De iarnă, de prin munții noștri

Și parcă primăvara este din cele în ce mai aproape, chiar dacă fila calendarului îmi arată încă o săptămână din ianuarie. Și parcă nici nu a fost iarnă până acum, judecând după lipsa completă a zăpezii, încă de la începuturile ei.

Cum nu pot sta prea mult timp departe de siluetele fascinante ale munților, am pornit alături de Cătălin spre piscurile care se vedeau de la Pitești și păreau să aibă ceva căciuli albe. Ieșirile în natură ce presupun deplasare auto, nu ne dau mari bătăi de cap, pentru că avem șansa de a putea ajunge destul de rapid în zona montană fără stat cu orele în trafic.

Cam așa a fost și de data asta, doar că am lăsat în pace zona Argeșului pentru o perioadă de timp, în favoarea unei excursii pe meleaguri vâlcene, de-a lungul Văii Oltului și Lotrului.

Aveam în plan să ajungem pe „Drumul Regilor” sau frumoasa zonă a Transalpinei până la pârtia de schi de deasupra Lacului Vidra.

Nu suntem niște împătimiți ai sporturilor de iarnă, în afară de câteva ture de relaxare la patinoar, dar am ales să mergem acolo pentru vârfurile muntoase de deasupra pârtiei. Sunt numai bune de activat în Programul S.O.T.A și în plus, de acolo se vede atât de frumos orizontul. Oricum, informațiile referitoare la starea pârtiei erau ambigue tocmai din cauza stratului mic de nea, dar aflaserăm că tunurile de zăpadă lucrează din plin. Așa că pentru noi până la urmă nu conta, deoarece în situația în care pârtia ar fi fost închisă, la întoarcere aveam alternativa unei priveliști faine spre Munții Parâng de pe Vf. Mănăileasa pe care am mai urcat de atâtea ori, atât vara cât și iarna.

Pe o vreme minunată, sub albastrul unui cer curat și soare cu dinți, am urmat drumul E81 spre Râmnicu Vâlcea, apoi Valea Oltului pe ruta Complex Călimănești – Căciulata – Brezoi – Valea Lotrului – Stațiunea Voineasa – Stațiunea Vidra și lacul cu același nume, până la Transalpina Ski Resort.

Apa Râului Lotru se zbătea nervoasă de parcă albia nu îi mai ajungea, curgând în rotocoale care luau formele unor fractali.

Pe ruta către Stațiunea Voineasa am trecut peste Barajul Brădișor, iar suprafața lacului păstra încă urmele înghețate ale nopții trecute. Crestele albe ne promiteau ceva zăpadă, undeva dincolo de altitudinea de 1500 de metri.

Ca de fiecare dată, noi am fost cu chef de vorbă prin radio și am tot povestit diverse cu radioamatorii prin intermediul RoLink. Nea Bebe ne-a ascultat tot timpul pentru că „bunicul” din Craiova ne duce grija la fiecare excursie. Traficul nu era aglomerat, poate și din cauză că am ales să plecăm la o oră matinală. Ajunși la Transalpina Ski Resort, exact cum bănuiam, cei de la pază ne-au spus că pârtia era închisă, urmând a fi pregătită pentru turiști începând cu săptămâna viitoare.

Faptele stând așa, ne-am întors și după o mică abatere de patru kilometri până la Barajul Vidra, am pus în aplicare planul B. În condițiile date, am lăsat mașina în Curmătura Vidruței și preț de vreo jumătate de oră am urcat prin zăpadă pe o potecă cu brazi alături.

După ce am ieșit la gol alpin și se zărea Vf. Mănăileasa, ne-a părăsit zăpada, deoarece pajiștea alpină fusese scaldată din plin de soare și o topise, mult prea repede.

A fost perfect pentru noi pentru că pe iarba uscată ne-am încălzit la soare și am mâncat sandwich-urile, savurând aerul minunat al celor 1850 de metri altitudine.

De jur împrejur se vedeau munții, iar zăpada sclipitoare de pe ei părea un fel de glazură turnată de soare.

Dacă nu ar fi suflat vântul, puteam să spun că este chiar călduț, dar oricum noi ne-am adăpostit sub coama muntelui. În compania razelor de soare ne-am putut conversa prin radio cu prietenii aflați la recepție, atât în modul analogic, cât și digital.

Chiar și Repetorul R0X aflat pe Mățău, de lângă Câmpulung se auzea în portabilele noastre cu un control de Q4-Q5.

Cătălin îmi arăta în zare Munții Parâng, chiar și Masivul Cozia undeva în partea opusă. Când Munții Făgăraș au ajuns în raza noastră vizuală, încercam să văd cu ochii minții Vf. Florea unde se află repetorul nostru de suflet.

După ce am trecut în revistă orizontul și soarele se tot ducea, revenind la realitate am realizat că noi nu aveam nici o idee despre unde aveam să dormim în noaptea care urma. Asta nu din inconștiență, ci pentru că a fost imposibil să găsim vreun loc de cazare în zona Călimănești – Căciulata, chiar cu o săptămână înainte. Fiind un complex balnear cu multe bazine de apă geotermală, este un loc mereu aglomerat în toată perioada anului. Nouă ne convenea zona, pentru că în ziua următoare aveam în plan să urcăm pe Vf. Cozia (Ciuha Mare), dar nu a fost să fie.

Astfel, după ce am coborât și ajuns la mașină, ne-am gândit ce alternative avem odată sosiți în drumul principal: dreapta către Râmnicu Vâlcea – Pitești sau stânga spre Sibiu. Așa că toate calculele ajungeau la rezultatul gândit de amândoi și am cotit la stânga.

Se întuneca deja când am intrat în Sibiu și după câteva încercări nereușite, în final am găsit cazare. Ne-a rămas destul timp și pentru colindat străduțele centrului vechi, printre clădirile cu aer aparte.

Având la noi câte un rucsăcel pentru stațiile portabile analogic/digital, am putut plimba și mini-nodul portabil RoLink. Deci din punct de vedere radio eram asigurați cu semnal, dar și vizibili pe harta APRS prin Digipeaterul din Păltiniș. Am fotografiat diverse până când au început să ne înghețe chiar și mănușile, iar răsuflarea era mult prea rece.

Tot așa ne-a venit și ideea ca a doua zi să urcăm la Păltiniș pentru o drumeție până la locația repetorului RoLink. După o dimineață cu -7 grade în senzorul de la mașină, dar soare cât cuprindeau zările, am ajuns în stațiunea de iarnă printre schiori și turiști dornici de săniuș. Noi am lăsat mașina la baza pârtiei Oncești și am pornit urcarea la pas pe un drum forestier de patru kilometri dus și tot atât întors, de la baza pârtiei până la punctul ei final.

Oricum nu ne-am fi riscat să urcăm cu mașina din Păltiniș până la repetor pentru că suprafața drumului era ca a unui patinoar și în plus vroiam să fim mai mult timp cu muntele, pentru că, nu-i așa? De asta eram acolo. Cerul era mult prea albastru, brazii se încăpățânau să contrasteze în verde, iar zăpada ce depășea pe alocuri o jumătate de metru, ne încânta cu albul ei.

Ca de fiecare dată am avut cu noi și mini-nodul portabil RoLink așa că ne-am tot conversat prin radio. De asemenea, Cătălin a vorbit și cu YO6XK – Andrei din Sibiu care pasionat de munte si schi, se afla în zona pârtiei Arena Platoș.

Odată ce am ajuns la locația repetorului, Cătălin a încercat să remedieze problema de modulație pe care acesta o are de ceva timp, din motive neștiute.

În timpul ăsta, eu am urcat pe pilonul vecin pentru câteva poze și o priveliște care i-ar face invidioși chiar și pe cei mai înalți brazi.

Am vrut să încerc împreună cu Petru un QSO pe frecvența simplex 145.500 MHz, dar nu ne-am putut auzi.

Pe niște potecuțe prin pădure și știute doar de un iubitor al muntelui, Andrei a ajuns la noi într-un timp record. Împreună cu el am schimbat impresii despre radioamatorism și munte, încântat fiind de imaginile live pe care le vede pe blog. Cu experiența de atâția ani a salvamontistului, m-a impresionat în timp ce a enumerat cu ochii închiși toate vârfurile din Munții Făgăraș, Cozia și Buila – Vânturarița, potecuțe și trasee, văi și cascade. Și astfel, am mai cunoscut un om… de care a trebuit să ne despărțim pentru că ne așteptau cei patru kilometri și o oră de coborâre până la mașină.

Am mai făcut o pauză în Poiana Oncești, mai bine zis un loc deschis de un alb orbitor datorat zăpezii și înconjurat de brazi. Și printre crengile lor trecea agale vântul în timp ce noi vorbeam la stație în modul digital DMR cu Răzvan – YO6NAM, Andrei – YO3HIG, Cornel – YO3IFO, Sorin – YO8AAZ, Adi – YO8RZZ, Mihai – YO2OCP, Dumi – ER1VOX.

Traseul a continuat tot la vale, fără de grabă, până am ajuns la mașină. Apoi am urmat din nou șoseaua europeană unduită a Văii Oltului în sens invers.Ca și în urmă cu o zi, ne aflam în situația de a încerca oarecum cu șanse minime să găsim cazare în zona Călimănești – Căciulata sau altfel, să ne continuăm ruta spre casă. Pentru că știam că ne așteaptă un drum lung, am oprit la unul din cunoscutele popasuri de pe Valea Oltului, vestite pentru fasolea cu ciolan, pe care o apreciază chiar și turiștii străini.

Cum era de așteptat, nu am putut găsi nici un loc liber de cazare și se înserase. Pentru că eram din ce în ce mai siguri că vom pleca spre Pitești, am urcat preț de șase kilometri până sub Masivul Cozia, spre Mănăstirea Stânișoara.

Se întunecase de-a binelea, iar noi vroiam, ca și altă dată, să vedem stelele din poiana de deasupra ei. Cerul era senin, rămas la fel de curat ca și ziua care se încheiase, iar felinarele infinitului ne-au răsplătit cu o priveliște greu de descris în cuvinte. Fiind beznă ca-n nucă, nu am reușit să surprind mare lucru, în afară poate, de câteva luminițe de la Releul de Televiziune aflat pe Cozia.

În întunericul de peste tot, se vedeau miliarde de stele, mai mari sau mai mici, unele pâlpâiau, altele străluceau puternic, semn că soarele încă își facea treaba pe cealaltă parte a pământului. Iar când mintea și toate gândurile plecaseră de tot spre ele, din bezna și ecoul muntelui au început să răsune clopotele lăcașului de cult. Era o atmosferă pur și simplu stranie, dar interesantă și la un moment dat, deși odată ce se lovea de perete, zgomotul se reflecta ciudat pe vale, chiar îmi doream să nu înceteze.

Și după ce tăcerea divinității s-a lăsat din nou peste noapte, spiritul radioamatoricesc din noi a prins putere. Cătălin a povestit pe rețeaua DMR cu Sergiu – YO6IOG, Laur – YO4FZV/MM, Ciprian – YO2LOR, Narcis – YO8RBY și Mircea – YO7HIJ, iar eu am făcut teste pe Repetorul R5 din Cozia cu Bogdan – YO3IXW.

Oricum timpul trecea pe lângă noi, stelele se mișcau și ele în ritmul ancestral al universului, iar drumul spre casă ne chema. Clepsidra zilei scursese deja 21 de ore, iar noi ne-am pus în mișcare, deoarece ne-ar fi luat cam două ore până acasă. Ca traseu de întoarcere, am ocolit orașul Râmnicu Vâlcea și am ales varianta spre Curtea de Argeș. Este un drum județean mult mai deteriorat DJ703G, care arată mai degrabă a uliță de țară, dar mai pitoresc pentru că traversează sătuce peste dealuri și văi. În vreme ce conducea, pentru că subiectele legate de radioamatorism sunt inepuizabile, Cătălin s-a conversat prin radio cu Cătălin – YO3CAT, Ciprian – N2YO, nelipsitul Nea Bebe și Corneliu – YO9HLK.

Și timpul a trecut atât de repede, mult prea repede…

‘73

Cristina – YO7JYL