Drapelul României la Cota 2000 Salvamont – Argeș

Ziua Națională este prilej de recunoștință, de sărbătoare în stil tradițional, de acel “ceva” pe care aș vrea să îl fac în mod diferit față de oricare altă zi. Poate că este clipa în care putem vorbi cu bucurie despre România așa cum este ea, în fiecare dintre noi, chiar dacă sunt momente în viață cu soare, dar și cu nori.

Cele trei culori ale stindardului ne determină să ne gândim mai profund la acest fapt și cu drag la meleagurile minunate, pe unde ne poartă pașii de-a lungul vieții. Poate de aceea, pe data de 1 Decembrie simt mai mult ca niciodată, că vreau să aduc un omagiu pământului din care am fost plămădită și să-i mulțumesc pentru ce reprezintă zi de zi. Am considerat că sentimentele noastre pentru Ziua Națională trebuie să fie la înălțime și de aceea am ales ca în acest an să celebrăm și Centenarul Marii Uniri, undeva…tot la înălțime.

Destinația a fost propusă de către dl. Augustin – YO7AQF, ca fiind la Cota 2000 Cabana Salvamont din Munții Făgăraș.

Locația ei este pe Transfăgărășan, la câteva sute de metri distanță față de intrarea în tunelul care face trecerea spre Bâlea-Lac.

Camera web instalată la Repetorul RoLink de pe Vf. Florea arăta clar că ninsese cu vreo două zile în urmă, așa că mă gândeam că o să fie foarte faină o drumeție prin zăpadă.

Eu, Cătălin – YO7GQZ și Bogdan – YO3IXW, alături de colegii noștri: Daniel Coco – YO7HHE, Marius – YO7HJM și Viorel – YO7HIE de la Radioclubul Sportiv Municipal YO7KFA din Pitești, sub conducerea d-lui Augustin, am hotărât că avem nobila misiune de a urca steagul României tocmai la altitudinea de 2000 de metri în Munții Făgăraș.

Am considerat că este frumos și interesant ca de sărbătoarea lui 1 Decembrie să ducem tricolorul la echipa Serviciului Public Salvamont de la Cota 2000.

Organizarea s-a făcut eficient în două mașini, astfel încât vineri dimineață la ora stabilită, îndată ce a sosit Bogdan de la București, am pornit spre înălțimile albe ale căror vârfuri se vedeau încă de la Pitești.

Ziua era senină, dar geroasă, așa că odată ce am început urcarea pe Transfăgărășan și am trecut de Barajul Vidraru, a început să se simtă și mai intens frigul. Peisajul era parcă rupt dintr-un basm, iar de pe suprafața oglinzii Lacului Vidraru se ridicau aburii dimineții, lăsându-ne impresia ca apa fierbe undeva în adâncuri.

Cu fiecare kilometru al drumului șerpuit, albul imaculat al zăpezii predomina ca un așternut proaspăt. Omătul ne îmbia să pășim cu grijă, de parcă eram într-o altă lume, pentru a nu deranja țurțurii plângăcioși de pe margine.  Aerul era înghețat și mirosea așa de bine… a iarnă și a munte.

După ce am trecut de Cantonul Piscul Negru, relieful muntos se deschidea și în depărtare se vedea Cabana Capra și bariera lăsată pe toată perioada cât Transfăgărășanul este inchis.

Am trecut pe lângă un munte de apă, acum ca o perdea opacă de picături înghețate pe sub care se auzea un zgomot curgător, abia șoptit. Cascada Capra ne întâmpina tăcută, așteptând un suflu cald să-i dea trezirea la viață.

Fuseserăm informați că în urma noastră este o mașină a colegilor de la Salvamont care urcă pentru a face schimbul de tură, așa că ne-am sincronizat perfect ajungând practic în același timp cu ei la cabană.

Sub stratul proaspăt de omăt era gheață, dar mașinile noastre erau echipate cu anvelope „gata pentru orice”, făcând față cu bine provocărilor pe care ni le pregătise vremea.

De jur împrejur erau munții atât de fascinanți, îmbrăcați într-un alb pe care soarele îl transforma într-o oglindă orbitoare. Din când în când, câte un nor pufos trecea ca o răsuflare pe lângă creste, spunându-mi în sinea mea că … muntele respiră.

Din cauza gerului tăios de până la -15 grade, particulele de umezeală din aer se transformau instantaneu în steluțe de gheață care se învârteau într-un dans senzual al iernii, lăsând impresia unei ninsori căzute dintr-un cer de un albastru perfect.

Ochii îmi cereau cruțare de atâta strălucire, lumină, frumusețe, alb și înălțime amețitoare. În timp ce descărcam din bagaje, mintea îmi rămăsese tot la povestea de afară.

Eram nerăbdători să trecem prin pasajul lung de 880 de metri al tunelului pentru a ajunge la Bâlea Lac, așa că nu am mai stat pe gânduri.

Eu, Cătălin și Bogdan am pornit spre muntele de dincolo și după reflexia orbitoare a zăpezii, șocul vizual a fost puternic, odată ce am pășit în bezna din tunel. La fel a fost șocul termic simțit odată cu trecerea de la gerul de afară la temperatura pozitivă și constantă din interior.

Suprafața Lacului Bâlea era înghețată și complet acoperită de zăpadă, așa încât cineva, care ajungea acolo pentru prima dată, ar fi avut impresia că el există doar pe hartă. Serpentinele Transfăgărășanului își făceau loc la vale înspre Bâlea Cascadă, acolo unde coboară și telecabina, iar în depărtare se vedeau așezările din Județul Sibiu.

Restul echipei a rămas la Cabana Salvamont pentru ridicarea antenei de scurte și montarea echipamentelor. Colegii noștri, adică dl. Augustin, Daniel Coco, Marian și Viorel au ancorat undița antenei, lângă care “flutura în vânt, zălog de legământ”, steagul național.

Din partea cealaltă a tunelului, noi am efectuat legături radio cu stațiile portabile, dar ne-am promis că odată cu lăsarea întunericului, toată trupa va porni din nou spre Bâlea Lac, pentru a vedea luminile din vale, dar și luminițele Galaxiei.

Gerul care fusese nemilos toată ziua s-a întețit spre seară, însă pe noi nu ne-a deranjat, pentru că atmosfera senină a lăsat să se vadă prin aparatul foto al lui Bogdan, minunata Cale Lactee care ne-a răsplătit efortul cu stele căzătoare.

Stațiile portabile au fost cu noi în permanență, așa că radioamatorii din țară au fost la curent cu toate activitățile noastre. Dintre ei, am schimbat un prim control și salutări cu un alt împătimit al muntelui, YO6PNC – Tibi din Mediaș.

A doua zi, chiar de 1 Decembrie, vroiam să întâmpinăm urările colegilor din bandă cu salutări de pe vârfuri, așa că aveam în plan activări în Programul S.O.T.A. Echipa de la Salvamont ne-a informat despre faptul că pe creste suflă un vânt foarte puternic, iar sub zăpada afânată este un strat consistent de gheață. Tot ei ne-au sfătuit că nu ar fi indicat să încercăm ascensiuni fără echipament adecvat ce includea și colțari.

Până la urmă, noi vroiam să facem drumeție spre vârful Vânătoarea lui Buteanu(YO/MC-007) aflat la altitudinea de 2507 metri, dar în situația în care nu se putea urca, rămâneam cu plăcerea plimbării. Dintre noi, cel mai echipat era Bogdan, așa că după ce am urcat împreună un sfert din drum, cu părere de rău, eu și Cătălin ne-am întors la Bâlea Lac. Orice pas făcut pe zăpada înghețată producea instantaneu alunecarea ei. Noi nu aveam colțari și bețe speciale pentru drumeție, așa că doar Bogdan a putut să continue urcarea pe rampa foarte abruptă și alunecoasă. De pe vârf, el ne-a oferit panorama de mai jos:

Între timp, dl. Augustin făcuse pregătirile pentru consursul “Cupa Centenarului” organizată la ceas festiv de Asociația Județeană de Radioamatorism DX Radio Alba, ocazie perfectă pentru efectuat legături, atât timp cât a ținut propagarea cu noi.

Lângă antena de scurte din spatele Cabanei Salvamont am înălțat drapelul național la altitudinea de 2000 metri, iar deasupra noastră nu mai era decât cerul azuriu care ne-a salutat cu mult soare într-o zi specială de 1 Decembrie.

După lăsarea serii și odată cu asta… și a gerului, am pornit din nou dincolo de munți, într-o călătorie prin Galaxie în căutarea stelelor, de-a lungul Căii Lactee și a câtorva poze făcute de Bogdan într-un clar de lună.

Și cum el este plin de idei interesante atunci când vine vorba despre artă fotografică, ne-a propus ca în bezna tunelului, cu ajutorul lanternei mele care producea lumină roșie și a aparatului său foto, să pot scrie numele site-ului într-un mod foarte inedit, practic doar din imaginație… și iată ce a ieșit:

Cum ceea ce este frumos se termină mai repede decât ai crede, iar timpul zboară ca și dansul picăturilor înghețate prin aer spre undeva, la venirea dimineții am început strânsul bagajelor și pornirea spre vale, deși soarele și zapada ne îndemnau să mai zăbovim acolo, în inima munților.

Ne-am urnit cu greu la drum, după ce ne-am luat rămas bun de la iubitorii muntelui din echipa Salvamont, care ne-au dovedit a fi, pe lângă profesioniști desăvârșiți, demni de admirație… și niște gazde minunate. Mi-a părut rău deoarece nu am avut ocazia să-i vad pe cei doi câini de avalanșă care îi ajută în misiunile de salvare montană.

De asemenea, i-am salutat și pe dl. Augustin, Daniel Coco, Marian și Viorel, de care ne-am despărțit.

În drumul spre casă, am oprit înainte de Barajul Vidraru, de unde alături de Cătălin și Bogdan am început urcarea prin pădure, pe o potecă înghețată și abruptă pentru activarea Vârfului Albina (YO/MC-141) aflat la înălțimea de 1371 metri.

Pe lângă noi s-a aciuat un cățel foarte curajos… să-i spunem Azor, care ne-a însoțit pe traseu până pe vârf, chiar dacă în calea noastră erau lăsate pe zăpadă urmele proaspete ale trecerii unui urs. Se vede că Azor cunoștea foarte bine traseul triunghiului roșu pentru că a mers cam tot timpul în față ca un veritabil deschizător de drumuri.

Iarna crease o adevărată poveste în jurul nostru, cu brazi încărcați cu omăt care se scutură la orice adiere de vânt și cu soare vesel care ne căuta printre ramuri. Stelele de gheață erau pretutindeni pe câmp îndată ce am ajuns în Poiana Pleașa.

Radioamatorii din țară au fost împreună cu noi pe calea undelor prin RoLink, dar și pe frecvențele simplex FM 145.225 MHz, 145.500 MHz și 144.300 în modul de lucru SSB, odată ce am atins vârful.

Am avut plăcerea de a saluta pe Sergiu – YO6IOG, Sorin – YO7LPZ/M, Mirel – YO7YYY, Flavius – YO7HBB, Liviu – YO3FYO, Mihai – YO3CPR, Mircea – YO7HIJ, Claudiu – YO4FYQ, Gelu – YO3CYR și Daniel Coco – YO7HHE care între timp ajunsese acasă din excursie. Dotarea tehnică pe care a cărat-o Cătălin cu răbdare în spate era alcătuită din același Yaesu FT 857 cu puterea setată la 5W, alimentat de la un acumulator exterior, iar undele radio și-au luat zborul dintr-o antenă directivă Yagi cu cinci elemente de la Diamond.

Și la coborâre, Azor a țopăit vesel înaintea noastră pe potecuța bătătorită prin zăpadă și a meritat toți covrigii pe care i-am avut prin rucsac, pentru că ne-a asigurat că nici un alt patruped sălbatic nu este în preajma noastră.

Se lăsa deja seara când eram în mașină spre casă, iar în stația mobilă se auzea vocea penetrantă și inconfundabilă a lui Marius – YO5AM în cadrul QTC-ul de la Radioclubul YO5KUC din Bistrița.

Au fost trei zile minunate, petrecute împreună cu oameni pasionați de radio, dar și de munte. Au fost ore și momente faine pentru povești și sfaturi de la oameni împătimiți, dar și avizați. Au fost clipe perfecte de umblat pe înălțimi, de vorbit la stație și nu numai, de colindat prin ger, de mirosit aerul tare al celor 2000 de metri, de admirat cerul zilei și al nopții împreună cu miliardele de ochi strălucitori care ne-au privit de sus. Dar cel mai important… am dus drapelul național într-o zi măreață de 1 Decembrie acolo unde vântul vremii și al vremurilor îi va flutura culorile peste înălțimi.

’73

Cristina – YO7JYL

P.S. Mulțumiri Serviciului Salvamont – Argeș