Ecou radio peste Munții Făgăraș

Ultima zi a lunii februarie a așternut tăcerea și întunericul peste Repetorul RoLink și camera web instalate pe Vârful Florea din Munții Făgăraș. Viscolul care s-a dezlănțuit la finalul iernii la altitudinea de 1981 metri a provocat distrugeri în locația unde se află echipamentele radio, așa că de atunci, ultima imagine pe care a surprins-o camera a fost a unei bucăți de tablă ce aparținea acoperișului incintei și sârmă ghimpată din gard.

M-a întristat nespus, conștientă fiind că până la topirea, măcar parțială a zăpezii, nu se va ajunge acolo pe nici o cale de acces. În tot acest timp, Cătălin a urmărit vremea și a așteptat momentul în care vom putea urca pe Vârful Florea, existând două variante de acces: una dintre ele ar fi drumul forestier de vreo treizeci de kilometri care ocolește prin spatele muntelui. În acest sens, noi știam încă de anul trecut că după ieșirea din pădure spre golul alpin, sunt destule porțiuni unde zăpada troienită ar închide o barieră albă în fața mașinii. Varianta alternativă ar fi fost urcarea pe traseul montan care pornește chiar din Transfăgărășan, cu o diferență de nivel semnificativă, o rampă abruptă și destul de solicitantă pentru radioamatorul care are rucsacul încărcat cu diverse echipamente și aparatură necesare pentru o intervenție la repetor.

Până la urmă, noi am ales ultima opțiune, pe drumul șerpuit al Transfăgărășanului. De la baza lui, începe o potecă și se oprește dincolo de pădurea cu brazi sub stâna de sub Vârful Florea. De acolo, pe o pășune mioritică, urcarea continuă destul de abrupt până la repetor.

Pe drumul care înconjoară Lacul Vidraru, am ținut legătura cu radioamatorii din țară prin QSO-urile efectuate în RoLink cu ajutorul nodului mobil al lui Cătălin – YO7GQZ/M. Este o reală plăcere să parcurg în orice anotimp drumul Transfăgărășanului, dar primăvara și toamna, tabloul naturii este și mai fascinant. Soarele a fost împreună cu noi, ne-a bucurat căldura lui Florar, vânticelul abia se simțea printre frunzele atât de vii, iar suprafața lacului strălucea atât de fain…

Șoseaua cu serpentine era destul de puțin circulată, datorită faptului că, pe partea județului Argeș,Transfăgărășanul este închis până la data de 30 iunie, punctul lui final fiind deocamdată la Cabana Capra.

După ce am trecut de Barajul Vidraru și alte câteva curbe pitorești presărate din plin cu nuanțe verzui si cer albastru, am întâlnit un urs care se relaxa sub razele soarelui. Din păcate, obișnuit fiind cu turiștii, nu a părut deloc surprins că ne vede și a venit tacticos înspre mașină, crezând ca îi revine la miloagă ceva de mâncare. L-am refuzat politicos și am pornit mai departe, dar pe drumul de întoarcere am întâlnit altul. Sigur nu am făcut vreo confuzie, pentru că cel din urmă era marcat cu un colier la gât.

Muntele aștepta să fie vizitat după mai bine de o jumătate de an, deasupra Vârfului Florea se alergau niște nori pufoși, iar vremea era cum nu se poate mai potrivită.

Între timp, l-am convins pe Cătălin că ar fi mai potrivit să urce doar el la repetor pentru că, după o accidentare la gleznă în urmă cu o săptămână, eu m-aș fi mișcat destul de încet și l-aș fi întârziat. Nefiind nici un fel de acoperie radio și știind că odată plecat Cătălin, nu mai putem lua legătura decât pentru o scurtă porțiune de traseu, el a făcut un cross-band între o frecvență locală și cea de intrare în RoLink prin nodul lui mobil.

Astfel, în timp ce urca spre vârf, cărând în rucsacul din spate vreo douăzeci de kilograme de aparatură, el a comunicat atât cu mine cât și cu radioamatorii din țară, spunându-ne impresii în perioadele foarte scurte de pauză.

Într-un fel, am procedat bine rămânând la mașină, deoarece după aproximativ o oră de la plecare, cross-bandul s-a deconectat, iar Cătălin nu mai putea auzi pe nimeni din RoLink, decât pe mine pe frecvența locală. Mi-a fost destul de greu să refac legatura radio, deoarece conexiunea la internet a stick-ului de telefonie mobilă era instabilă și se pierdea la scurte intervale de timp. La sugestia lui Cătălin, am întors mașina la 180 de grade și am poziționat-o cu spatele către vale, iar nodul mobil împreună cu stick-ul le-am așezat deasupra portbagajului.

Abia așteptam ca el să ajungă la locația repetorului si să îmi spună ce s-a întâmplat la sfârșitul lunii februarie, cât de mari sunt pagubele făcute și mai ales, ce poate remedia el singur în contratimp cu minutele care se scurgeau rapid prin clepsidra zilei.

După două ore și jumătate de urcuș susținut, timp în care locația repetorului părea că se apropie și se îndepărtează de el ca o iluzie optică, ne-a spus faptul că viscolul suflase ca pe un fulg tabla care acoperea incinta echipamentelor. Ea fusese efectiv făcută bucăți, împrăștiate în jur, însă antena rezistase, dar era smulsă din suport. Fusese întoarsă cu vârful spre sol și era susținută doar de cablul de alimentare. M-am bucurat foarte mult când am aflat că suportul camerei web era intact, prins foarte bine de stâlpul incintei și mai ales… camera era acolo. În schimb, vântul o întorsese cu obiectivul în jos, așa cum surprinsese ea ultima imagine cu sârma ghimpată a gardului.

Într-un timp record, Cătălin a înlocuit interfața repetorului, a refăcut legăturile la rețea și internet și a reașezat antena în poziția firească, după care în sfârșit… l-a repornit. Repetorul a început să funcționeze ca și cum nimeni și nimic nu l-ar fi oprit vreodată, iar Cătălin a făcut câteva teste cu mine, dar și cu radioamatorii din țară, primind controlul așteptat… Q5. De asemenea, a reorientat camera web spre munții care ne fascinează atât de mult, a urmat conexiunea ei la internet și după reconfigurare am putut să privim cu toții imaginile pe care ea le-a transmis “la cald” de pe Vf. Florea. Pe prima pagină a site-ului, printre celelalte imagini oferite de camere web situate peste vârfuri din România, putem vedea oricând și vremea din Munții Făgăraș.

 

Efectiv nu știu când Cătălin a avut timp să făcă toate astea, nu știu cum a putut să facă singur toate astea, dar l-am rugat să înceapă cât mai curând coborârea. După ce m-am asigurat că s-a urnit spre vale, tot lui i-a venit ideea să pornesc în mobil pe Transfăgărășan spre Cabana Capra, pentru a surprinde imagini ale crestelor albe într-o filmare în zbor deasupra ei.

Înainte de a pleca însă, în liniștea naturii m-am amuzat cu niște fotografii ale diverselor detalii care mi s-au părut interesante sau de-a dreptul uimitoare.

Nu mi-am dat seama cât de repede a trecut timpul, chiar dacă nu aveam altceva de făcut decât să aștept. Ființele locului își vedeau de treaba lor din fiecare zi, iar viața roia în jurul meu în fiecare secundă sau adiere de vânt.

Știind că de acum repetorul funcționează și ne putem auzi în banda radio a rețelei RoLink, am oprit cross-bandul dintre nodul mobil și frecveța locală. Apoi, preț de vreo opt kilometri am urcat serpentinele atât de frumoase printre petice din ce în ce mai dese și consistente de zăpadă.

Lăsând mașina în parcarea de lângă bariera pe care scria “Drum Închis”, am pornit la pas pe drum spre Bâlea Lac pentru câteva sute de metri printre bucăți albe uriașe, înalte de peste un metru și jumătate, străbătute pe alocuri de crevase.

 

De sub un bloc imens de gheață, ieșea zgomotoasă și cu viteza sunetului parcă, apa Râului Capra care se arunca nebunește printre stânci la vale, ca într-o cascadă.

Între timp, l-am urmărit pe Cătălin pe harta APRS și m-a anunțat prin repetor că mai are puțin de coborât până la locul de plecare. Am calculat că ar mai avea de parcurs un sfert din traseu, așa că m-am întors la mașină și am pornit la vale.

Practic amandoi am ajuns cam în același timp la punctul de întâlnire, fiind frânt de oboseală. Cătălin era atât de bucuros, încât nu-i păsa de epuizare, sete, foame sau alte simțăminte omenești. Mă uitam la chipul lui răvășit și mă întrebam: unde se termină hobbyul și unde începe pasiunea? Cât de fragilă este granița dintre a întreprinde ceva în mod voluntar și a depăși poate inconștient toate obstacolele fizice și mentale, în dorința de a duce la căpăt ceva atât de mult dorit? Cu siguranță, repetorul RoLink din Munții Făgăraș, alături de IGate-ul pentru APRS, dar mai ales camera web sunt câteva elemente ale unui proiect de suflet argeșean pe care îl vrem în extindere, dar omenește vorbind, cu ce preț? Trecând peste toate acestea și împărtășind bucuria unui succes, am pornit spre casă în compania selectă a colegilor de la Radioclubul CSM Bistrita care ne-au delectat pe tot parcursul drumului cu emisiunea QTC duminical. Împreună cu ei am descris imagini ca într-un jurnal radioamatoricesc și ne-am bucurat deoarece Nelu – YO5ZC a stat la recepția RoLink și era la curent cu misiunea noastră montană.

Am pastelat în nuanțe simple, dar sălbatice, detalii de neobservat peste care trecem în viața noastră de zi cu zi.

De asemenea, dincolo de efortul fizic și bucuria unui scop atins, am perceput din plin, copilărește poate, senzațiile unei zile absolut perfecte de primăvară. În ea am găsit multă natură, culoare, miros de munte și iarbă, mângâierea unei adieri de vânt pe o petală de floare și viață în fiecare răsuflare sau susur de izvor.

 

‘73

Cristina – YO7JYL