O excursie cu “bâzâit” specific radioamatoricesc

De fapt, totul a pornit de la o surpriză și habar n-aveam cum avea să ne schimbe ziua. Începutul ei îl știam cu toții, mai precis… îl știau radioamatorii care voiau să fie prezenți la Pitești, la Simpozionul și Târgul organizat de Clubul Sportiv Municipal.

Evenimentul are loc în fiecare an, la sediul Radioclubului YO7KFA, situate în Parcul Ștrand, cu prilejul sărbătorii “Zilele Municipiului Pitești”, ocazie cu care ne întâlnim și schimbăm impresii despre acest hobby minunat.

Ne-a bucurat mult revederea cu radioamatorii pe care îi cunoșteam deja, dar în același timp ne-a amuzat ideea că i-am recunoscut după voce, fără a-și pronunța indicativul, pe radioamatorii pe care nu îi văzuserăm niciodată.

---

Este foarte clar că, fără a fi radioamatori, ar fi zero șanse ca să ne auzim din orice parte a țării și mai ales, să ne vedem vreodată. De ce insist pe această idee? Deoarece în acest mod, am dezvoltat relații de prietenie, care pe parcursul timpului s-au consolidat, poate pentru viață.

Revin la surpriza despre care povesteam la început, pentru că deși ne cunoșteam doar prin intermediul legăturilor radio din rețeaua RoLink, la Pitești a venit și Bogdan – YO3BEE, un om foarte curios și cu multe pasiuni, printre care și apicultura.

Practic, tizul lui… Bogdan – YO3IXW cu care a și complotat de altfel, a venit cu propunerea directă de a merge împreună la stupina pe care o deține, în județul Teleorman, la aproximativ 80 kilometri de Pitesti. Împreună cu Cătălin – YO7GQZ și cei doi Bogdani, am plecat de la radioclubul piteștean și, într-un tandem puțin mai aparte, am dat bice cailor putere. Spun asta deoarece Cătălin și Bogdan – YO3IXW au mers cu motocicletele, iar eu și Bogdan – YO3BEE, fiecare cu mașina sa.

Vremea era perfectă pentru o ieșire spre oriunde, pentru că soarele încălzea binișor, cerul era suficient de albastru, natura potrivit de verde, iar buna dispoziție… la ea acasă.

Deși radioamator autorizat de nici un an de zile, Bogdan – YO3BEE a reușit să se facă remarcat printr-o prezență activă în rețea, dar mai ales prin atenția deosebită pe care o acordă micuțelor insecte și pasiunea cu care povestește despre ele.

De fapt, de asta aveam să ne convingem singuri, îndată ce am ajuns la stupină.

Am parcat mașina într-o curte bogată în verdeață, lângă o casuță tradițională din zona Olteniei, de unde ne-a ieșit în întâmpinare mama lui Bogdan, bucuroasă că își vede baiatul însoțit de o gașcă veselă și colorată. Asta, dacă mai spun că o motocicletă era roșie ca florile de mac și alta galbenă ca cele de păpădie.

Bogdan – YO3BEE ne-a invitat să rămânem la masa pe care ne-o servea după pregătirea unui grătar, împreună.

Sigur că am acceptat cu bucurie, mai ales că era deja ora prânzului și ne cam rodea stomacul, dar noi uitasem cu desăvârșire de asta.

---

Asta deoarece, odată intrați în grădina cu mulți pomi, direcția era una precisă: noi căutam stupii, curioși să vedem albinele. Deși erau foarte ocupate, printre bâzâituri, ne-au lăsat să ne apropiem la câțiva pași de ele.

Le priveam și în tot timpul asta, Bogdan nu se sătura să ne povestească despre ele. Aflate în zbor, ne spunea care sunt trântori, după mișcările lor mai lente sau… ce rutine au, fiecare dintre albinele lucrătoare, culegătoare, paznici la urdiniș, doicile, albinele ceriere (cele care fabrică ceara) etc.

---

Noi, nefiind familiarizați cu biologia și tehnologia creșterii și exploatării albinelor, a fost nevoie să primim o multitudine de informații. Am pășit puțin în istoria acestei ramuri a zootehniei, povestindu-ne despre cum procedau strămoșii noștri daci pentru obținerea mierii, dar si a produselor apicole derivate cum ar fi hidromelul (sau miedul) – așa denumită “bautură a zeilor”.

Mai ales, a ținut să facă o precizare extrem de importantă: apicultorul este cel care crește și foloșeste albinele pentru extragerea mierii în surplus, dar se gândeste și la binele lor, lăsându-le cuibul intact cu hrana pe care o au.

Asta este o dovadă de respect pentru ele ca ființe polenizatoare, fără de care nu am putea avea biodiversitatea existentă pe această minunată planetă, dar și pentru munca lor extraordinară. Se spune că, pentru pentru un gram de nectar, o albină trebuie să facă aproximativ 60 de umpleri şi goliri în gușă şi să colinde în jur de 1000 de flori. Uh!

---

Deși ne arătase cu ceva timp în urmă niște imagini despre perioada de roire, Bogdan spera să putem vedea în direct, acest fenomen specific lor și… atât de interesant. Dar, printre povești radioamatoricești, încins cărbunii și sfârâit grătarul, într-adevăr am avut șansa ca dintr-un stup să evadeze matca, urmată de un număr considerabil de albine.

Evident că am lăsat totul baltă și ne-am echipat.

Ne-am îmbrăcat corespunzător și ne-am dus în grădină, în zona stupilor. Pe o ramură dintr-un pom de deasupra lor, deja se formase un ghem maroniu zgomotos, ca o minge de fotbal, aflat într-o mișcare continuă.

La început, am avut tendința să mă tem, gândindu-mă că în viața asta am mai fost înțepată de albine, însă costumul special și plasa de protecție sunt atât de eficiente, încât m-am apropiat și mai mult de ele.

Bogdan ne-a spus că nu avem de ce ne speria deoarece, când se produce roirea, albinele sunt destul de vulnerabile. Asta pentru că, ele au un singur scop: acela de a-și urma regina în căutarea unui alt cămin. Migrarea se face cu ceva provizii… pentru drum, dar și pentru a avea energia necesară de a crea faguri (o nouă casă), astfel că, gușile lor sunt pline cu miere. În acest fel, nu au interes prea mult pentru ce se petrece în jurul lor, în afară de scopul lor suprem.

L-am filmat pe Bogdan în timp ce, din dorinta de a le oferi o casă nouă “semiconstruită” – faguri cu miere și rame cu foiță pentru crescut, practic le-a împiedicat în instinctul lor ancestral. De fapt, micuțele insecte caută un loc mai retras de tipul scorburi de copac, în timp ce matca se odihnește pentru zborul următor, care de obicei este mai lung.

Bogdan a luat o scară pe care a sprijinit-o de corcodușul în care poposiseră, exact sub ramura pe care se așezase ghemul viu. Apoi, a urcat pe scară cu o cutie din lemn în mână și a pus-o sub mingea din albine, după care a scuturat ramura. Roiul n-a avut încotro și a căzut în cutie.

A repetat manevra de încă două ori pentru a fi sigur că vor cădea toate doicile și, mai ales matca. S-au agitat o perioadă până și-au găsit locul în viitorul stup, timp în care Bogdan a așezat cu grijă și câteva rame din lemn, cu ceva miere pe două dintre ele. Treaba fusese rezolvată, deoarece albinele s-au trezit un pic cam forțat într-o casă nouă, aveau și regina cu ele, dar și hrană pregătită. Faptul că matca era deja în cutie, se vedea clar din comportamentul delicatelor insecte: în șir indian, exact ca niște soldăței și-au ocupat locurile în noua locuință, în jurul șefei. Deoarece pe ramura respectivă mai rămăseseră feromoni de la matcă (fapt dovedit de undele albine culegătoare care încă mai dădeau ture în jurul ei), Bogdan a neutralizat locul, stropindu-l cu pozlete (țuică slabă de maxim 10 grade). Absolut uimitor!

Apoi, pentru a ne convinge că într-adevăr așa este și toate informațiile pe care ni le-a furnizat sunt conforme cu experiența lui în apicultură, Bogdan ne-a făcut și o demonstrație: a ales un stup (familie nou creată de el în urmă cu trei săptămâni prin roire artificială). L-a deschis încet, fără grabă, fără fum și cu mișcări lente. Înăuntru, albinele aveau treabă printre ramele din lemn, structurate pe categorii: în unele era depozitată miere, pe altele era polen, ouăle erau găzduite și protejate cu mare grijă de albinele doici, iar matca? Ea a fost cel mai greu de găsit, după ce Bogdan a controlat cu atenție fiecare ramă. Evident că era ascunsă și bine încadrată de restul albinelor, care o spălau și mangâiau cu antenuțele.

Deși m-am dus cu gândul la traiul de regină, de fapt nu era chiar așa, deoarece Bogdan spunea că părea obosită, după numărul consistent de ouă depuse. Era o regină tânără de anul acesta, care din dorința de a mări familia, făcea un efort suplimentar, asigurându-se că vor avea suficientă populație pentru ultimul mare cules din acest an – floarea soarelui.

În plus, am rămas plăcut impresionați de grija cu care el mânuia ramele, pentru a fi sigur că nu prinde vreo zburătoare între ele și, uneori chiar le mângâia. Un alt motiv era acela că, orice albină omorâtă, ar fi dus la eliberarea de venin în stup prin zdrobirea abdomenului, ceea ce poate prezenta un semnal de alarmă și tendințe de atac și apărare din partea celorlalte. Ne-am bucurat enorm pentru toate câte am văzut și am rămas uimiți de acest comportament care se întâmpla în timp real, concomitent cu informațiile pe care le primeam. Cam așa a fost:

Se apropia vremea plecării, mai ales că înspre Pitești se vedeau niște nori amenințători, în special pentru Cătălin care venise cu motocicleta. Înainte însă, mama lui Bogdan – YO3BEE ne-a pregătit pentru replantare niște plăntuțe de cimbru, castraveți și o tufă de garofițe de grădină. În plus, apa rece din izvorul aflat la câteva zeci de metri de casa lor, și-a făcut loc în câteva sticle din portbagajul mașinii. Ce mai pot sa spun? O ultimă poză făcută împreună a reprezentat un bun rămas și la o bună revedere.

Însă, pănă atunci, rămâne entuziasmul că, dincolo de orice alte pasiuni avem fiecare dintre noi, radioamatorismul a făcut posibil să aflăm unii de alții, să ne vedem într-un anumit moment al vieții și să ne bucurăm împreună de toate acestea.

73

Cristina – YO7JYL