Poarta de acces către inima Transilvaniei

De multe ori m-am întrebat, de ce mă atrage inevitabil ținutul Transilvaniei? Nu am căutat neapărat răspuns, pentru că nu are rost. Dar, un lucru este clar… până la urmă, orice ieșire în natură se lasă cu acumulare de energie extraordinară, care mă ajută să merg mai departe.

În alegerile pe care le facem împreună, eu și Cătălin, adeseori nu contează anotimpul sau starea vremii, ceea ce s-a adeverit și de această dată. Știam că prognoza nu se anunțase prea grozavă, dar în general, ea nu ne influențează nicidecum starea de spirit. Ca idee, ne-am gândit la o aventură prin Cheile Turzii și apoi, o coborâre în Salina Turda, numită și poartă spre inima Transilvaniei.

Ruta pe care am ales-o a fost prin orașul Curtea de Argeș, apoi pe Valea Topologului spre județul Vâlcea. În urma ploilor abundente din ultima săptămână, râul era foarte învolburat și murdar. Deși debitul are control în amonte prin hidrocentrala de la Vidraru, apele supărate și zgomotoase ca o viitură, încercau cu disperare să scape de ambalajele din plastic aruncate cu nepăsare în natură.

Ne-am continuat drumul prin sate și comune, iar din când în când zăream Masivul Cozia. De altfel, aproape mereu ne-am aflat în aria lui de acoperire radio, facilitându-ne accesul la RoLink – rețeaua care ne unește. Amicii au fost împreună cu noi pe calea undelor și, ne-am spus reciproc controale de recepție și impresii despre momentele zilei: Adi – YO4PEA, Răzvan – YO6NAM, Bogdan – YO3BEE, Liviu – YO9NIC, Florentin – YO9BXC, Leo – YO4AW, nea Bebe – YO7AMK, Dorin – YO5DNI, Ștefan – YO4RIH. De asemenea, l-am felicitat pe Gabriel – YO9IGS pentru montarea la Câmpina a unui nod RoLink, în cadrul radioclubului YO9KPB. Ne bucură orice nod sau repetor RoLink instalat în rețea, deoarece ele oferă posibilitatea de comunicare cu ceilalți radioamatori de pretutindeni.

După un mic popas în Sibiu, pentru o revedere plăcută cu un bun prieten, ne-am continuat drumul către orașul Alba Iulia.

Acolo aveam să stăm două nopți, cu intenția de a ne deplasa peste zi la Turda și Cheile Turzii.

Găsind cazare lângă Cetatea Alba Carolina, seara ne-a întâmpinat printre zidurile impresionantei structuri arhitecturale.

Ziua următoare se anunța fără mari schimbări meteo, cu alte cuvinte, cer înnorat cu șanse mari de ploaie. Însă, bucuria de a revedea Cheile Turzii a făcut să nu luăm prea mult în serios picăturile de ploaie care își făceau de lucru peste meleagurile clujene.

Accesul în rezervație l-am făcut prin localitatea Petreștii de Jos, aflată la o distanță de 27 kilometri de Cluj Napoca. Cheile sunt săpate în calcare jurasice de apele văii Hășdate, afluent al râului Arieș.

Frumusețea lor sălbatică se remarcă printr-un peisaj carstic unic, având pereți foarte înalți, de peste 300 m, cu abrupturi stâncoase, arcade, turnuri de piatră sau peșteri, săpate cu maiestrie de amprenta  atât de talentată a naturii.

Noi aveam în plan să urmăm cel mai popular traseu, prin defileu, de-a lungul râului Hășdate. Am încercat să ne strecurăm printre picăturile burniței sâcâitoare, care voia în zadar să ne descurajeze. Traseul ales este unul simplu, însă cu poteci din stânci alunecoase datorită umezelii permanente din chei.

Pe alocuri sunt atât de înguste, încât în roca muntelui au fost montate lanțuri și corzi metalice pentru susținere.

Acolo unde râul a săpat foarte adânc în piatră, nu a fost posibilă continuarea potecii, așa încât apa nervoasă se poate traversa doar prin podețe din lemn.

În funcție de vreme, noi voiam să parcurgem traseul crestelor, care ne-au mai purtat și altă dată pe cele mai înalte culmi, ajungând până la 757 m altitudine. Atunci, filmarea făcută cu drona ne-a oferit ocazia să vedem defileul dintr-o perspectivă deosebită. De această dată, vremea nu ne permitea desfătarea ochilor cu orizontul văzut de sus și în plus, ploaia s-a întețit. Așa că, am parcurs cheile în ambele sensuri și ne-am bucurat de frumusețea lor impunătoare, fiind fascinante în orice anotimp.

Am avut în rucsac nodul portabil RoLink, dar o perioadă l-am putut accesa și pe cel mobil lăsat în mașina din parcare. Astfel, ne-am putut auzi cu Sebi – YO5EGP/M în Germania, Nicu – YO6HRV, Max – YO3PHM, Andy – YO2LXB și nea Bebe – YO7AMK.

Ca un făcut, după ce ne-am reîntors la mașină, ploua de-a dreptul torențial, motiv pentru care, ne-am pus în mișcare spre… Stațiunea Muntele Băișorii. Aflată la aproximativ 50 kilometri de Cheile Turzii, este localizată la altitudinea de 1200 metri, fiind cea mai cunoscută stațiune de schi din județul Cluj. Noi am mai vizitat-o în urmă cu doi ani, însă atunci vară fiind, ne lăsase impresia unui loc destul de sălbatic și cumva dat uitării. Încă îmi aduc aminte afinele savurate cu poftă pe paijistile de acolo.

De fapt, fiind o stațiune de iarnă, acum am găsit-o acoperită cu ceva zăpadă și sufocată de mașini cu turiști veniți pentru schi și săniuș. Am vrut să dăm o tură la pas, pentru a simți covorul alb sub tălpi, dar ne-am ales cu miros intens de motorină arsă de la mașinile aflate într-o coloană statică, evident în căutarea unui loc de parcare, eventual pe pârtie. Complet dezamăgită și gând la gând cu Cătălin, ne-am înteles pur și simplu dintr-o privire… nu este locul nostru aici.

Am pornit la vale, încercând să lăsăm în urmă puhoiul de turisme și ne-am văzut de drumul nostru, cu destinația Alba Iulia. Am trecut pe lângă Masivul Piatra Secuiului, a cărui imagine ne-a impresionat, datorită brâului straniu de ceață. Alături de noi în mobil, am schimbat impresii cu Gigi – YO7FFU și Paul – YO4BCP.

Cocoțată pe un stâlp, ne privea zgribulită o barză lăsată singură de suratele ei, pe meleagurile noastre. O fi uitat să plece sau a venit prea devreme?

Ajunși la Alba Iulia pe înserat, voiam să mai dăm o tură de cetate, dar eram destul de obosiți, așa că ne-am bucurat de căldura camerei și de compania emisiunii QTC duminical a colegilor de la YO5KUC – Radioclubul Municipal din Bistrița.

Dimineața zilei următoare era însoțită de cer senin și lumina atât de bună a soarelui. Erau câteva grade peste limita înghețului, dar se anunța o zi călduță. Evident că îmi era ciudă, deoarece noi plecam și era ziua perfectă pentru traseul prin chei si creastă. Asta este… data viitoare.

Am pornit din nou către Turda, dar pentru a vizita salina… de fapt, o poartă spre inima Transilvaniei. Conform spuselor celor de acolo, este cel mai spectaculos subteran din lume, modelat de oameni.

Este de fapt, o comoară din adâncuri, ce se lasă dezvăluită în toată splendoarea ei, un loc magic, o sursă de relaxare și sănătate.

După aproximativ 10 ani de la ultima vizită, noi am regăsit-o impresionantă, o atracție turistică veritabilă, ce imbină elementele trecutului cu inovația viitorului. Este ca un fel de poartă, dar nu stelară, ci una către adândurile acestui pământ extraordinar, numit Terra.

Această poartă ne introduce în Galeria Franz Joseph, un coridor marmorat din straturi de sare, cu o lungime finală de 917 metri.

Pe partea dreaptă, într-una din camere, găsim Sala Puțului de extracție, prin care sarea exploatată în Mina Rudolf era transportată pe verticală, până la nivelul Galeriei Franz Joseph.

Alături de ea, găsim Sala Crivacului, în care este montat un troliu cu ax vertical cunoscut sub denumirea de „crivac”. Este singurul utilaj de acest tip din toate salinele din Europa, conservat în locul în care a funcționat.

---

---

---

Mina Rudolf este de de fapt, o lume sub pământ, spectaculoasă și impresionantă, totul la superlativ. Comoara din adâncuri a fost denumită astfel în onoarea prințului Rudolf al Austriei. Cupola trapezoidală este adâncă de 42 metri, lată de 50 și lungă de 80 m, pur și simplu, o adevărată operă de artă.

De-a lungul anilor, pe tavan s-au format stalactite de o puritate ridicată… peste 99% NaCl.

Nu mai puțin de 172 de trepte de lemn conduc spre vatra minei. Se coboară 13 etaje, fiind marcat pe perete anul în care a fost exploatat nivelul respectiv.

Aflată la adâncimea de 120 metri sub pământ, accesul în mina Rudolf se poate face pe scările cu sens unic din lemn, dar și cu ajutorul liftului panoramic, ce oferă o imagine frumoasă de ansamblu a minei.

Și totuși, se poate mai jos de atât? Sigur că da… la Mina Terezia, unde se ajunge coborând alt set de trepte sau folosind un lift.

În tavanul imensului clopot al minei se află o cascadă de sare, stalactite și eflorescențe de sare într-un perfect echilibru inert.

Aici găsim un lac subteran, cu o adâncime de până la 6 metri. De-a lungul timpului, în centrul lui s-a format o insulă din sarea reziduală depozitată aici. Mi s-a părut foarte interesant faptul că în această zonă, aerul este cel mai curat, cu cea mai mică concentrație totală de microorganisme din aerul subteran, de 4 – 10 corpi microbieni / m³.

Noi am vrut să simțim apa de foarte aproape, așa încât am închiriat o bărcuță cu vâsle, oferindu-ne șansa de a admira frumusețea minei, de la cel mai jos nivel al ei. Am rămas la propriu cu gura cascată, atât de la măreția și spectacolul oferit de ceea ce vedeam, dar și deoarece, pentru a vedea cascada de sare din tavan, trebuia să-mi las mult capul pe spate.

Am avut în rucsac stațiile și nodul portabil, cu ajutorul căruia Cătălin a efectuat câte o legătură radio cu Laurențiu – YO7EPY și David – YO5DIM. El s-a conectat la rețeaua RoLink printr-o conexiune la internetul din salină via android. Controlul a fost unul timid, recepționat fiind la suprafață cu un Q3, dar chiar și așa, am fost bucuroși având în vedere locul unde ne aflam.

Am tras cu nesaț în piept aerul salin, am admirat pe săturate fractaliile straturilor de sare în nuanțe amestecate de alb și negru, ne-am bucurat pur și simplu pentru că ne aflam acolo și, cel mai important, am luat cu noi toată energia acelui loc, în care pulsa inima Transilvaniei.

Energia subteranului s-a simțit în fiecare din sufletele celor care vizitează salina de la Turda, dar mai ales, câtă vitalitate și sănătate rămâne acolo pentru data viitoare.

Când am ieșit din nou la suprafață, soarele strălucea blând. El împrăștia lumina și căldura unui început de primăvară. Nu-mi venea să cred… erau 16 grade pe data de 23 ianuarie, în timp ce Mirel – YO4OMG aflat în București, ne spunea că în sudul țării, cele 2-3 grade zgârcite nu reușeau să înlăture perdeaua consistentă de nori.

Am pornit la drum, îndepărtându-ne de inima Transilvaniei, închizându-i poarta cu Cheile Turzii și aruncându-le în salina ei… în adâncurile lacului din Mina Terezia.

 Destinația zilei era Sibiu, unde am mai amânat cu încă o noapte întoarcerea acasă.

Pe drumul spre QTH-ul de bază am povestit cu prietenii de pe RoLink, așa încât cei 160 de kilometri ai Văii Oltului, ni s-au părut mai puțini sau oricum, parcurși mai repede. Am povestit cu George – YO7GZL, Răzvan – YO6NAM, Vasi – YO8VAS, Ștefan – YO7LPT, Laurențiu – YO7EPY, iar satele și comunele argeșene au rămas în urmă. Pe ulițe, în spatele nostru, se vedeau coșurile fumegânde ale căsuțelor acoperite cu niște căciuli albe de nea. Da… începuse timid să ningă, iar eu primeam picăturile reci și moi ale fulgilor care mi se stingeau în palmă.

’73

Cristina – YO7JYL