Pe ulițele satului românesc

Am povestit în multe rânduri despre locații interesante ale unor repetoare, despre drumeții peste creste montane și mângâierea brizei de la malul întinderii albastre a Mării Negre. Sunt locuri dragi, pe unde ne-au dus pașii poate pentru prima dată și unde am revenit cu plăcere.

Mi-a venit însă ideea să păstrez o filă a jurnalului meu radioamatoricesc pentru o excursie la țară… pur și simplu.

Căsuțele cocoșate de ani și vremuri, mai adăpostesc încă bătrâni uitați de timp sau din contră, sunt părăsite și acoperite de liane. Pe una dintre ulițele unui sătuc din județul Olt este căsuța de chirpici veche de o jumătate de secol și care ne așteaptă din când în când să-i trecem pragul măcar pentru a lăsa aerul verii să intre pe fereastră.

Partea diferită și poate amuzantă a călătoriei noastre a fost aceea că eu am pornit la drum cu mașina, iar Cătălin era în spatele meu pe motocicletă. Aflați la o distanță de câteva zeci de metri unul de celălalt, era simplu să comunicăm radio pe o frecvență locală. De asemenea, eram conectați la rețeaua RoLink prin intermediul nodului mobil YO7GQZ/M aflat în portbagajul mașinii. De precizat este faptul că o bună arie de acoperire în zonă au și repetoarele aflate pe Vf. Florea din Munții Făgăraș (439.050 MHz), dar și cel de pe Vf. Cozia (145.725 MHz). Drumul nu a fost lung, doar vreo șaizeci de kilomteri spre Craiova pe DN65 până în judetul vecin mai către sud, peste dealuri și văi.

Zona este una liniștită, mai ales pentru că pe ulița satului, dincolo de căsuța noastră, trecând printr-o pădure cu salcâmi se ajunge într-o vale.

Acolo, în liniștea eternității se află o biserică veche și cimitirul.

La mașină am lăsat nodul mobil în funcțiune și am luat cu noi într-un rucsac două stații portabile conectate pe frecvența lui.

O sticlă cu apă, șapca pe cap, ochelarii de soare și „zburătoarea” au încăput și ele în bagaj.

Cam așa am pornit peste câmpiile cu mireasmă de cimbrișor și trecând apoi pe lângă lanurile de grâu și porumb mângâiate de adierea caldă a lunii lui Cireșar.

Vroiam să ajungem la două lacuri, sălbatice pe vremuri, acum amenajate într-o zonă pentru pescuit sportiv.

S-a păstrat totuși amprenta naturală a locului, dovadă fiind niște egrete, șerpi de apă ce se unduiau pe luciul apei și berze care au găsit aici un adapost primitor.

În depărtare se vedeau căsuțele din sat, lăsate undeva în urmă ca și anii care au trecut peste ele. Am traversat albia Râului Vedea, care de ani de zile este secat. Chiar și în perioadele cu ploi abundente, se formează câteva gâldane ce dispar destul de repede.

Am fost atrași de frumusețea locurilor, de mirosul florilor de câmp și glasul micilor cântătoare, încât nici n-am realizat cât de repede am ajuns în zona lacurilor.

 

Aroma mediteraneeană a cimbrișorului atrăgea din plin albinele spre buchetele liliachii, iar petalele atât de roze ale florilor de măceș sfidau verdele frunzelor.

Cătălin a filmat întinderea de apă de la înălțimea de o sută de metri, în timp ce eu mă amuzam de restul, înconjurată fiind de fluturi.

Cam așa se văd privite de sus o porțiune de pământ din Oltenia și în același timp, un sat tipic românesc de la câmpie.

La fel se poate spune și despre ceea ce am surprins și nu se poate observa decât de la nivelul firului de iarbă. A fost o simplă zi de vară cu miros de flori câmp și bâzâit de albine, fâlfâit de aripi, glas de zburătoare care își cântă bucuria, adiere trecătoare printre frunze verzi, polen și culoare de fluturi.

Pe tot parcursul plimbării pe tărămul verii, dar și pe drumul de întoarcere am povestit radioamatoricește cu prietenii aflați la recepția RoLink.

Căsuța de la țară a rămas acolo, parcă a nimănui, așteptând să ne întoarcem la ea și să lăsăm din nou vara să îi pătrundă prin ferestre.

‘73

Cristina – YO7JYL