Prima drumeție cu miros de primăvară … și libertate

Și a fost destul de grea așteptarea unei zile, până la urmă una oarecare din calendar, însă o dată mult prea importantă și dorită. Ziua de 15 mai avea să marcheze începutul unei alte etape din viața noastră după ce, timp de două luni am suportat cu stoicism Starea de Urgență declarată în urma pandemiei de coronavirus. Am strâns din dinți la gândul oricărei ieșiri din casă care putea să fie considerată ilegală, chiar și până la magazinul de la colț de stradă. Cel puțin până acum, am reușit să depășim cu bine acest obstacol, atât din punct de vedere fizic, dar mai ales psihic, deși dorul de evadare în natură, evident că ne-a copleșit.

Pe principiul numărătorii în ordine inversă a zilelor care au mai rămas până la data când trebuia să expire Ordonanța de Urgență ce ne limita orice fel de deplasare, a venit și ziua cea mare. Sosise de fapt momentul în care România a trecut la declararea Stării de Alertă sau altfel spus, clipa bucuriei, dar și a responsabilității maxime pentru fiecare dintre noi.

Astfel, având în permanență în minte faptul că distanțarea socială este cea mai bună soluție pentru a traversa cu bine perioada răspândirii coronavirusului, am completat declarația pe proprie răspundere, urmând să pornesc alături de Cătălin – YO7GQZ, spre locurile dragi din inima naturii.

Marea diferență însă, consta în faptul că până acum câteva luni eram liberi, dar nu ne-am gândit prea mult la asta, deoarece am considerat că ni se cuvine. De această dată, am vrut să văd și să simt cum este să retrăiesc libertatea de dinainte, dar fără stresul măștii de protecție și al dezinfectantelor pentru mâini.

Dincolo de acest aspect, raportat la situația actuală, cu documentele în buzunar, am pornit în excursia planificată pe drumul către Curtea de Argeș, doar că am deviat spre Brădet și apoi Poienile Vâlsanului.

Cum avem obiceiul de mai mulți ani, în călătoriile noastre ne conversăm la stație din mobil cu radioamatorii aflați la recepția rețelei RoLink. Așa că ne-am salutat cu Ștefan – YO3IBE, YO7AMK – nea Bebe, bunicul din Craiova, Ștefan – YO4RIH, Miron – YO3ITI, Lari – YO9CSM, Gabriel – YO9FNY, Costi – YO9BI și Stan – YO6ITR.

Pe o vreme minunată, cu primăvara în suflet și-n priviri, am vrut să urcăm pe vârful Ghițu.

Este un munte situat între două văi, a Vâlsanului și cea a Râului Argeș în vecinătatea Transfăgărășanului. Zona are un peisaj pitoresc, cu relieful deschiderii interesante a poienilor create de Râul Vâlsan.

Pe de altă parte, este un obiectiv S.O.T.A pe care îmi place să îl activez în fiecare primăvară pentru că printre altele, mă încântă panorama atât de faină ce se vede pe tot parcursul urcării pe fundalul pădurii, adică un verde de neegalat, oferit de luna mai.

Practic, știam că este binecuvântarea pe care acest colț de natură ne-o dă și vroiam să savurăm cum se cuvine bucuria că eram unde ne place.

De la altitudinea celor 1622 m, orizontul căpăta alte conotații, pictate cu multă culoare și viață. Primăvara striga cu putere din fiecare frunză mișcată de vânt, cu fiecare ciripit vesel ascuns prin brazi, cu fiecare petală a cărei nuanță primea cu bucurie un fluture însetat și fiecare nor pufos transformat în diverse forme imaginare de către curentul de aer.

Urcușul era destul de abrupt, pentru că am abordat muntele pe o pârtie de schi dezafectată, cu multe planuri și schițe rămase doar în stadiul de… hârtie irosită.

Am trecut și pe lângă locația unei foste stații meteo, acum un refugiu părăsit, dar care poate adăposti cu succes un turist pe care furtuna l-a prins pe munte.

Deși ascensiunea s-a simțit din plin la nivelul picioarelor, totuși plăcerea de a comunica la stație a depășit cu mult orice efort din respirație. Ne-am amuzat vorbind pe calea undelor radio și împărtășind colegilor radioamatori diverse impresii de pe traseu.

Am fost echipați cu portabila Yaesu FT2D pe care o folosim pentru legăturile radio simplex în Programul S.O.T.A., căreia printr-un adaptor, i-am atașat antena directivă Yagi cu cinci elemente.

De asemenea, din rucsac n-au lipsit nici stațiile AnyTone 878 utilizate în QSO-urile pentru modul de lucru analogic, în RoLink, dar și digital, în DMR. Practic, așa cum procedăm de fiecare dată, comunicarea pe calea undelor este în permenență cu noi, atât în mobil cât și în portabil.

Pentru activarea obiectivului S.O.T.A YO/MC-112, am efectuat legături radio pe frecvența 145.225 MHz, recepționând stații din YO3 și YO9.

Cam așa stând lucrurile, am vorbit cu Cornel – YO3IFO (ce ne-a amuzat, ținându-ne companie în DMR pe parcursul traseului), Florin – YO9IIE, Mihai – YO3HUI, Florian – YO9GJX/P, Costi – YO3CCB, Florian – YO9FQL.

În timpul urcușului, am fotografiat cam tot ce se putea, iar odată ajunși pe vârf, o armată de fluturi se alergau de jur-împrejur, dar extrem de rapizi ca să-i pot surprinde, spre disperarea mea.

Pe lângă toate astea, ne-am relaxat pe pajistea masivului muntos, printre brazii legănați de vânticelul cald și zburătoarele vesele care acompaniau undele radio. Soarele n-avea altă treabă decât să ne încălzească și să lumineze zările cu razele lui, mult prea blânde pentru jumătatea lui Florar.

Și pentru că era atât de bine și vremea mult prea faină, Cătălin a ridicat drona pentru a ne încânta cu un zbor peste întreaga zonă. Atmosfera era foarte senină, așa încât se vedeau până cele mai îndepărtate piscuri ce se uneau cu albastrul cerului.

Ca o paranteză, tot undeva pe acolo, cu ajutorul binoclului am zărit Vârful Florea și pilonul care găzduiește Repetorul RoLink din Munții Făgăraș. În momentul de față, locația este lipsită de alimentarea cu energie electrică, de unde și imposibilitatea obținerii unor imagini live prin intermediul camerelor web. Pe vârf se mai vedeau niște petice de zăpadă viscolită cu sălbăticie în urmă cu vreo două luni, ceea ce, cu siguranță ar îngreuna o ascensiune de-a noastră în zonă.

Cu o ușoară nostalgie în gânduri, ne-am pus în mișcare spre vale, deoarece aveam în plan să traversăm Platoul Moliviș pe drumul forestier și apoi să intersectăm Transfăgărășanul în apropiere de Complexul „Valea Cu Pești”. Apoi ne-am cotinuat drumul până în dreptul Cabanei Capra, acolo unde șoseaua munților se închide pentru perioada iernii.

Chiar dacă această zonă montană era frecventată de urșii relocați din zona Brașovului, iar urmele trecerii lor se vedeau proaspete pe pământ, nu am avut ghinionul să-i întâlnim față în față pe cărările pădurii. În schimb, în desele noastre deplasări pe Transfăgărășan i-am văzut de fiecare dată cerșind pe marginea șoselei.

Din păcate și de data asta, exemplarul care ne-a oprit din drum preț de câteva minute era obișnuit cu oamenii. Tocmai terminase de mâncat ceea ce îi oferiseră turiștii, dar prevăzător, tresărea la fiecare zgomot ce-i părea suspect.

În apropiere de punctul final al drumului ce traversează munții, se vedea foarte clar că zăpada mai persista doar pe creste, datorită aerului cald ce adusese și praful cărămiziu de origine sahariană.

Sus, înspre Bâlea Lac, apele Cascadei Capra se spărgeau de pietrele muntelui stropind cu putere în jur, iar zgomotul se propaga cu ecou până în vale, unde ne aflam noi.

Încă un ocol al zburătoarei teleghidate de Cătălin și purtată de curentul muntelui, după care am pornit leneș la vale, urmând același traseu pe care veniserăm.

Ne apropiam de QTH-ul de bază și picioarele ni se îngreunau, dar cu toate astea am oprit la marginea unui sătuc, unde am găsit un crâng plin cu tufe de soc. Am savurat din plin mirosul intens de seară la țară și căldură de luna mai, iar apoi am cules câteva flori parfumate. An de an, Cătălin este încântat de socata răcoritoare care acum, deja este în stadiu de proiect într-un borcan la soare, cu miere și multă lămâie.

Ne-am bucurat de o zi minunată de primăvară cu mult soare, veselia naturii, culoarea vieții ce plutea pretutindeni în jurul nostru, zborul vântului printre brazi și norii mult prea albi alergați pe cerul halucinant de albastru.

De fapt, am lăsat la urmă ce-i mai important… dincolo de tot și toate, am simțit din nou cum este să fiu liberă, să pot evada legal din colivia casei și a orașului, acolo unde nu mai există gânduri sau griji.

73

Cristina – YO7JYL