Întâlnire radio deasupra Cetății Brașovului

Am pornit la un ceas de seară lungă de iarnă spre orașul de la poalele Tâmpei, împinsă în spate de nerăbdarea revederii unor locuri bine știute. Este un oraș foarte drag și cu legătură sentimentală ce ține de anii copilăriei.

Dar dincolo de amintirile plăcute ce țin de Brașov, aveam în plan și o drumeție pe Vârful Postăvaru. El ține în viață și în plină formă Stațiunea Poiana Brașov, atât în sezonul cald, dar mai ales pe perioada iernii prin pârtiile de schi. Cu toate astea, știam că ne putem strecura și noi printre schiori și iubitori ai sporturilor de iarnă pe traseul spre vârf.

Șoseaua spre Brașov atât de pitorească prin culoarul Rucăr – Bran, nu era acoperiă de zăpadă. Fiind seară, din toate sătucele ciobănești care respiră aerul Pietrei Craiului nu se distingeau decât niște umbre ale căsuțelor aruncate te miri unde pe dealuri sau ochii ferestrelor luminate, în așteptarea unei nopți lungi de decembrie. Nici Brașovul nu era îmbrăcat în haine de iarnă, dar munții aveau căciulile albe îndesate pe cap.

Pe drumul spre Poiana Brasov, odată cu venirea unei alte zile, vremea era oarecum nehotărâtă, mai mult nor și un soi de ceață, iar copacii aveau urme de chiciură.

Ajunși la stațiunea aflată la altitudinea de 1030 m, soarele a prins un pic de curaj, chiar dacă pe jos fusese așternut un strat de câțiva centimetri de nea. Alături de Cătălin vroiam să urc pe Vârful Postăvaru, înalt de 1799m și să activăm obiectivul YO/EC-011 într-un Summit On The Air.

Am hotărât că nu are rost să mai cărăm pe munte cine știe ce echipament sofisticat, gândindu-ne că ar fi îndeajuns stația portabilă, dar legată cu un adaptor la antena directivă Yagi cu cinci elemente de la Diamond.

Speram să ne ajute altitudinea și deschiderea spre Brașov și Valea Prahovei, cruțându-l pe Cătălin de efortul de a urca pe munte o stație cu putere mai mare și acumulatorul exterior, destul de greoi.

Noi am ales ca drum de acces spre vârf marginea celei mai lungi pârtii din domeniul schiabil al Poienii. Drumul Roșu este pârtia cu o lungime de 5300 m, urmează traseul vechi al drumului forestier, dar au fost lărgite anumite anumite porțiuni și modificată panta.

Pe măsură ce urcam, stratul de omăt creștea, ajutat și de tunurile de zăpadă instalate pe pârtii. Încercând pe cât posibil să mergem pe margine ca să nu deranjăm schiorii care treceau pe lângă noi în goana albului de peste tot, picioarele ni se afundau până dincolo de genuchi, acolo unde ninsese troienit.

Dincolo de covorul mătăsos și strălucitor din jur, peisajul era înviorat de culorile aprinse ale echipamentelor pasionaților de schi sau de roșul intens al telecabinelor și telegondolelor care treceau sfârâind pe deasupra noastră.

Era încă soare, dar atunci când am ajuns pe vârf, temperatura se măsura în grade negative.

Din vale se auzeau glasuri îndepărtate de pe pârtii, dar aici își făcea simțită prezența doar zăpada. Ea se scutura de pe brazii încărcați, într-un semn al capitulării în lupta pierdută cu adierea vântului și a Zeului Soare.

Din când în când trecea pe deasupra o dronă a vreunui curios dornic să vadă cum este deasupra munților.

Revenind la partea radioamatoricească a poveștii, am salutat multe indicative de pe vârf în legăturile radio pe direct cu stațiile care ne-au recepționat pe frecvența 145.500 MHz.

Altfel, noi am comunicat cu lumea prin intermediul rețelei RoLink, pe frecvența simplex de 145.300 MHz a nodului VHF din orașul de sub Tâmpa, al cărui link a fost mutat într-o nouă locație cu deschidere mai bună. Cu această ocazie, am putut testa de pe munte, din vecinătăți, dar și a doua zi pe drumul spre casă, aria de acoperire a nodului brașovean de existența căruia s-au ocupat, Lucilius – YO6FPW, Răzvan –  YO6NAM și Sergiu –  YO6IOG.

Și în tot acest timp, soarele ne-a răsplătit efortul cu o urmă pierdută de curcubeu, aruncat de paleta iernii peste o bucată de cer albastru, după care a fost acoperit complet de nori.

În zare, deasupra Văii Prahovei în dreptul Stațiunii Bușteni, se vedea pe un colț abrupt de stâncă Crucea Eroilor Neamului, iar lângă ea, în aparență la o aruncătură de băț, Releul de Televiziune de la Coștila.

Nu am realizat că ne înghețaseră mâinile pe stații și parcă se lipiseră și degetele de antenă, dar odată cu trecerea timpului se lăsase destul de bine gerul. După toate acestea, am strâns antena și am pornit încet la vale.

Tot colegii din Brașov au inițiat proiectul Xpander și au instalat două camere web pe Postăvaru, mai exact una cu vedere spre partea nordică, iar cealaltă orientată către sud, spre Releul de Televiziune și vârf.

Am trecut pe lângă ele în timp ce vorbeam despre asta la stație, salutând astfel live atât audio cât și video radioamatorii aflați la recepția RoLink.

Pârtiile erau ca niște furnicare, dar asta nu ne-a împiedicat să ne bucurăm de zăpadă, peisaje faine spre văi și creste, dar mai ales, de legături radio cu lumea.

Pe Platoul Ruia am trecut pe lângă lacul de acumulare aflat la altitudinea de 1500 m care alimentează instalațiile de producere a zăpezii artificiale pentru domeniul schiabil din Poiana Brasov.

Coborând și admirând peisajul, timpul a trecut pe repede înainte, iar când s-a lăsat seara eram deja printre clădirile din Brașov, vechi sau noi, îmbrăcate în straie de sărbătoare.

Am bifat prezent și la întâlnirea cu mărețul brad de Crăciun așezat în vestita Piață a Sfatului.

El era privit din semi-intuneric de construcția în stil gotic a Bisericii Negre, cea mai mare de acest fel din România, cu o lungime de peste 89 de metri și 38 metri lățime. Indiferent de anotimp, Brașovul adună turiști de peste tot.

A doua zi, printr-un strat dens de ceață, vroiam să urcăm la Cetățuia de pe Strajă, unul din simbolurile orașului, care a reprezentat în epocile mai vechi un loc veritabil de apărare militară.

Dealul Cetății, așa cum mai este numită de către localnici înalta fortificație, a fost lăsată de izbeliște din motive juridice și stă cu lacătul pus la porțile sale mari de aproape trei ani. Este un punct de atracție pentru turiști care dau ocol celor patru turnuri, însă cu grijă deoarece sunt instalate plăcuțe inscriptionate cu:  “Atenție, cade tencuială!”

Dincolo de imaginea interesantă de altfel a zidurilor vechi și scorojite, este un punct minunat de belvedere către Vârful Tâmpa, spre cele patru puncte cardinale ale orașului, către centru, dar și în depărtare, spre Poiana Brașov și Postăvaru.

Ceața dimineții promitea că nu va poposi toata ziua posomorâtă peste oraș, dar lăsa o imagine stranie a Cetățuii de pe Strajă, sporindu-i și mai mult misterul.

După amiază, urma să pornim și noi spre casă, tot prin Culoarul Rucar –  Bran, pe drumul care salută în partea stângă Munții Bucegi, iar Masivul Piatra Craiului pe partea dreaptă. În dreptul localității Bran, am încercat să scăpăm rapid de aglomerația și comerțul cu tarabe create în jurul misteriosului Castel, dar și a mitului Contelui Dracula.

Pentru că peisajul apusului lăsa urme ciudate, dar interesante peste dealuri, văi și peste pomii acoperiți de chiciură, în dreptul Comunei Fundata, am făcut un mic ocol prin satul turistic Șirnea.

Aflat la altitudinea de 1244 metri, practic o așezare a păstorilor de la poalele Munților Piatra Craiului, Șirnea ascunde comori ale vieții satului românesc de altă dată. Drumul liniștit, șerpuit și îngust, dar refăcut cu fonduri europene, coboară în curbe strânse și alunecoase prin Cheile întunecate ale Dâmbovicioarei, până la Podul Dâmboviței.

De acolo, pe traseul bine știut spre Pitești, noaptea se întindea peste drumul negru, punând în fața noastră obstacolul parcă de nepătruns al ceții.

’73

Cristina – YO7JYL