Pe tărâmul iernii în Masivul Cozia

Am călătorit de foarte multe ori pe drumul și potecile ce urcă până spre Vârful Cozia, dar iarna atipică de anul acesta ne-a arătat pentru prima dată un munte încărcat cu zăpadă. Deși la Pitești covorul alb s-a cam lăsat așteptat în cele trei luni hibernale, nu credeam că în masivul vâlcean aveam să găsim vremea autentică a anotimpului în care ne aflăm. Și am mai spus cândva… iarna este atât de frumoasă, însă doar la munte.

Practic, atunci când am ales traseul spre Cozia, gândul nostru a fost acela de a activa obiectivul YO/MC-029 în Programul S.O.T.A. Însă, peisajul minunat de iarnă autentică la munte, pe care urma să-l vedem, a însemnat mult mai mult. Pe camera web amplasată în Munții Făgăraș cu vedere spre sud și Cozia, văzusem încă de cu seara că ninge viscolit, iar rezultatul a fost cel care se vede în imagini.

Deși inițial simțisem un pic de lene după o săptămână de serviciu, totuși am plecat de la Pitești la o oră matinală, în timp ce soarele dimineții ne încuraja că am făcut o alegere bună. Am oprit la un prim popas în zona Barajului Șuici, iar niște pițigoi și câteva vrăbii vesele anunțau o zi primăvăratică, perfectă pentru dezmorțeală.

Și cam așa de senin a fost cerul pe tot parcursul drumului până la poalele masivului înalt de 1668 metri. De aici, situația a început să se schimbe un pic și mai ales, peisajul să capete consistență.

Cu cât înaintam pe drumul forestier prin pădurea dezgolită, am pășit încet-încet pe tărâmul iernii de odinioară, judecând după stratul de zăpadă și temperatura ce scădea vertiginos.

Doar soarele era la fel de curajos și a stat cu noi mereu.

Ca de fiecare dată, în excursiile pe unde ne poartă roțile mașinii, avem echipamentul de mobil în permanență alături de noi. Astfel, nodul a fost amplasat în portbagaj, legat la o sarcină artificială și la stick-ul de telefonie mobilă. În habitaclu am avut stația TYT 9800 dual-band, pentru accesarea frecvențelor rețelei RoLink, dar și pentru ascultarea traficului CB de pe drum.

Pe tot parcursul drumului, am fost foarte mulțumiți de prestația repetorului nostru de suflet, cel din Munții Făgăraș. Este adevărat că între noi și el, era o distanță de vreo treizeci de kilomteri în linie dreaptă, dar chiar și pe văile ascunse ale muntelui sau prin pădurea încărcată cu zăpadă, l-am putut folosi cu ușurință.

Pe de altă parte, referitor la portabil, nu au lipsit stația Yaesu FT2D la care am vorbit în QSO-urile pentru activare, dar și AnyTone 878, având posibilitatea modului de lucru analogic, dar și digital.

Pentru efectuarea legăturilor radio în S.O.T.A, am avut echipamentul radio alcătuit din stația Yaesu FT2D, dar i-am înlocuit antena ei originală cu una directivă Yagi cu cinci elemente. De asemenea, tot pe ea am folosit-o și pentru proiecția indicativului YO7JYL-7 de harta APRS.

Dincolo de faptul că este foarte multă radiofrecvență de la releul de televiziune din vecinătate și practic recepția portabilei a fost înecată, frumusețea a tot ce vedeam în jur era mai mult decât vroiau să vadă ochii noștri.

Așa cum am mai spus, ninsese viscolit cu o noapte în urmă și efectiv, totul în jur era acoperit de un strat consistent de zăpadă și chiciură, începând cu ramurile brazilor și până la firul uscat de iarbă.

Atmosfera era cu atât mai frumoasă și interesantă pentru că, orizontul nostru cât vedeam cu ochii era supărat de la un soi de negură și nori fumurii. În schimb, partea de munte unde ne aflam noi era luminată de soarele strălucitor.

Vântul se mai enerva din când în când și arunca spre noi cu zăpada de prin pomi sporind senzația de frig. Nici nu știu câte grade erau sau mai bine zis, câte simțeam, dar la cât de ireal se vedea albul din jur pe fondul cerului albastru, parcă nici nu mai conta faptul că îmi înghețaseră mâinile… bine de tot.

Și în ideea să ne mai încălzim cu un pic de adrenalină, au urmat legăturile radio pentru activarea vârfului Cozia în Programul S.O.T.A. Ca să pot recepționa stațiile pe care le-am auzit destul de slab la început, a fost nevoie ca să întoarcem efectiv antena Yagi cu elementele în jos, aproape de nivelul solului, pentru a atenua efectele perturbatoare ale radiofrecvenței generate de antenele releului de televiziune.

Așa cum se vede în poză, Cătălin a ținut antena într-o poziție mai puțin firească, încât să îi pot recepționa printre alții, pe Nea Bebe – YO7AMK, Bogdan – YO3IXW/P și Doru – YO3CWP.

Altfel, era destul de amuzantă situația și ce să zic… norocul nostru a fost că nu a trecut nici un creștin prin zonă care să își facă eventual semnul crucii dacă ne-ar fi văzut.

Întoarcerea spre sol a antenei Yagi a rezolvat problema și am putut comunica pe frecvența simplex 145.500 MHz cu radioamatorii.

Apoi am urcat pe vârful Ciuha Mare, aflat în stânga Cabanei Cozia, unde se află amplasat Repetorul VHF R5, dar și o grămadă de echipamente de telefonie mobilă și linkuri radio.

Am urcat printr-o mică porțiune cu pădure de brazi, pe cât de înalți, pe atât de îngreunați de povara pură a zăpezii. Era o imagine de basm, mai ales că nu călcase nimeni pe acolo, noi fiind primii care ajungeam după ninsoarea nopții trecute.

Mai jos în vale, văzuserăm doar niște ciute care ne-au privit speriate și apoi s-au făcut nevăzute în sprinturi grațioase, de parcă nici nu vroiau să atingă zăpada. Și pe vârf se simțea vântul suflând, iar brazii își mișcau ramurile grele, veselindu-se din când în când spre soarele strălucitor.

Am zăbovit un timp acolo, inspirând cu nesaț aerul tare și priveam munții peste care norii lăsau umbre întunecate.

Eu am tot făcut poze la orice mișcă în jur, în timp ce Cătălin s-a conversat la stație în modul digital DMR prin repetorul instalat de curând acolo.

Se vedea impresionant Valea Oltului spre Sibiu, dar și unduirile râului spre sud, până unde se pierdeau în negura orizontului.

Când am simțit că se face și mai frig, am pornit coborârea spre cabană, de unde se vedea ieșind pe coș un fum de sobă caldă.

Am continuat spre vale, iar cu cât scădeam în altitudine, stratul de zăpadă se topea văzând cu ochii, până când ne-a părăsit complet la baza muntelui. Pe ulițele comunelor prin care am trecut spre Curtea de Argeș, sătenii ieșiseră în bătătură pentru muncile agricole de primăvară, în contrast cu iarna pe care noi o lăsaserăm pe munte. În timp ce ne aflam pe drumul spre casă, mă uitam în urmă și porțiunea din Cozia care ne găzduise, fusese acoperită de norii fumurii pe care îi tot plimbase vântul peste zări.

‘73

Cristina – YO7JYL