnal la internet.

Urma să stăm patru zile și vroiam să testăm o antenă de unde scurte în banda de 14 MHz, dar și antena Yagi cu patru elemente pe care o folosim de obicei în activările S.O.T.A. Ne aflam la două zile distanță de maratonul celor 24 de ore al concursului internațional YO DX HF și era interesant să vedem dacă destinația Munților Măcin este bună din punctul de vedere al legăturilor la distanță mare.

În plus, pentru ziua următoare, aveam o promisiune de respectat: aceea de a efectua „Întâlnirea de vineri seara” din Rețeaua RoLink și aveam nevoie de locația perfectă pentru a accesa nodul din Brăila.

Altfel, locul unde am amplasat mașinile și deci… echipamentele radio cu acces la bateria auto, se afla mai toată ziua în bătaia nemiloasă a soarelui. Deseori, vântul se isca de nicăieri, dar nu era chip să răcorească aerul mult prea fierbinte al Dobrogei. Însă, marginea pădurii de lângă noi, practic la limita parcului național, ne-a permis ancorarea a două hamace leneșe, aduse de Bogdan.

Ele s-au dovedit eficiente pentru privit cerul zilei, dincolo de umbra arborilor, dar și cerul înstelat acompaniat de răsăritul lunii.

Mașina lui Bogdan avea atașată în partea laterală o copertină, ce aducea umbra perfectă la orele amiezii, dar pentru că nu a fost ancorată, o rafală de seară a scos-o din articulația în care fusese prinsă pe mobil.

Până la urmă, cu părere de rău, a trebuit să ne descurcăm fără ea, însă era destul de complicat pentru sufletele cu sânge rece pe care Bogdan le transporta în aventura asta. Printre ele, deosebit de simpatică era Gore, o reptilă din specia Agama cu barbă, care se încadra bine în decorul uscat și căldura locului.

Inițial, planurile noastre erau mari, de genul drumeții și trasee turistice pe potecile acestor munți străvechi și atât de diferiți. Dar canicula care începea încă de dimineață și slăbea în puteri abia când soarele se ducea dincolo de orizont, nu prea lăsa loc de întors. Astfel, am preferat să ne desfășurăm activitățile obișnuite de camping îmbinate cu QSO-uri în unde scurte și ultra-scurte.

Pentru masa din seara primei zile în natură, comanda îmi fusese dată încă de cu o săptămână în urmă… pizza. Ideea era drăguță și deci, am preparat-o de acasă, iar la destinație, în doar 15 minute am încălzit-o pe motorul încins al Dusterului.

Pentru zilele următoare, ne-am delectat cu rețete pregătite din legume asortate din plin cu roșii bio din grădina lui Bogdan.

Am savurat și carne la grătar, pe vatra focului de tabără care ne făcea plăcere, chiar dacă serile erau caniculare.

Vineri seara, spre orele amurgului, ne pregăteam pentru întalnirea cu prietenii radioamatori pe calea undelor, în Rețeaua RoLink. Așa cum am mai povestit, este o masă rotundă imaginară la care se pot așeza oricât de mulți, în funcție de posibilitatea și dorința fiecăruia de participare, pentru a ne saluta și schimba un control.

Ideea de a o transpune în RoLink i-a aparținut lui Cătălin, după modelul Check-In-ului din rețeaua digitală DMR, așa că alături de el am mediat QSO-urile din districtele YO. Desigur, condițiile tehnice pentru a ne alătura țării prin radio au fost… cel puțin originale, ca să nu le numesc atipice. Practic, fără energie electrică, am asociat elementele vieții arhaice de pe munte, cu tehnologia din sfera electronicelor și IT. Astfel, în timp ce urmăream apusul care impregna amintiri în sufletul nostru, stațiile portabile și-au făcut pe deplin treaba, iar Bogdan a introdus logul în laptop pentru statistica din finalul întâlnirii radio. Pe această cale, mulțumim colegilor care ne-au salutat (în ordinea districtelor): YO2BJZ, YO2AQO, YO2LPO, YO2OCP, YO3IFO, YO4FVJ, YO4WZ, YO4CWI, YO4ESB, YO5OVY, YO3CAT în Baia Mare, YO5OB, YO5VAE,YO6RTP/P, YO6IXB, YO6FWI, YO6NAM, YO7AMK, YO7HHE, YO7OWI/P, YO7GZL, YO7NAE, YO7HYC, YO7YYYYO8RBY, YO8RXT, YO8AAZ, YO9IIE, YO9FDX, YO9BXC, YO9ICV, YO9GWW, YO9HJP, dar si celor care doar ne-au ascultat.

Oricum, salutul prietenilor și controalele nodurilor și repetoarelor RoLink s-au terminat în noaptea Măcinului, însă lumina lunii, alături de milioanele de ochi ai cerului, au avut grijă ca noi să nu ducem lipsa energiei electrice.

În urma sondajului efectuat în rândul urmăritorilor paginii de pe Facebook a fanilor Rețelei RoLink, rezultatul se prezintă cam așa:

Sâmbătă după-amiază, începea concursul YO DX HF sau Campionatul Național de Unde Scurte Multiband, pentru care Cătălin a pregătit antena ridicată pe o undiță, ancorată de un trepied, căruia Bogdan i-a atașat două contragreutăți. Am avut cu noi stația Yaesu FT 857, alimentată de la o baterie auto externă, în timp ce wații din mașini alimentau lăzile frigorifice.

Ne-am conversat pe unde ultra-scurte și cu Petre – YO3CTW, Liviu – YO3FYO, Doru – YO3BZF, Doru – YO3FWY, iar în DMR cu YO2CK – Cristi, Narcis – YO8RBY, Mihai – YO2OCP. Nu mai este o noutate faptul că propagarea s-a lăsat așteptată, dar ce-i drept, nici noi nu am forțat treburile, jucându-ne doar cu puterea de 20 W.

Veniserăm în Măcin pentru plăcerea coabitării cu natura, pentru relaxarea oferită din plin de liniștea locului, dar și energie pentru niște suflete care o caută la sursă. Și am mai vrut ceva… să mă aflu acolo fix de ziua mea, ceea ce s-a și întâmplat. În plus, duminică între un grătar și un QSO în scurte, am ascultat QTC-ul oferit de colegii Radioclubului de la Bistrița și apoi, am spus prezent la Check-In în Rețeaua digitală DMR.

Și atunci? Pot spune că din punct de vedere cronologic, lucrurile s-au așezat cum trebuie. Pentru că ne-am ocupat doar de lucrurile care ne-au bucurat, evident că ne-a mai rămas și timp liber.

Într-una din zile ne-a vizitat o broscuță testoasă, probabil ademenită de reptilele lui Bogdan. După câteva sâsâituri, a stat un pic la poză, apoi și-a continuat drumul spre umbra dădătoare de viață a pădurii.

De asemenea, ne-a plăcut și n-a mai vrut să plece, o cățelușă cu blană de culoarea norilor și privire inteligentă.

S-a ospătat împreună cu noi, nu ne-a scăpat din ochi nici măcar o clipă, iar dimineața o găseam la ușa mașinii, așteptând cu nerăbdare să ne trezim. În zorii zilei când urma să părăsim Macinul, printre oftături de tristețe, a urcat alături de noi pe munte la un loc de belvedere pentru poze cu întinderea Dobrogei.

Aproape că ne-am topit până acolo, dar un vânticel de pe înălțimi a spus că este timpul să ne revenim.

Fără motivație am strâns tabăra, deoarece venise vremea să plecăm. Bogdan pornea spre litoral, iar noi spre casă, așa că după ce am împărțit reptilele, ne-am pus la drum. Noi l-am ales pe Gore pentru cazare temporară la Pitești sau altfel spus, era destul de complicat să-l care cu terariul pe malul mării.

Cum era de așteptat, cățelușa de culoarea norilor a crezut că merge la plimbare și a început să alerge după mașinile noastre. În mai multe rânduri, am încercat să o îndepărtăm, dar n-a fost chip, pentru că știa că trebuie să fim împreună. Din păcate, în ciuda prafului lăsat în urma noastră și a vieții care alerga cu disperare, am accelerat încât să nu mai poată ține pasul, cu piciorușele ei scurte. Cât suflet putea să încapă într-un trup atât de mic? Cât de mult m-a întristat și impresionat această ființă necuvântătoare? Până la lacrimi… încât îmi venea să îi spun lui Cătălin să oprească mașina, să o iau din mediul ei atât de liber și să îi creez nefericire în curtea casei mele. N-am putut… dar nici n-am mai privit în urmă, știind că va rămâne acolo unde este viața ei adevărată… în libertate.

Drumul de întoarcere mi s-a părut extrem de lung, poate și din cauza centurii de ocolire a capitalei. Deși navigația ne îndrepta spre București, inițial am ales șoseaua de centură. Însă, după cei câțiva kilometri parcurși preț de o jumătate de oră în coloana fără sfârșit și în ritmul melcului obosit, am făcut cale întoarsă și am traversat capitala.

În jurul orei 5 PM ajungeam acasă cu bagajele pline de amintiri din ultimele zile dintr-o vară, despre care poate voi mai citi cândva.

‘73

Cristina – YO7JYL