În locurile pe unde toamna nu a trecut

“Spre munte din nou împreună am pornit
Cu șoapte de apă, căci natura nu tace,
Pe Valea Budei unde codrul a foșnit,
Într-un noiembrie, trapezul în nori zace.”

Cam așa s-ar rezuma povestea unei zile frumoase dintr-un mijloc de noiembrie, când razele molatece ale unui soare blând ne cheamă afară. Cum ne place și ne-am obișnuit, plecăm deseori în drumeții prin locuri unde am mai fost sau… nedescoperite încă.

Acolo unde se termină drumul forestier și începe un traseu montan, cu rucsacul în spate și stația prinsă de el, pornim spre înălțimi oricare ar fi ele.

Plouase în urmă cu două zile, umezeala și ceața persista în aerul dimineții, iar noi ne-am gândit să mergem spre celebrul Vârf Moldoveanu din Munții Făgăraș, cel mai înalt pisc din România.

Nu aveam în plan să ajungem chiar pe „acoperișul țării”, pentru că am plecat destul de târziu de la QTH și în plus, știam că se întunecă devreme, nefiind destul timp pentru o coborâre pe lumină. Vroiam doar să abordăm un traseu pe care nu am mai fost până acum și de ținut minte pentru la vară.

În plus, vroiam să testăm acoperirea în zonă a Repetorului RoLink de pe Vf. Florea, aflat pe valea vecină. Una peste alta, am pornit pe ruta Pitești – Curtea de Arges – Transfăgărășan care este deja foarte cunoscută, judecând după numărul mare de mașini ce se perindă pe acolo toată vara.

Chiar la ieșirea din Pitești aflându-ne în mobil, l-am auzit la stație pe Florin – YO8SDE care era în portabil pe Vf. Vânturarița. Din câte ne-a povestit, după o urcare matinală și nu tocmai ușoară, el avea un scop precis: activarea obiectivului S.O.T.A YO/MC-090. Așa că ne-am abătut un pic din drum și am urcat pe barajul de la Budeasa, încât ne-am putut auzi cu el la un control de 59 pe frecvența simplex 145.500 MHz. Bucuria de a ne întâlni pe calea undelor radio a fost reciprocă, după care noi ne-am continuat drumul spre Transfăgărășan, în compania colegilor radioamatori aflați la recepție. Ca să ne scoată din grijă, i-am spus și lui nea Bebe – YO7AMK pe unde intenționăm să ajungem. De asemenea, ne-am salutat și cu Bogdan  – YO3IXW aflat în urcare spre Cabana Piatra Mare. Tot din mobil ne-am conversat și cu nenea Paul de la Călărași –YO9CMF, George – YO7FSL și Arpad – YO6ABW din Cristuru Secuiesc.

De acestă dată, am întâlnit un Transfăgărășan foarte liber cu puțini turiști, după închiderea tunelului Capra – Bâlea. La aproximativ douăzeci și doi de kilometri față de Barajul Vidraru, se desprinde un drum forestier care parcurge valea Râului Buda pe o distanță de șaptesprezece kilometri.

El se termină în dreptul stânei de la Podul Giurgiului, la altitudinea de 1420 metri.

Acesta a fost itinerariul pe care l-am plănuit noi, într-o dimineață cu vreo zece grade resimțite în aerul muntelui care se vedea în depărtare pitit după un nor alburiu.

Ca de obicei, prin intermediul stației mobile cu cele două VFO-uri, am ascultat frecvența nodului mobil a lui Cătălin -YO7GQZ, dar și frecventa repetorului de pe Vf. Florea din Munții Făgăraș. Ca și comparație, am mai avut posibilitatea de a accesa repetorul din Pitești, dar și cel din Masivul Cozia, asa că pe tot parcursul drumului am avut parte de RoLink.

Chiar dacă între repetor și valea unde ne aflam noi mai era un masiv muntos și deci, destul de obturată radio, recepția stației își făcea treaba. Și cum este cunoscută replica: „ciudate sunt căile undelor radio”, recepția repetorului era la un nivel de Q4, în timp ce la emisie nu ne-am putut face deloc auziți.

La nivel de APRS, așa cum era de așteptat, stația Yaesu FT2D s-a chinuit din răsputeri să transmită semnale de localizare GPS, dar I-Gate-ul de la locația repetorului nu a putut să le recepționeze, din cauza muntelui care ne despărțea.

Dincolo de frumusețea locurilor, am împărtășit impresii cu radioamatorii, până când stațiile noastre au început să emită în zadar.

După ce am parcat mașina, Cătălin a încercat să realizeze un cross-band între frecvența nodului mobil de pe stația din mașină și altă frecvență din portabilele pe care le-am luat cu noi, dar lipsa semnalului de telefonie mobilă l-a determinat să renunțe.

Pe de altă parte, nu era supărare deoarece peisajul era de-a dreptul fascinant și avansând spre munte pe Valea Buda, verdele primăvăratic al ierbii se îmbina armonios cu cel al brazilor. Era o atmosferă copiată dintr-o zi de primăvară din toate punctele de vedere.

Pe aici părea că toamna s-a rătăcit sau nu a cunoscut drumul, iar fiecare fir de iarbă era îmbrăcat în picături de apă ca o pelerină din cristale.

Am trecut pe lângă vreo trei micro hidrocentrale care din păcate au micșorat debitul natural al râului.  Apoi am lăsat în urmă un baraj, iar drumul s-a îngustat în dreptul pădurii de brad. Ulterior am ajuns într-o poiană deschisă cu iarbă mătăsoasă de un verde ireal unde se află o stână, iar locația poartă numele de Podul Giurgiului.

“Se termină drumul și se vede o stână,
Căsuță într-o vale cu un covor de iarbă,
Verde pe jos și pe brazi mână-n mână
Poteci de mioare plecate degrabă.”

Cum ne-am și așteptat, nu era nimeni acolo, însă am rămas plăcut impresionată de ordinea firească și curățenia pe care am găsit-o înăuntru. Părea mai degrabă o căbănuță cu două camere și  bucătărie. Aici am găsit condițiile optime ale unei adevărate campări, cu lemne tăiate, iar locul de vatră era pregătit pentru cel care îi calcă pragul. Interiorul avea inclusiv ustensile și diverse din cele necesare pregătirii unei mese.

Lăsând căbănuța în urmă, am început urcarea spre Vârful Moldoveanu care nu se vedea, din cauza unei culmi muntoase ce îl acoperea în lateral.

Un indicator ruginit de vreme lăsa să se înțeleagă faptul că până în vârf ar fi de mers patru ore și jumătate, iar ceasul zilei era deja 1 PM. Cu siguranță, nu ne-ar fi ajuns lumina zilei pentru urcat și coborât.

Traseul este asemănător cu cel clasic de pe Valea Rea, pe care l-am parcurs toamna trecută. Pe aici însă, mi s-a părut mai interesant, sălbatic și total lipsit de orice intervenție umană. Face excepție perioada verii când ciobăneștii mioritici de la stânele din zonă taxează cu siguranță, orice călător.

„Trapezul” masivului are baza mică alcătuită din Vf. Viștea Mare într-un colț și Vf. Moldoveanu în celălalt. Practic este criteriul după care ne orientăm în ieșirile noastre pe munții din zonă și căutăm cu binoclul cel mai înalt munte din țară.

“Aici, omul pare să nu intervină
Cu un pas mult mai aproape de cer,
Moldoveanu, un vârf cu o poveste divină
Acoperișul țării spre care mai sper.”

Nu am avut o țintă anume, ci doar urcare în recunoaștere la nivelul unei plimbări cu făcut poze. Altfel, ne-am încălzit la soare, am admirat peisajul, mirosit aerul înălțimilor, ascultat radioamatorii din RoLink, dar și strigătul unui corb care n-avea nici o grijă.

Am parcurs jumătate din traseu și am calculat timpul așa încât să ne întoarcem la mașină în jurul orei 4.30 – 5 PM, când începea să se întunece. Așa că, la un moment dat am făcut un popas și am trimis „zburătoarea” spre vârf în recunoaștere, bâzâind pe deasupra cascadei.

După ce ne-a oferit niște imagini impresionante de pe creste, ne-a informat că distanța până pe vârf ar mai fi fost cam de opt sute de metri diferență de altitudine. Acolo se vedeau și câțiva turiști care admirau peisajul de la înălțimea celor 2544 metri.

Noi însă nu am mai continuat și ne-am gândit că e timpul să purcedem la coborâre pentru că soarele plecase în spatele muntelui și se lăsa răcoarea.

Când am ajuns la mașină termometrul arăta că în aer sunt doar opt grade, după ce în jurul prânzului stătuserăm în tricou.

Pe parcursul celor șaptesprezece kilometri de drum forestier până la intersecția cu Transfăgărășanul, se lăsase și întunericul, dar noi nu ne grăbeam.

Așadar, am gândit că putem alege o rută alternativă către casă, adică varianta pe Valea Vâlsanului și Poienile Vâlsanului spre Brădet și apoi Pitești.

Pe lângă bezna ca smoala de la marginea pădurii, peste Platoul Moliviș se lăsase o ceață care dădea peisajului un aer straniu, de parcă era o suprafață imensă de apă.  Cătălin a oprit mașina, în timp ce se conversa cu George – YO7FSL pe frecvența Repetorului din Masivul Cozia (din păcate, scos temporar din RoLink din motive necunoscute). Am privit stelele și fascinanta Cale Lactee ca un praf peste cer, iar pe vale era așa de tăcere, încât îmi auzeam gândurile.

Ne-am continuat coborârea, iar mai jos de Poienile Vâlsanului, după ce am ajuns în dreptul pădurii, trei urși stăteau în mijlocul drumului. La vederea luminilor de la mașină, au tulit-o în desiș ca niște umbre întunecate, foșnind printre frunzele uscate. Fuseseră atrași de mirosul grătarelor de la pensiunea din apropiere, dar farurile și zgomotul au fost suficiente ca să îi sperie.

Am pornit la drum prin noapte, iar kilometrii parcurși spre casă se împuținau din ce în ce mai mult, în compania radioamatorilor. Am povestit cu Bogdan – YO3IXW tot în portabil la Cabana Piatra Mare, Adi – YO8RZZ din Piatra Neamț și Sorin – YO8AAZ din Bacău, aflat la Podiș.

În vreme ce în apropiere de Pitești se lăsase o ceață deasă printre dealuri, am ajuns acasă cu oboseala, dar mai ales bucuria unei zile petrecute în familia primitoare și atât de firescă a naturii.

‘73

Cristina – YO7JYL