În căutarea zăpezii de ianuarie

Am pornit pe drumul proaspăt așternut al unui nou an, de la care îmi doresc și sper să fie bun cu noi. Așa cum s-a putut vedea și în filmarea jocurilor de lumini ale artificiilor care au străpuns cerul la miezul primei nopți a lui 2020, n-a fost să fie cu zăpadă peste oraș. Astfel, am profitat de zilele libere și alături de Cătălin am plecat spre zona montană într-o dezmorțire cu miros de iarnă. Am făcut o tradiție de câțiva ani încoace din a da startul excursiilor noastre din an cu o drumeție spre Cabana Cuca, situată la baza Masivului Iezer – Păpușa.

Din zonele mai înalte ale Piteștiului chiar se văd deseori vârfurile munților din partea de nord a județului Argeș, deci situația era cât de poate de clară: aveam să găsim zăpadă. În plus, este un itinerariu simplu de urmat, frumos ca peisaj și plăcut ca distanță și dificultate.

Ruta pe care noi am plecat a început de la Pitești spre Câmpulung, apoi Lerești și Barajul Râușor – Cabana Voina.

Abia acolo am văzut primii centimetri de zăpadă care au rezistat unei zile absolut senine și câtorva grade peste zero, prin bunăvoința soarelui.

Am parcat mașina la Cabana Voina și de câte un rucsac cu diverse am agățat stațiile portabile, absolut necesare, dincolo de echipamentul pentru mobil, nelipsit din portbagaj.

De la Voina și până la Cabana Cuca am urmat drumul forestier acoperit complet de zăpadă și chiar gheață, pret de vreo patru kilometri.

Din punct de vedere radio, de la Voina spre Cuca, este o porțiune foarte mică de drum cu deschidere spre YO7F – Repetorul RoLink din Pitești, iar local este R0X situat pe Dealul Mațău din Câmpulung. Undele lui reușesc să strabată valea bine ascunsă între munții împăduriți.

Râul cu același nume curgea încetișor pe sub bucăți de gheață și țurțuri. Cu cât urcam spre Cabana Cuca creștea și stratul de zăpadă, însă era mult mai timid decât anii trecuți. Odată ajunși la destinație, ne-a iesit în întâmpinare nea Romică – YO7ISR, cabanierul și iubitorul muntelui al cărui aer îl respiră, alături de simpaticul Shero.

I-am promis că vom rămâne la o cană cu ceai fierbinte de plante, dar înainte de a intra în cabană, am vrut să profităm de soarele bun al zilei de 2 ianuarie, pentru a surprinde imagini interesante de pe înălțimi cu întreaga zonă a Masivului Iezer – Păpușa.

Așa cum se vede și din filmarea făcută de Cătălin cu ajutorul dronei, zăpada era prezentă și ne-am bucurat.

Ce-i drept, eu mă gândeam și la cana cu ceai aburind, iar cabana era la doi pași de noi. Încă de anii trecuți știam gustul, mirosul și aroma întreagă a plantelor de pe pășunile Iezerului.

În cabană, am găsit câtiva turiști care probabil întâmpinaseră acolo venirea Anului Nou în compania chitărilor, iar nea Romică asculta ca de obicei, muzica pasionaților de munte. Mai friguroasă de fel, am savurat cu mare plăcere ceaiul binefăcător care mi-a încălzit toate celulele.

Am mai povestit diverse, după care a trebuit să ne punem în mișcare, nu înainte de a afla de la nea Romică despre pasiunea sa pentru motociclism, pe care o are de mulți ani. Dar cum călătorului îi șade bine cu drumul, am pornit înapoi spre Voina. Picioarele mergeau singure la vale și ne-am amuzat de compania unui ciobănesc mioritic pe cât de mare, pe atât de pus pe șotii. După aproximativ o oră eram în mașină spre Câmpulung, dar… încă nu sosise vremea să ne îndreptăm spre casă.

Ca la fiecare excursie în zonă, ne abatem din drum pentru un apus de soare…

… sau un răsărit de lună pe Dealul Mățău de care ne leagă multe amintiri faine.

De asemenea, am vrut să surprind și luminile orașului Câmpulung, văzute de pe cel mai înalt deal din România, dar și munții atât de albi sub licărirea stelelor.

Prin radio, ne-am conversat ca de obicei cu nea Bebe și l-am salutat pe Adi – YO8RZZ. După o contemplare a orizontului din jur, am coborât de pe Mățău fără de grabă și am continuat drumul către Pitești.

Și pentru că ne-a plăcut așa de mult excursia la Cabana Cuca, tot în căutarea zăpezii prin munții din județ, am pornit pe un alt traseu, de data asta spre Curtea de Arges. Aveam în plan o urcare pe Transfăgărășan și apoi pe Vârful Albina, aflat la altitudinea de 1371 metri în vecinătatea Barajului Vidraru (altitudine 830 metri).

Vârful Albina este un obiectiv S.O.T.A (YO/MC141) pe care ne place să-l activăm de vreo doi ani încoace pentru priveliștea cu care ne răsplătește de fiecare dată. Astfel, la câteva sute de metri după baraj și statuia Omului de Fier – Prometeu, am parcat mașina.

Pregătiți pentru ascensiunea cu o diferență de nivel de 500 metri, am pornit urcarea prin pădure, pe o potecă ce urma traseul triunghiului roșu.

Și căutam zăpada… nu era nicăieri. În schimb, călcam pe covorul colorat și zgomotos de frunze uscate.

Printre copacii goi, razele soarelui se strecurau fără nici un efort, iar în vale se vedea Lacul Vidraru care se întrecea în nuanță cu albastrul cerului.

La o răscruce de poteci am făcut stânga și după vreo treizeci de minute am ajuns în Poiana Pleașa.

Este un loc interesant de belvedere și de acolo se zăreau munții impresionanți, cu fesuri albe de nea, bine îndesate.

Pe frecvența 439.050 MHz a Repetorului RoLink situat pe Vârful Florea, Cătălin a tot povestit cu radioamatorii, în timp ce eu făceam poze.

Potecuța și-a continuat traseul printr-o altă porțiune de pădure.

După urcușul final, am ajuns pe Vf. Albina unde ne-am odihnit mai bine de o oră într-o atmosferă de soare cu nor și miros de fum de pe văi.

Din crucea mică din lemn care marca vârful mai rămăsese doar baza.

Cătălin a asamblat antena directivă Yagi cu cinci elemente, iar cu un adaptor a legat-o la stația portabilă Yaesu FT2D.

Pe frecvențele simplex 145.225 MHz și 145.500 MHz am fost auziți în districtele YO3, YO7 și YO9. Așa că ne-am salutat cu Florian – YO9FQL, nenea Paul – YO9JVS, Doru – YO3FWY, Gil – YO3RZ, YO7AMK – nelipsitul nea Bebe, Andrei – YO7HIG, YO7HKX – nenea Rică. Cătălin a avut în rucsac și stația pentru modul digital, așa că ne-am salutat în DMR cu Mihai – YO2OCP, iar în DMR+ cu Vlad – YO3IHG.

Din senin vântul începuse să sufle destul de tare dinspre vârfurile înzăpezite, așa că am renunțat la înălțarea dronei și am strâns echipamentele. Am mai făcut un scurt popas în Poiana Pleașa, timp în care Cătălin s-a uitat cu monoclul spre zările albe.

M-am bucurat pentru că n-am avut ocazia să întâlnim urșii deja obișnuiți cu turiștii care circulă pe Transfăgărășan. Se pare că erau ocupați cu cerșitul pe marginea drumului, așa că am avut cu noi compania radioamatorilor, a semnalelor gălăgioase date de APRS, a vântului ce răscolea frunzele și a soarelui care trăsese peste el o perdea translucidă de nori.

Ca de obicei, la coborâre mi s-a părut și mai rapid de parcurs traseul, poate din cauză că se lăsa seara, iar frigul se întețise. Mă gândeam la căldura din mașină și oboseala care începuse să se simtă în picioare.

Am mai oprit într-un loc, de unde știam că se vede fain valea cu Transfăgărășanul ce șerpuiește printre stânci și Cetatea Poienari care tronează peste veacuri.

Ne-am bucurat din nou de vremea frumoasă și de munte, chiar dacă pe aici zăpada n-a fost cu noi. În plus, ne-am dorit să începem anul cu activitățile care ne plac atât de mult: drumețiile în natură cu un rucsac în spate și o stație radio agățată de el.

‘73

Cristina – YO7JYL