Hoinari cu motocicletele pe meleaguri brașovene

Hoinari cu motocicletele pe meleaguri brașovene

„Cetate ascunsă la poale de munte
Oraș străvechi și multe povești,
Cu vreme și vremuri ce-a avut să înfrunte
Și cer albastru cât poți să privești.”

Pentru că am simțit că timpul trece și vremea caldă se cam apropie de sfârșit, am vrut să îngrămădim la final de vară și o nebunie de hoinăreală cu motocicletele. Având în vedere că suntem într-un stadiu novice, sezonul nostru moto a luat startul de puțin timp, așa că în pasiunea asta, „orice metru contează” sau altfel spus, învățăm doar practicând. Și pentru că am parcurs de atâtea ori drumul cu mașina, vroiam să răspundem provocării de a-l testa și cu motoarele.

Hoinari cu motocicletele pe meleaguri brașovene
Totul este sub control

Este unul dintre traseele pe care le-am dorit bifa pentru vara asta, în etapa de motocicliști începători. Sigur, pentru cine a parcurs măcar o dată ruta spre Brașov pe drumul național DN73, traversând munții pe serpentinele pitorești, abrupte și chiar periculoase pe alocuri, poate să afirme că nu-i ușor de făcut, mai ales pe două roți. Și totusi, am hotărât alături de Cătălin că, după traversarea pe motociclete a Transfăgărășanului până la Sibiu în urmă cu doar o lună, putem răspunde și unei asemenea tentații.

Hoinari cu motocicletele pe meleaguri brașovene
Transfăgărășan bântuit de ceață în luna iulie

Am pornit la drum echipați cu tot ce trebuie și desigur, nu am uitat Mini-Nodul portabil RoLink, pentru că era interesant să putem lua legătura cu radioamatorii și într-un mod inedit. Ruta era bine cunoscută, iar prima oprire am făcut-o în Câmpulung, unde printr-o întâmplare, ne-am întâlnit cu Mihai – YO7BEM. Și cum soarele ne amenința deja cu o căldură destul de greu de suportat în haine negre, am grăbit urcarea spre Mausoleul Mateiaș.

Apoi ne-am răcorit spre vale, ajungând în Rucăr, în timp ne ce ne conversam din mobil cu Gigi – YO2MTG. Undele RoLink au zburat și la Claudiu – YO4FYQ în apropiere de Constanța, mai exact la Valul Lui Traian, schimbând impresii între munte și mare.

Hoinari cu motocicletele pe meleaguri brașovene
În zare Piatra Craiului

În depărtare se vedea frumos Masivul Piatra Craiului, încât am oprit pentru un scurt popas la Dealul Sasului, revenindu-ne după altă serie de serpentine și multe curbe strânse. Știam că ne așteaptă o porțiune mai dificilă de drum, mai exact în apropiere de Bran, unde pe lângă aglomerația specifică creată de turiștii care opresc pentru vizitarea castelului și a talciocului cu produse tradiționale, începe blocajul datorat semafoarelor instalate pentru lucrările la carosabil.

Așa a și fost, însă am trecut cu bine și peste obstacolul culorii roșii și parcă vedeam deja întrarea în Brașov, dincolo de localitățile Râșnov și Cristian.

Hoinari cu motocicletele pe meleaguri brașovene

Am luat legătura prin radio și cu Sergiu – YO6IOG, care știa că urma să ajungem în zonă și ne aștepta pentru o tură cu motoarele în Poiană.

Hoinari cu motocicletele pe meleaguri brașovene

Aveam să stăm vreo trei zile la sora mea în orașul de la poalele Tâmpei, cu gândul de a urca ziua următoare în Poiana Brașov și dacă vremea ne permitea, poate un pic pe Vf. Postăvarul.

Hoinari cu motocicletele pe meleaguri brașovene(
Releul de TV Postăvarul

Seara se apropia deja…

Hoinari cu motocicletele pe meleaguri brașovene

După ce am parcat caii putere ai Hondelor, am vrut să așteptăm venirea întunericului acolo sus…

Hoinari cu motocicletele pe meleaguri brașovene

Așa că am urcat pe Dealul Cetății Brașovului, încercând să surprind luminile orașului.

Hoinari cu motocicletele pe meleaguri brașovene

Hoinari cu motocicletele pe meleaguri brașovene
Cetatea Brașovului

Pentru comunicarea cu radioamatorii, am folosit frecvența nodului RoLink al colegilor din Brașov și am avut ocazia de a-l testa, în condițiile în care linkul către rețea fusese mutat din Brașov, adică urcat pe munte în Postăvarul, unde sunt și echipamentele radio.

Hoinari cu motocicletele pe meleaguri brașovene

Începutul senin al dimineții ne promitea o zi frumoasă, așa cum ne-am fi dorit atât pentru o excursie pe două roți, dar și pentru niște legături radio în modul simplex, oareșce poze și eventual o filmare deasupra munților.

Hoinari cu motocicletele pe meleaguri brașovene

Cam așa a fost urcarea spre Poiana Brașov.

Acolo adia un pic de vânt călduț, mirosea a pășune și în timpul ăsta Cătălin filma, iar eu am găsit niște afine încă roșii care au uitat că le-a trecut perioada de coacere.

Hoinari cu motocicletele pe meleaguri brașovene

Hoinari cu motocicletele pe meleaguri brașovene
Dragoste într-o floare

Puțin după prânz, nu știu de unde s-au adunat nori deasupra Văii Prahovei. Niște tunete și o perdea de ploaie peste vale, înspre Masivul Piatra Mare, ne-au avertizat că suntem expuși, noi aflându-ne chiar pe vârf.

Hoinari cu motocicletele pe meleaguri brașovene
Valea Prahovei

Am chemat degrabă „zburătoarea” înapoi, după care am coborât spre clădirea telecabinei unde ne-am adăpostit o perioadă, cu gândul că durează puțin și ne vom vedea de drumeție.

Hoinari cu motocicletele pe meleaguri brașovene

Am fost oarecum dezamăgiți deoarece consultând harta radar meteo, situația nu era deloc roz, ci un pic spre portocaliu, ceea ce însemna că ploaia urma să se întețească. Un trăsnet ce a lovit chiar lângă cladirea telecabinei ne-a demonstrat că furtuna nu are de gând să se îndepărteze, iar în vale, orașul nici nu se mai vedea de ceață. Ascultam apa cum se prelinge pe pământ și mă gândeam că de fapt, eu n-am mai mers niciodată cu motocicleta pe ploaie. Încercam să-mi aduc aminte cum se procedează din ce mai citisem sau ce îmi mai spusese și Cătălin. Comportamentul cauciucurilor în asemenea condiții este diferit de cele de la mașină. Urarea: Asfalt uscat! specifică pasionaților moto își găsea rostul, acum mai mult ca oricând. Când ne-am reîntors în Poiana Brașov încă se scuturau norii, așa încât am încercat și experiența de a coborî serpentinele pe ploaie până în Brașov.

Hoinari cu motocicletele pe meleaguri brașovene
Botezul ploii

Seara aveam în plan să ne vedem cu Sergiu – YO6IOG și Răzvan – YO6NAM, deși inițial ne propuseserăm o ieșire cu motoarele, dar din nou, ploaia ne încurcase de tot. Normal că a fost interesantă întâlnirea și, alături de ei a trecut timpul pe repede înainte, povestind chestii radioamatoricești. Ne aflam în Cartierul Tractorul, numit după zona industrială care adunase pe vremuri tone de beton și fier într-o uzină ce a avut anii ei de glorie.

Hoinari cu motocicletele pe meleaguri brașovene

Astăzi însă, după ce totul a fost demolat și transformat în zonă de centre comerciale în care te pierzi, dar și cartiere rezidențiale, am găsit tractorașul de mai jos expus chiar pe aleea pietonală, într-o vitrină de sticlă.

Hoinari cu motocicletele pe meleaguri brașovene

Pentru că ne surprinsese ploaia și nu reușiserăm să filmăm mare lucru, ne-am gândit să mai urcăm încă o dată în Poiana Brașov. Aveam speranța că va fi vreme faină și i-am propus lui Cătălin să coborâm și în Râșnov, pentru că știam că șoseaua are asfalt bun, viraje interesante, drumul este pitoresc și deloc aglomerat.

Hoinari cu motocicletele pe meleaguri brașovene

Și am avut dreptate, iar într-un punct mai înalt cu priveliște frumoasă, am oprit în poiana ce se întindea dincolo de pădurea de stejari.

Hoinari cu motocicletele pe meleaguri brașovene

Am stat pe iarba moale și am privit verdele de peste tot, într-o relaxare totală, în timp ce Cătălin se distra ghidând curioasa „muscă” spre zări întinse. Când îi auzeam bâzâitul motorașelor deschideam câte un ochi, iar ea trecea nepăsătoare pe deasupra noastră, pentru că, nu-i așa? Avea o grămadă de chestii interesante de văzut, așa cum se vede și în filmuleț.

Ca traseu de întoarcere spre casă aveam de gând să alegem din nou ruta Transfăgărășanului ca în urmă cu o lună, dar ne-am răzgândit. Asta deoarece în următoarea zi, deplasându-ne la sora mea la țară, undeva spre orașul Făgăraș, în comuna Veneția de Sus, aglomerația din trafic, dar mai ales numărul mare de camioane, într-un ritm infernal, m-au cam speriat. Eram la plimbare, nicidecum într-o cursă a nebuniei… pe ultimul drum. Acest aspect ne-a determinat să alegem tot Culoarul Rucăr – Bran, chiar dacă nu era chiar plăcut din cauza semafoarelor și a asfaltului vălurit. Măcar ne aflam în mijlocul săptămânii și deci nu întâlneam coloana turiștilor de week-end. Așa că am preferat drumul pe care îl făcusem în celălalt sens în urmă cu doar câteva zile, oprind acolo unde am avut chef, chiar și pentru o simplă poză.

Hoinari cu motocicletele pe meleaguri brașovene

Într-un scurt popas pe drum, undeva mai sus de Moieciu de Sus, am avut vizibilitate directă către nodul RoLink de la Brașov, chiar dacă eram departe de el. Așa ne-am povestit diverse prin stație cu nenea Bebe – YO7AMK, nenea Paul – YO9CMF care era în mobil spre întâlnirea radioamatorilor din Munții Parâng, Mirel – YO7YYY și Luci – YO9INA, revenit pentru vacanță în țară.

Hoinari cu motocicletele pe meleaguri brașovene
Verde de Moieciu de Sus

Și cum concentrarea la înclinarea optimă pe viraje naște idei, Cătălin a venit cu propunerea de a ne abate puțin din drum la Podul Dâmboviței, adică un pic dreapta spre Peștera Dâmbovicioarei și dincolo de ea, până unde se termină asfaltul.

Hoinari cu motocicletele pe meleaguri brașovene
Verde de Dâmbovicioara

De obicei, motocicliștii intră rapid în vorbă unii cu ceilalți, așa încât aici am atras atenția unei familii din București, cu oameni pasionați și săritori la nevoile colegilor de drum.

Hoinari cu motocicletele pe meleaguri brașovene
YO7GQZ

Am rămas plăcut impresionați de acei motocicliști minunați și ne-am simțit atât de îndatorați moral față de ei, încât m-am întrebat ce răsplată merită oamenii respectivi și ce poți să le oferi? Ei există, te ajută necondiționat în situații limită, când te simți deznădăjduit și te gândești că nu mai există rezolvare în nici un fel ?! Dar, dacă nu ar exista și situații critice de viață, când vrei să te agăți de orice, până la urmă… nu putem aprecia binele de după. Cu gândul că amândoi am trecut printr-o experiență de viață, despre care acum nu aș vrea să povestesc mai multe, am pornit mai optimiști la drum, pentru că nu-i așa? Casa era din ce în ce mai aproape, cu fiecare kilometru parcurs. Și dincolo de toate astea, a fost o excursie pe cinste, pe care o vom repeta, cu întâmplări frumoase care nu vor fi uitate nicicând, iar cele nefericite ne vor fi lecții, atât timp cât vom știi să învățăm din morala lor.

’73

Cristina – YO7JYL

4 thoughts on “Hoinari cu motocicletele pe meleaguri brașovene

  1. Ma bucur pentru voi ca aveti timp sa calatoriti impreuna, sa faceti trasee interesante si sa va bucurati de minunatiile naturii si de emotiile pe care vi le dau hobby-urile pe care le aveti.
    Cristina, ai scris foarte frumos acest articol, dar nu am inteles fraza de la sfarsit… deduc ca s-a intamplat ceva neplacut, dar nu insist sa aflu, daca ai hotarat sa nu scrii despre asta decat tangential…
    Cred totusi ca va fi o toamna lunga ce vă va permite sa iesiti cu motoarele pana in noiembrie… cine stie!
    73 de YO3RAM, Edi

  2. Peniță de aur,foto minunate, adrenalina la maxim pe motoare si comunicații radio cu colegii hami = o viata frumoasa si antrenantă. Tnx.73’s. Lari si Lumi. YO9CSM/P,YO9ISM/P. CACIULATA.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *