„Sunt o umbră aici într-o veșnicie,
Sunt trecătoare și om pe acest pământ,
Răsărit și apus cu lumină purpurie
Curioasă, rebelă în faptă și-n gând.”
Știu că reprezint o părticică din România… aici m-am născut, am crescut și am învățat să respect tot ceea ce viața mi-a dăruit cu generozitate până acum.
Din drumețiile pe care le-am făcut încă din fragedă copilărie, am înțeles că natura înseamnă viață… soare, cerul înstelat, glasul câteodată trist al ploii, adierea vântului printre ramuri, pârâuri șipotind. M-au fascinat valurile mării înspumate care se întind ca o vrajă către mal, mirosul din verdele primăverii, petalele vesele ale unei zile de vară, pastelurile toamnei ca într-un vis frumos, fulgii de nea rătăciți peste creste, tremurul timid al răsăritului sau poate mângâierea unui apus… și încă.
Răsfoind împreună cu mine paginile acestui blog, veți găsi în fiecare filă povești drăguțe și interesante despre îmbinarea radioamatorismului cu drumețiile.
Și am redescoperit, cu un rucsac în spate și o stație alături, bucuria unui orizont fabulos văzut de pe un vârf înzăpezit de munte ori sclipirea moale, dar sălbatică a mării sub mângâierea soarelui.
De asemenea, am împărtășit plăcerea unei evadări pe două roți, fie că este una cu bicicleta pe o potecă de pădure sau libertatea pe care o simt împreună cu motorul meu, un prieten care îmi dă aripi pe drumuri neștiute.
Și… o să povestesc mereu despre încântarea de a fi în locurile frumoase ale acestor meleaguri binecuvântate de la începuturi.
Nu în ultimul rând, am ales ca munții să vă spună multe șoapte… și mai cu viață decât aș povesti eu, cu ajutorul imaginilor oferite de camerele web din locații atât de dragi, prin bunăvorința unor oameni pasionați de frumos, cărora le mulțumesc. Așa că, haideți împreună cu mine…
’73
Cristina – YO7JYL