Pe urmele pașilor de pe zăpadă

Sfârșit de toamnă sau prag de iarnă? Nu știu, dar oricum ar fi vremea, natura ne cheamă să stăm cu ea. De fapt, nici nu îi este greu să ne convingă, pentru că mereu ne arată tot ce are mai frumos și interesant, fără timp de plictiseală.

Așa cum știe ea cel mai bine să facă, ne dăruiește clipe minunate, relaxare și multă culoare… doar să fim împreună cu ea.

N-am refuzat-o nici de data asta, chiar dacă în ultimul timp, ceața și plafonul destul de coborât al norilor, au făcut ca lumina să fie mai puțină, iar ziua… și mai scurtă. Cel puțin în ultima săptămână, așa cum ne-a arătat și camera web de pe Vârful Florea din Munții Făgăraș, soarele s-a lăsat văzut numai deasupra stratului gros și pufos de nori, acolo unde crestele acoperite de zăpadă profită din plin de bunătatea lui.

Când m-a întrebat Cătălin unde aș vrea să mergem, i-am răspuns foarte convinsă: „- Undeva… spre soare!”. Așa că unica soluție pentru a-l vedea era să pornim spre munte.

De altfel, era momentul oportun să facem trecerea spre lunga și inevitabila perioadă de iarnă care este foarte aproape.

Tot aproape vroiam să fie și destinația noastră, așa că am pornit spre Câmpulung, lăsând în urmă Piteștiul în ceață și umezeală. Pe lângă stația mobilă, nelipsită de pe mașină, am luat cu noi și două portabile, cu care am și balizat locația noastră YO7JYL-7 și YO7GQZ-1, vizibilă pe harta APRS.

La ieșirea din Câmpulung, pe drumul spre Brașov, am virat stânga către Lerești, pe același traseu, parcurs de atâtea ori.

Între timp, norii s-au mai risipit, iar cerul și-a conturat nuanța, făcând loc soarelui să poată aduce viață pe pământ.

Noi ne-am continuat itinerariul spre Barajul Râușor, apoi Cabana Voina unde am și lăsat mașina.

Pornind apoi la pas, pe drumul forestier, am mirosit aerul proaspat și rece, am ascultat glasul curgător al apei neobosite și am privit spre cerul cu albastrul lui infinit, într-un univers amețitor al înălțimii.

Ramurile grele ale brazilor se încărcaseră cu globulețe în formă de conuri sau de picături perfecte de nea topită. Poate că și natura simte că se apropie Crăciunul.

Pe alocuri, zăpada și bălțile erau înghețate, dar apa cristalină a râului Bătrâna își făcea loc printre pietre, înaintând grăbită, fără vreme de pauză. Sunetul ei atât de viu, ne lăsa impresia trecerii continue și ireversibile a timpului peste tot și toate.

Chiar dacă aici omătul este ceva obișnuit în ultima lună de toamnă, câteva floricele și porțiuni de iarbă încă verde, își făceau loc prin zăpadă, ca niște urme, încercând să sfideze frigul.

N-am zăbovit prea mult, pentru că aveam în gând ca pe traseul de întoarcere, să urcăm pe Dealul Mățău, înainte de lăsarea serii.

Pe drumul spre coama dealului, se trece prin Comuna Mioarele. Într-una din curți, străluceau niște mărgele sângerii pe ramuri, o grămadă de mere roșii, ca niște fapte într-un pom al vieții.

Înalt de 1017 metri, pe lângă repetor, Dealul Mățău găzduiește și digipeaterul YO7JYL-3. Sistemul GPS a localizat și transmis informații la stații aflate chiar și la 600 de kilometri depărtare, așa cum este SZ2RWM-11 din Grecia.

Ca un fapt amuzant, tot prin sistemul de localizare am primit un mesaj de la un script automat din Germania – DL0QW care culege datele din baza de date S.O.T.A și le sincronizează cu sistemul APRS. Văzând locația noastră de pe hartă, a crezut că efectuăm legături radio în Programul S.O.T.A. de pe vârful YO/MC-033, adică Dealul Mățău, neștiind că l-am activat deja în vara asta.

Oricum, dincolo de QSO-urile pe care le făceam prin RoLink si modurile digitale, ne delectam și cu panorama minunată într-o zi cu soare. M-am bucurat pentru că am putut vedea foarte mic în zare Releul de Televiziune de pe Vf. Coștila din Munții Bucegi, vizibil de altfel numai în zilele foarte senine.

Atât timp cât soarele a stat cu noi, totul a fost bine, deși erau doar câteva grade pozitive. Odată cu trecerea lui spre apus, frigul își făcea simțită prezența din ce în ce mai accentuat.

După câteva poze cu cer răvășit de culoare și creste purpurii ca niste vulcani pregătiți să erupă, am pornit spre vale.

În apropiere de Pitești, pe lângă întuneric, ne aștepta aceeași ceață de care am vrut să scăpăm încă de dimineață.

‘73

Cristina – YO7JYL