Despre destinații de vacanță cu timp nemăsurat

Și am pronit spre Brașov… după câteva zile faine petrecute în Stațiunea Durău, lângă impunătorul Masiv Ceahlău.

Înainte de asta însă, voiam să facem un popas la Lacul Roșu, în apropierea Cheilor Bicazului din județul Harghita.

---

Știam despre el încă din copilărie și tot atunci am avut șansa de a-l vedea pentru prima dată, când împreună cu părinții mei am urcat pe munții care îl înconjoară: Suhardul Mic și Suhardul Mare.

La fel ca și atunci, am regăsit o oază de verdeață cu apă limpede, în care se răsfățau pești, în armonie cu broscuțe, fluturi, bondari și o varietate mare de libelule.

---

Mi s-a părut interesantă modalitatea în care lacul a luat naștere, prin prăbușirea unui versant în urma unui cutremur în anul 1838. După obturarea văii, pădurea de brazi a fost inundată, iar cioturile rămase par acum niște siluete stranii răsărite din adâncuri.

Cu alte cuvinte, această particularitate rară, a determinat apariția unui lac de baraj natural, aflat la altitudinea de 983 metri, iar în timp, suprafața sa a avut o expansiune de-a lungul văii Pârâului Roșu. În prezent, barajul s-a erodat, iar nivelul apei s-a stabilizat.

Numele său provine de la acest pârâu care traversează straturi de culoare roșie cu oxizi și hidroxizi de fier. Altfel, noi am găsit lacul cu nuanțe verzi, în care albastrul cerului își reflecta frumusețea.

Adierea vântului vibra suprafața apei, luându-se la întrecere cu elicile dronei.

Cătălin a plimbat-o pe deasupra lacului, în timp ce eu mă delectam cu studiul ecosistemului local. Apoi, făcând o poză lângă lac, am văzut pe mal o băncuță mai retrasă unde ne-am propus să facem un picnic.

Am scos din rucsac cele necesare pentru sandwich, fără să observ că exact lângă mine, într-un orificiu fără șurub al suportului de fier care susținea banca, rămăsese blocată o șopârlică. I-am arătat și lui Cătălin, după care ne-am gândit cum să o ajutăm pe mititică, fără să o rănim.

Deodată, a apărut lângă noi o a doua, care a început să se agite, când spre mine, când spre cealaltă, de parcă implora ajutor.

Era clar faptul că erau pereche, iar femela probabil gestantă, nu s-a putut strecura prin orificiul metalic, iar masculul a rămas alături de ea. Așa cum am surprins în filmuleț, încet… încet, Cătălin a reușit să o ajute să iasă din strâmtoarea fierului și s-a facut nevăzută. Cealaltă… țuști, după ea… prin aceeași găurică imposibilă.

M-a impresionat povestea lor, m-a bucurat faptul că am salvat-o și, îl întrebam retoric pe Cătălin: „Oare ce șanse ar fi avut mititica, având în vedere că era o bancă retrasă, deloc vizibilă din potecă?”

Cum spuneam, în vacanță timpul este nemăsurat sau se contorizează cu totul altfel: senzația este aceea că am la dispoziție 24 de ore să le petrec fără regulile unei rutine de peste an, iar zilele trec foarte repede. Până la urmă nu mai contează, dacă fiecare clipă este trăită cu viață. Am savurat momentele de pe malul Lacului Roșu, după care, tot în compania radioamatorilor din RoLink, am pornit spre Brașov. Acolo plănuiserăm să ne vedem cu Răzvan – YO6NAM, așa că pe parcursul drumului, am tot ținut legătura prin radio.

Ca și dotare, în deplasările noastre cu mașina, avem în portbagaj o stație TYT 9800, al cărei panou de control este în habitaclu. Nodul mobil pentru RoLink este tot în spate, însoțit de o sarcină artificială și evident, stick-ul pentru a-i asigura legătura la internet.

Toate acestea fiind zise, ne-am conversat pe drum cu Adi – YO4PEA, Bogdan – YO3IXW, Dani – YO2ARD, Laurențiu – YO7EPY. În apropiere de Brașov, am oprit la QTH-ul de bază al lui Răzvan, unde am pus la cale și alte proiecte pentru extinderea rețelei RoLink, dar și strategii pentru a continua evoluția ei. Apropo de ceea ce spuneam mai devreme, despre cum se scurge clepsidra timpului în momente diferite de viață, seara a trecut pe repede înainte, cu un apus de soare pe măsură. În plus, în ziua următoare ar fi trebuit să ne îndreptăm spre casă.

Totuși, i-am spus lui Cătălin că ar fi drăguț să urcăm până la Cabana Piatra Mare și să-i facem o surpriză lui Atti – YO6HSH. Astă iarnă n-am putut ajunge la el și atunci i-am spus așa: “O să urcăm la vară, într-o zi fierbinte, cu cer al naibii de albastru și pădure verde.” Deoarece fuseseră îndeplinite toate condițiile, la o oră matinală din ziua următoare, am plecat spre localitatea Timișu de Jos, după care am cotit stânga, la Dâmbu Morii. Am pus în rucsaci două recipiente cu apă, niște fructe, ceva de ronțăială pentru leneveala de pe pajiștea de lângă cabană și am început urcarea pe traseul pe linie roșie al Drumului Familiar.

Am tot povestit pe radio, mai ales că aveam în plan să testăm cele două echipamente montane ale rețelei: Tâmpa și Postăvaru. Am tot făcut combinații de frecvențe la stațiile radio, atât eu cât și Cătălin, schimbând controale de recepție cu Răzvan, Adi – YO4PEA, Cornel – YO3IFO, Laurențiu – YO7EPY, Bela – YO6BKB, Nelu – YO5OVY, Dan – YO5DGE, Voicu – YO2MPL, Alin – YO9IPZ, Nelu – YO6FCD.

Cătălin m-a întrebat câte băncuțe de odihnă sunt de-a lungul traseului. I-am zis că îmi aduc aminte de trei dintre ele. Bun, am stabilit că vom face un popas la ultima.

Oricum, ritmul era unul de voie, fără grabă, cu privit în jur.

Era foarte cald pentru o vreme de munte.

Știam traseul pe de rost, așa că mă așteptam să apară căbănuța în raza noastră vizuală. Nu credeam că o să găsim atâta lume pe pajiște, mai ales că era o zi din cursul săptămânii.

---

Mulți dintre cei care urcă la cabană își doresc să savureze minunatele preparate făcute de către Atti și ai lui. Aveam un clopoțel în rucsac, special pentru el, pe care să-l adauge la colecția împresionantă din cabană. Nu se aștepta să ne vadă acolo, iar bucuria a fost direct proporțională cu măsura timpului scurs de la ultima vizită.

Ne-a invitat în cabana lui dragă și evident că ne-a servit cu o minunată ciorbă de fasole, însoțită de ceapă verde din grădina muntelui, cultivată la altitudinea celor 1640 metri.

Am tot povestit și glumit, iar din când în când ne lăsa, pentru a-i servi pe turiștii dornici de a mânca din bunătățile cabanei lui Atti.

Da, știu am mai spus… timpul se scurge altfel în vacanță, cu atât mai mult acolo… pe munte. Printre treburi pe care le avea de făcut, Atti a găsit răgaz pentru noi, deși îl așteptau și alți turiști. Să mai spun despre fânul de pe pajiștea din jurul cabanei?

Ei bine, da… și el îl aștepta tot pe Atti, deoarece se voia strâns și depozitat pentru cei cinci măgăruși de la cabană.

Tot ce am putut face a fost să-i promitem că, data viitoare vizita noastră va fi una activă și vom ajuta cu ce ne pricepem la treburile cabanei.

După o poză împreună în care ne-am etalat fețele vesele, ne-am îmbrățisat cât să ne țină până la următoarea urcare acolo. Până atunci, îl vom vedea pe Atti prin intermediul camerei web de pe blog.

Apoi, am pornit la vale pe același traseu, cu punct final Dâmbu Morii și mașina care aștepta nerăbdătoare să ne ducă acasă.

Drumul spre Pitești se anunța unul aglomerat, așa cum este mai ales în perioadele de vară pe culoarul Rucăr-Bran. Dar n-a fost bai, deoarece timpul a trecut destul de repede, petrecut împreună cu prietenii din rețeaua RoLink.

’73

Cristina – YO7JYL