De-a v-ați ascunselea cu toamna pe văile Munților Făgăraș

Am făcut un pariu cu toamna… că nu se va lăsa dusă prea curând de pe meleagurile noastre. Iar până acum, așa pare să fie. Și i-am promis că dacă va fi blândă, poate până la finalul acestui an ciudat, chemarea ei își va găsi răspuns în sufletele noastre. Practic, o să fim acolo unde culorile ei ne vor cere… poate pe dealurile din jurul Piteștiului, încărcate cu viță de vie și ciorchini grei de rod?

Poate prin pădurea Trivale, ale cărei poteci au fost bătute în lung și-n lat la pas ori cu bicicleta? Poate pe drumurile atât de dragi nouă, cu serpentine amețitoare ce traversează județele vecine și croiesc itinerariu către munți?

Ori poate, frunzele ruginii ale toamnei ne vor marca și colora traseul pe potecile văilor Munților Făgăraș, într-un peisaj care nu încetează să ne fascineze.

Chiar dacă am mai fost de nenumărate ori, când ajungem în locuri cu parfum intens de amintiri, de fiecare dată ne întâmpină alte imagini, parcă și mai frumoase, dar cu siguranță, niciodată nu-s la fel.

Alături de Cătălin, am hotărât să pornim spre înălțimile argeșene, impresionante nu doar în altitudine, ci și în frumusețea peisajului care taie răsuflarea.

Până la urmă n-a mai contat nici vremea, mai ales că prognoza era cumva amestecată în fenomene, ca și ceața despre care știam că predomină în peisajul montan.

Am trecut de Domnești, după care cotit stânga spre comuna Nucșoara, lăsând în spate și ultimele căsuțe adormite cu hornuri fumegânde. Printre brazii înalți, mi-a atras atenția tabăra școlară, neschimbată chiar și după mulți ani, amintindu-mi de scurta perioadă petrecută aici într-o vacanță din copilărie.

La un moment dat, drumul forestier se desparte în două: cel din stânga urmează Valea Cernatului care urcă spre Curmătura Maliței, iar cel din dreapta șerpuiește pe Valea Rea, se oprește la Stâna lui Burnei și este punctul de pornire al traseului spre Vârful Moldoveanu.

Noi aveam în intenție să mergem spre stânga, deoarece din Curmatura Maliței voiam să abordăm Vârful Preotesele, aflat la altitudinea de 2038 metri.

Plouase abundent cu doar câteva zile în urmă, iar pe drum se formaseră o mulțime de bălți cu noroi, care din fericire, nu ne-au creat probleme. Altfel, peisajul era rece, dar cu aer proaspăt, în timp ce copacii alfați de o parte și alta a văii, voiau și nu prea… să-si schimbe coroana de frunze.

Odată cu ieșirea la gol alpin, ceața era gonită de colo-colo, descoperind pe alocuri vârfurile înalte, de peste două mii de metri. Și când ne așteptam mai puțin, s-a pornit o burniță care ne-a cam îngreunat instalarea antenei de unde scurte.

Era interesant să efectuăm legături radio în banda de 14 MHz, cu stația Yaesu FT 857, alimentată de la acumulatorul extern și greu ca naiba de cărat în rucsac.

Burnița era destul de sâcâitoare peste echipamentele radio, firește sporită și de vântul care alerga norii din vale spre înălțimi. Pare-se că nimeni nu îi primea cu drag, așa că munții, la rândul lor, îi alungau în cele patru zări.

În rest, dincolo de cele șapte grade persistente pe culme, peisajul era fain, chiar dacă ne cam înghețaseră mâinile. În plus, de obicei avem cu noi în rucsac pelerinele de ploaie care de multe ori ne-au salvat din situații limită.

Am recepționat stații europene, dar noi ne-am făcut auziți în Italia și Grecia, la un control de 57.

Apoi, am schimbat antena de scurte cu un Yagi cu cinci elemente și am încercat și QSO-uri în modul FM, iar pe frecvența 145.500 MHz ne-am conversat cu Nea Bebe – YO7AMK.

Astfel, am activat Vârful Preotesele (MC-076) în Progrmul S.O.T.A., dar ne-am și bucurat de faptul că eram acolo, indiferent de vreme.

Mașina era undeva mai în vale și ne lua un pic de timp, așa că am demontat antena, am băgat stația în rucsac și am început să coborâm. Când am ajuns la ea, evident că a stat și ploaia. Cu două fleece și geaca pe mine, căldura din mașină era tot ce aveam nevoie.

Din curmătură, drumul se continuă spre stânga preț de câțiva kilometri până la punctul cel mai înalt, adică 2141 metri.

Înainte de a ajunge acolo, ne-am delectat cu ceva de mâncare din portbagaj, în timp ce priveam cu nesaț spre munți.

În linie dreaptă, la zece kilometri distanță se vedea și Vf. Moldoveanu printre rare porțiuni de cer senin.

Altfel, zarea era o încântare vizuală de înălțimi acoperite de mister. Din ceață sau nori albi și pufoși ca o barieră perfectă ridicată spre noi, se distingeau vârfurile pitite.

Apoi am urcat pe Vârful Malița, marcat de un pilon și construcția aflată la baza lui, adică o fostă stație meteo deteriorată de vreme. Asemenea construcții identice și… acum în paragină, le-am regăsit pe multe vârfuri din județul Argeș: Clăbucetul, Ghițu și Păpăul, pe care mi le amintesc acum.

 Ca o paranteză interesantă, în urmă cu șase ani, Cătălin alături de câțiva radioamatori încăpățânați și cu mult elan (Dan – YO7IST, Daniel Coco – YO7HHE, Marian – YO7IUD), au montat pe Vf. Malița un digipeater, care din păcate, n-a rezistat decât un an.

Condițiile meteo neprielnice specifice altitudinii au deteriorat panoul solar care alimenta cutia echipamentelor cu energie. Ploaia a contribuit și ea la distrugerea proiectului, deoarece umezeala s-a infiltrat înăuntru. Când echipa s-a reunit și a urcat la locația de pe munte, pentru a vedea ce s-a întâmplat, sticla panoului solar era crăpată în bucățele mici, iar aparatele asamblate cu atâta grijă, stăteau în apă.

La vremea aceea, ne-a părut rău pentru experimentul eșuat, dar atât s-a putut face. A fost interesant… chiar și pentru o scurtă perioadă de timp, în care s-a monitorizat traficul radio și am primit o statistică a informațiilor meteo provenite direct de la sursă.

Atunci, dar și în proiectele care au urmat pe înălțimi, s-a reconfirmat că natura este singura stăpână, iar biciul ei lovește fără milă, orice ar fi. De această dată, Cătălin și cu mine, ne uitam cu nostalgie la suportul ce a rezistat acolo și care la momentul respectiv nu a mai fost coborât de pe pilon. Printre valurile de ceață care treceau pe lângă noi ca și anii, ne-am adus aminte că acolo a existat un digipeater, în urmă cu șase ani.

Drona ne-a arătat o privire de ansamblu a zonei, atât cât ceața i-a permis, înainte să ne punem în mișcare spre vale.

Ne-am conversat prin stație, accesând Repetorul RoLink din Munții Făgaraș, dar și pe cel aflat în Masivul Cozia. Pe măsură ce coboram, vremea se îmbuna, dar și seara de toamnă se grăbea. Odată ajunși la intersecția cu drumul spre Valea Rea, Cătălin m-a întrebat dacă ne grăbim. Normal că nu… atunci a cotit pe șoseaua care șerpuiește de-a lungul Râului Doamnei și ajunge la baza Moldoveanului.

Însă noi nu aveam de gând să mergem până acolo, ci doar preț de vreo zece kilometri de drum forestier, unde se află Barajul Văsălatu.

Construcția ridicată încă din anul 1966, strânge apele Doamnei într-un lac de acumulare adânc de paisprezece metri. Sub barajul în arc de cerc, apele nervoase se zbăteau cu zgomot, în timp ce arborii din jur ne surprindeau cu nuanțe pastelate, specifice tabloului minunat al toamnei.

Și ce dacă seara se apropia? Cătălin bâzâia drona pe deasupra luciului apei, iar eu nu mă săturam de privit. Oare ce-mi placea mai mult? Nu mă puteam hotărî… imaginea perfect de reală aflată deasupra apei sau reflexia usor denaturată, provocată de vântul care vibra pe suprafața ei?

De parcă mai conta… oricum un lucru era sigur: trebuia să pornim spre casă, chiar dacă mă bătea un gând să mergem până la Stâna lui Burnei. Am zis totuși să lăsăm drumeția pe altă dată, pentru că îmi aduc aminte că în urmă cu doi ani, tot pe vreme de toamnă, cu un pas mai aproape de cer, am activat și cel mai înalt vârf din țară, așa că nu-i timpul pierdut. Înserarea se lăsa peste văi, într-un joc de-a v-ați ascunselea al umbrelor, poate prea copilăresc, între lumină și întuneric.

Era deja noapte când am trecut din nou prin sătucele argeșene în drumul nostru spre Pitești. Dincolo de același joc al umbrelor nopții spulberate de farurile mașinii, peste văi ne-a întâmpinat fumul cu miros de căldură. Mă uitam pe geam cum se strecura leneș prin hornurile căsuțelor cu ochi luminoși la ferestre.

’73

Cristina – YO7JYL

P.S. Articol dedicat site-ului www. yo7jyl.ro, pentru împlinirea a doi ani frumoși de existență!