În prag de Crăciun la Cabana Piatra Mare

Nu îmi mai aduc aminte când am fost ultima dată la munte în apropierea sărbătorilor de iarnă, dar știu sigur că era zăpadă din belșug. Se pare că anul care se încheie în curând a fost unul atipic din multe puncte de vedere. Unul dintre ele se referă la temperaturile primăvăratice în plină toamnă sau cu doar câteva zile înainte de Crăciun și implicit lipsa zăpezii, chiar în zonele montane.

Noi vroiam să ajungem la întâlnirea anuală de la Câmpina, organizată în fiecare decembrie de către dl. Florin – YO9IIE și Radioclubul Municipal Câmpina – YO9KPB. Nu am cum să uit emoțiile pe care le-am simțit în urmă cu trei ani, când pe scena sălii Casei Tineretului, dl. Florin ne-a primit cu brațele deschise și ne-a încurajat pentru prima prezentare RoLink.

Și de această dată, urma să ne revedem cu prieteni radioamatori sau să facem cunoștință cu alții pe care îi știam doar din QSO-uri efectuate prin rețeaua RoLink. La Câmpina trebuia să ne întâlnim și cu Bogdan – YO3IXW, alături de care aveam să urcăm la Cabana Piatra Mare, aflată la altitudinea de 1630 metri, în masivul muntos cu același nume.

Acolo ne aștepta Atti – YO6HSH, cel care ne invitase și ne găzduia peste noapte, în atmosfera atât de primitoare a cabanei. În plus, Bogdan avea rucsacul plin ca și desaga lui Moș Crăciun cu diverse… de la cabluri, laptop, o cameră web pentru că, nu-i așa? La cabană era pregătit să pornească stația meteo pe care Atti și-a dorit-o foarte mult. Ca o surpriză de Crăciun pentru blog, despre care eu am aflat cu doar câteva zile înainte, aveau în plan montarea la cabană a celei de-a doua camere web. Cu un unghi de filmare de 180 grade, începând de la partea sudică și până la Masivul Ciucaș, ea urmează să ne arate în curând frumusețile acestor munți atât de fascinanți.

Cam așa suna planul pe care îl puseserăm la cale împreună, iar vremea însorită, venită ca dintr-o primavară de niciunde, a ținut cu noi. Încă de pe drum, ne-am conversat prin intermediul radio cu cei care se deplasau spre Câmpina ori se aflau la QTH-ul de bază, iar noi le transmiteam impresii din mobil. Astfel, prin RoLink ne-am dat binețe cu nenea Paul – YO9CMF, YO7AMK – „bunicul” Bebe, Dumi – YO5MDA, Mihai – YO2OCP și dl. Florentin – YO9BXC.

Cătălin și cu mine am ajuns la întâlnire puțin după ora 10 dimineața, iar în holul Casei Tineretului din Câmpina erau radioamatori strânși la talcioc ori socializau unii cu ceilalți bucuroși de revedere, poate după un an.

Știam că trebuie să îi găsim acolo și pe radioamatorii motocicliști din Brașov, adică Sergiu – YO6IOG, Raul – YO6IXB și Marcel – YO6JAC, alături de care împărtășim libertatea și pasiunea aventurii pe două roți.

Ne-am bucurat pentru că am cunoscut sau revăzut printre alții pe YO9IIE – dl. Florin, YO9BXC – dl. Florentin, YO9GJX – Florian, YO3CAT – Cătălin, YO3GWM – Cristi, YO3FHM – Cezar, nenea Paul – YO9CMF care sosise din Călărași cu o seară înainte, YO3GDI – Cristi, YO9FDX – nea Romică, YO3AAJ – nenea Vasile, YO6IXR – Radu, YO3IFO – Cornel, YO4OMG – Mirel, YO9IRB – Irinel.

Printre tarabele cu stații, antene și diverse accesorii radioamatoricești, s-au desfășurat și activități de socializare, dar și urările tradiționale de sărbători. Ele au continuat și în sala de mese, în timp ce savuram o delicioasă porție de cârnați cu fasole și murături de Câmpina de la dl. Florin. Timpul a trecut destul de repede, iar eu, Cătălin și Bogdan trebuia să o “întindem” spre Timișul de Jos.

Nu puteam să plecăm înainte de a face câteva poze alături de radioamatorii motocicliști, cu promisiunea fermă că la deschiderea sezonului moto viitor, să dăm o tură împreună.

Apoi ne-am pus în mișcare, eu și Cătălin într-o mașină, iar Bogdan și Sergiu în alta. În dreptul localității Timișul de Jos, am cotit dreapta la Dâmbul Morii, urmând a-l aștepta pe Bogdan care și-a continuat drumul până la intrarea în Brașov, unde l-a lăsat pe Sergiu. După nici un sfert de ceas Bogdan s-a întors și cu rucsacii în spate, în jurul orei 3 PM am început urcarea spre Cabana Piatra Mare, pe “traseul familial“ însemnat cu bandă roșie.

Știam că o bună porțiune de drum o vom parcurge pe întuneric, la lumina frontalelor, așa că nu ne grăbeam. Vremea ținea cu noi, temperatura era undeva peste zece grade, iar de pe vale urca un vânticel ca de primăvară.

Despre zăpadă nu am ce povesti, pentru că ea nu vroia să fie cu noi. Aveam să o întâlnim abia după ieșirea din pădure, unde începea golul alpin, dar cumva sub formă de petice mai consistente.

Știam încă de astă-vară, atunci când am urcat pentru prima dată la cabană, că pe traseu vom întâlni patru băncuțe din lemn. Ele îl îndeamnă pe turistul obosit să facă popas și să-și tragă sufletul după urcare sau poate vrea pur și simplu să asculte vântul care frunzărește printre copacii înalți.

În tăcerea locului, trebuia să auzim doar foșnetul vântului printre ramurile dezgolite și să întâmpinăm seara care se lăsa fără de grabă peste munți si văi.

Am avut stațiile portabile cu noi, așa încât ne-au fost și prietenii radioamatori alături, atât pe RoLink, dar și pe rețelele digitale DMR și D-STAR. În modul analogic ne-a ținut companie nea Bebe – YO7AMK, în DMR ne-am salutat cu Răzvan – YO6NAM și Sorin – YO8AAZ, iar pe D-STAR am schimbat impresii cu YO3CAT – Cătălin aflat în mobil spre Baia Mare. De asemenea, localizarea prin GPS și-a făcut cu prisosință treaba, așa încât stațiile noastre au fost recepționate, iar coordonatele poziției transmise pe Harta APRS.

Ne-am întâlnit pe traseu cu excursioniști care coborau și după salutul politicos practicat pe munte, ne-au transmis că Atti ne așteaptă la cabană. Și încet… încet, întunericul a pus stapânire peste poteca pe care noi încă urcam.

Ne aflam în pădure, iar siluetele copacilor îmbrăcați în smoala nopții, căpătau niște forme stranii. Pe anumite porțiuni de drum, traseul se îngusta și ramurile de pe margine veneau înspre noi ca niște degete răsfirate și lungi de vrăjitoare. La lumina frontalelor, am ajuns într-o poiană care avea împrejur brazi înalți, adică niște „oșteni” apărători ai naturii. Parcă se cereau împodobiți cu luminițele stelelor ce se vedeau pe cerul nopții. A doua zi la coborâre, am văzut că unul dintre ei chiar avea niște „podoabe” din polistiren.

Și vremea se răcise binișor, mai ales că era zăpadă în jur, iar vântul care începuse să sufle mai tare, ne anunța că suntem la altitudinea de 1600 m. Când la un moment dat am întors privirea spre vale, am văzut o salbă de lumini în depărtare… era orașul Brașov. Am rămas efectiv fără cuvinte și nu-mi venea să mai continui drumul, dar Bogdan care nu se oprise să privească, ne-a spus că “încă n-am văzut nimic”. L-am crezut pe cuvânt și ne-am pus în mișcare, știind că ar mai fi de mers rost de vreo cinci minute. De fapt așa a și fost, pentru că fuseserăm auziți de niște urechi extrem de vigilente, după care au urmat niște lătrături.

Era Amazon, unul dintre cei doi câini ciobănești ungurești din rasa Kuvasz care își anunța stăpânul că teritorul atât de drag fusese invadat de niște străini, la o oră total nepotrivită, fie ei și radioamatori iubitori ai muntelui. Însă, noi mai aveam de străbătut încă o bucată scurtă de potecă printre brazi, după care am recunoscut platoul unde se află cabana, apărată în spate de zidul imens al Masivului Piatra Mare.

Frumosul animal în vârstă de nouă luni și de un alb perfect, se confunda cu peticele de zăpadă care au persistat acolo după ninsoarea de la începutul lui decembrie. Amazon a venit înspre noi lătrând și mârâind, a devenit circumspectă după ce am vorbit cu ea și bucuroasă apoi, când l-a recunoscut pe Bogdan. Pe prispa cabanei am găsit-o și pe Edelweiss sau floarea de colț a lui Atti, adică o frumusețe de ciobănesc unguresc, la fel de albă ca și Amazon, din care distingeam cu negru doi ochi și nasul umed.

În cabana caldă i-am gasit pe Atti – YO6HSH, Aniko – YO6HXJ, prietenii lor Anca și Tudor Trușcă, Orban Attila cu soția lui, dar și trei turiști care făcuseră rezervare la cabană cu o lună și jumătate în urmă. Ne așteptau cu fasole și cârnați, dar abureau pe masă și boluri de ciorbă din legume cu miros ademenitor. Recunosc, au alunecat pe gâtul deja înghețat de drum și efort. Am închis ochii în timp ce savuram o cană de vin fiert cu scorțisoară, iar cu mirosul, gustul, senzația de oboseală și… de bine, imaginea sărbătorilor de iarnă a fost completă.

Cu ochii la colecția impresionantă de clopoței, am efectuat QSO-uri de pe nodul RoLink brașovean . El se află în Masivul Postăvarul, adică peste valea opusă, pe frecvența simplex 145.300 MHz. De la microfonul stației din cabană m-am auzit cu YO5QCE- Corvin, Raul – YO6IXB care ajunsese în Brașov după întâlnirea de la Câmpina, față de care rămăsesem datoare cu un salut încă de pe traseul de urcare.

După ce ne-am revenit din efort și bucurat de revederea cu Atti și ai lui, am ieșit pe afară și am urcat pe o stâncă de belvedere, situată la vreo sută de metri în fața cabanei. Acolo era locul ideal pentru a vedea luminile Brașovului.

Așa a și fost pentru că, dincolo de vântul care se întețise și îmi îngheța mâna pe telefon, cât să comenteze că nu poate să facă pozele clare, era prea frumos! Căldura de peste zi din atmosferă făcea ca imaginea în mișcare a luminilor din Brașov să creeze o iluzie optică, amăgitoare.

Seara s-a continuat în noapte cu discuții și planuri radioamatoricești, glume lângă soba caldă și… oare când a trecut timpul?!  Am adormit în atmosfera faină de căldură, mirosul de lemne trosnind și surdina unor colinde. După un somn binefăcător de la efort și oboseala unei săptămâni de serviciu, zorii zilei de dumnică au venit mult prea repede.

Lumina dimineții printre nori ne gâdila genele, zâmbeau și mușcatele de la fereastră, iar câteva picături rebele de ploaie s-au lovit de geam.

Razele de soare vroiau să învingă, așa că eu și Cătălin ne-am strecurat afară. Deasupra Brașovului, dincolo de frigul dimineții, o rămășiță dintr-un curcubeu ne anunța că ploaia s-a terminat și o nouă zi cu soare urma să rămână.

Aerul era curat, atât de viu, proaspăt și după o conversație scurtă cu Amazon și Floare de Colț, am urcat pe aceeași culme muntoasă din seara precedentă, ca să pot face o antiteză între “noapte și zi”.

Am simțit marele regret că nu am luat și „zburătoarea” cu noi pentru o fimare aeriană, dar din informațiile meteo pe care le avuseserăm, știam că vremea nu ar fi fost grozavă. Așa că am lăsat ochii să se delecteze cu o dimineață în culori vii sub mângâierea razelor blânde de deasupra munților.

Norii se jucau într-o horă știută doar de ei, schimbându-și forma în funcție de curenții de aer. Se lăsau alergați de vântul de pe creste, iar ceața de pe văi vroia să fie la înălțime. Mai târziu, am făcut o mică excursie pentru a vedea împrejurimile.

Apoi a conectat stația meteo la internet și aceasta deja a început să transmită pe blog (sub imaginea camerei web) date actualizate din parametrii și senzorii de temperatură ai cabanei. Ulterior, a instalat provizoriu cea de-a doua cameră video, momentan pentru câteva teste și verificări tehnice cu… zâmbete.

Ea va fi montată definitiv, probabil după sărbători.

Atti ne-a răsfățat cu specialitatea cabanei, adică o ciorbă delicioasă de cartofi cu tarhon și salam de biscuiți.

După ora amiezii, l-am ajutat pe Atti să umple rezervorul de apă al cabanei de la izvorul din apropiere, înainte ca acesta să înghețe peste noapte.

Ce să mai spun… relaxarea și veselia au fost cu noi, cățeii ca niște fulgi de nea au fost o companie plăcută peste tot, iar vremea plecării din ce în ce mai aproape.

Lumina zilei trecuse de ora 3 PM, iar eu, Cătălin și Bogdan ne urneam greu la drum, în timp ce încă era soare și plăcut afară. Știam că ne va lua cam o oră și jumătate să coborâm până la Dâmbul Morii, dar clepsidra era totuși de partea noastră.

Nu ne-am grăbit nici de data asta, iar în jurul orei 16.30 ne urcam în mașini pentru drumul spre casă.

Ne-am bucurat pentru că nu a fost aglomerată ruta drumului DN1 pe cunoscutele porțiuni de pe Valea Prahovei, iar de Bogdan ne-am despărțit în Sinaia, la răscrucea spre Moroieni – Targoviște – Găiești, apoi A1 spre Pitești. Drumul ni s-a părut scurt, deoarece colegii de la Radioclubul din Bistrița ne-au încântat cu ediția specială a emisiunii radio QTC duminical dedicată, ca în fiecare an, Sărbătorii Crăciunului.

Au fost două zile pline, cu bucuria revederii unor oameni dragi, relaxarea și liniștea pe care natura și aerul ei le oferă necondiționat, adrenalina nopții pe munte, încântarea de a vedea aceleași locuri, dar din altă perspectivă și nu în ultimul rând… puterea de a zâmbi sau a râde din toată inima și de a ne juca cu spiritul copilăriei, deși nu mai suntem demult niște copii.

Sărbători cu bine!

Mulțumiri d-lui Florentin -YO9BXC și lui Florian – YO9GJX pentru cadrele foto si video din incinta Casei Tineretului – Câmpina

‘73

Cristina – YO7JYL