Prin Transilvania sau… „țara de peste pădure”

Deunăzi mă gândeam la destinațiile unde ne-am aflat de-a lungul anilor în preajma zilei naționale. Fie că înălțam drapelul pe malul mării,

fie că urcam pe cel mai înalt deal din România pentru a fi mai aproape de cer,

am încercat să aducem o bucată din această țară în sufletele tuturor celor care simt româneste.

Ideea care i-a trecut prin minte lui Cătălin, a fost aceea de a merge în orașul Marii Uniri, unde în urmă cu 103 ani era semnată Rezoluţiunea Adunării Naţionale de la Alba Iulia din 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918. Actul cel mai măreţ al istoriei românilor „decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre”.

Dincolo de semnificația trecutului, mi s-a părut interesantă ideea, mai ales că aveam ocazia de a efectua o filmare pe deasupra Cetății Alba Carolina. În plus, întreaga zonă a Transilvaniei ne-a fascinat cu trecutul istoric, dar și mulțumită reliefului interesant din destinațiile pe care le-am vizitat în această vară.

În preajma zilei naționale, aveam să ne bucurăm de un week-end prelungit și chiar dacă vremea se anunțase una ploioasă, am plecat mai hotărâți ca oricând. Traficul ne-a cam pus nervii la încercare, iar un drum între Pitești și Alba Iulia care dura aproximativ trei ore, cu toată Valea Oltului sufocată de trafic, de această dată a ținut mai mult de atât. Asta deoarece, mulți turiști au luat cu asalt drumurile țării spre destinații pentru relaxare. Se pare că două dintre mașinile din coloana infinitului s-au grăbit… una într-un șanț pe Dealul Negru, iar alta în parapetul cu vedere la Râul Olt, în apropiere de Boița – Sibiu.

După ieșirea din defileu, cerul s-a limpezit, iar soarele și-a văzut de drumul lui.

Spre după-amiază, când am ajuns în Alba Iulia, astrul vieții mai avea puțin până la apus, deci era momentul potrivit pentru o filmare peste fortăreața construită la începutul secolului al XVIII-lea.

Seara a venit rapid, iar noaptea și-a aprins stelele una câte una, în timp ce noi ne plimbam prin cetate și povesteam impresii de călătorie cu prietenii prin RoLink.

De fapt, în toate aceste zile, rețeaua RoLink ne-a găzduit QSO-uri cu YO2LPO – Cosmin, YO7CKP – Miti, YO3IXW – Bogdan, YO6OSC – Costel, YO6NAM – Răzvan, YO2BH – Mihai, YO7EPY – Laurențiu, YO7ANY – Ancuța, YO8ESO – Sergiu, YO7AMK – Nea Bebe, YO2ZZA – Dorin, YO7LPT – Ștefan, YO4PEA – Adi, YO2LIC – Vali, YO3JBF – Cătălin, YO5OCE – Nicu, Anița – YO5PAQ, YO4GGA – Lucian, YO5GHA – Dan, YO9DF – Ștefan, YR8BA/YO8VAS – Vasi, YO7NAE – George.

A doua zi, dacă prognoza ținea cont de rugămințile noastre, aveam în plan să ajungem la Cheile Vălișoarei și Castelul „Templul Cavalerilor” despre care am mai povestit după călătoria din vară.

Apoi, voiam să urcăm la Piatra Secuiului.

Este vorba despre masivul calcaros ce se ridică din localitatea Rimetea și domină împrejurimile cu altitudinea celor 1171 metri.

Și totuși de ce am revenit, după nici trei luni? Nu știu… este o zonă plină de farmec, sălbatică și despre care poți grăi fără de cuvinte.

Filmul și pozele pe care le-am făcut odată ajungi acolo, spun firesc și atât de simplu despre frumusețea acestor locuri.

Perspectiva de sus este impresionantă, în timp ce micul sat din vale pare pierdut într-o colecție de jucării ale timpului.

Așa cum se vede, Rimetea este un sat foarte mic, cu o organizare medievală, totul fiind contruit în jurul unei pieţe cu o biserică veche şi un spaţiu verde cu un izvor.

Și dincolo de toate, este atât de liniște… tulburată doar de talăngile cu sunet molcom ale văcuțelor, al căror ecou se ducea până departe.

Pe munte am avut parte de bucuria înălțimilor, de soarele care ne mai amăgea cu puțină căldură și un cuțulache ce a stat cu noi până când ne-am hotărât să coborâm.

Am povestit cu plăcere prin RoLink și am avut ocazia să schimbăm impresii cu Vasi – YO8VAS în timp ce efectua legături radio cu indicativul special YR8BA, dedicat zilei Bucovinei.

Seara ne-a ajuns din urmă rapid, pe drumul de întoarcere spre Alba Iulia, în timp ce ascultam QTC-ul de la Bistrița. Mă făcusem ghem în scaunul mașinii, iar căldura ambientală și bezna de pe drum, îl aduseseră pe moș Ene pe la gene. Eram destul de obosiți, așa că nu se mai punea problema unui tur de cetate, deși ne-am fi dorit. Am zis… lasă, mâine!

Dimineața următoare ne-a trezit cu ceață și multă umezeală rece, iar peste zi se anunța ploaie. Practic, nu ne deranja deoarece ne gândiserăm să mergem în zona adiacentă orașului, unde am văzut pe hartă niște chei. Așa că, am trecut prin Cheile Ampoiței și am ajuns în Aria Naturală Protejată Iezerul Ighiel. N-am ajuns până la lacul propriu-zis din cauza exploatărilor forestiere care au stricat multe dintre drumuri. Altfel, este o rezervație naturală ce conservă o bună parte din elementele mediului geografic sălbatic. Relieful este accidentat datorită calcarelor compacte, iar de aici rezultă actractivitatea turistică aparte.

Oarecum în apropiere există și Cheile Întregalde, o arie naturală protejată de interes național. Și aici relieful abrupt este deosebit de pitoresc, cu turnuri și creste care conservă specii rare de plante.

Apoi, lui Cătălin i-a venit ideea să mergem spre Cariera de aur și cupru de la Roșia Poieni. La ultima noastră vizită în zonă, nu am urcat la craterul imens creat de exploatarea de suprafață. Acum, dacă ploaia s-ar fi potolit, speram să putem vedea relieful zonei aflat la altitudinea de 1000 m. Doar că pe măsură ce urcam pe drumul virajat și cu multe găuri în asfalt, ploaia s-a transformat în ninsoare viscolită și ceață pe alocuri.

Paznicul de la barieră ne-a spus că, deși nu este obiectiv turistic, ne-ar fi lăsat să vizităm cariera, doar că nu vedeam nimic la câțiva metri în fața mașinii. Am renunțat și am pornit încet la vale, cu speranța revenirii la vară.

Pe traseul de întoarcere spre Alba Iulia, am trecut prin Zlatna, unde sus pe un deal ne-a atras atenția coșul de fum al fostului combinat de cupru.

Având o înălțime de 220 metri, impresionanta structură de beton reprezentând coșul de dispersie al fostei uzine Ampelum Zlatna, a rămas ca o amintire, după ce uzina a fost demolată. Coşul de fum nu a fost utilizat decât foarte puțin timp, iar scopul era de dispersare la o altitudine cât mai mare a gazelor toxice emise de uzină.

Cât s-a jucat Cătălin cu drona în jurul construcției, eu mă uitam la negura ce se apropia dinspre munte. Când ploaia a revenit în peisaj, am pornit spre Alba Iulia.

Am tot povestit prin radio, despre ceea ce vedeam, iar în discuțiile noastre cu prietenii din frecvențele RoLink, am primit două invitații. Pe una dintre ele aveam să o onorăm chiar în acea seară, deoarece dl. Nicu – YO5OCE și soția sa Anița – YO5PAQ, ne așteptau cu brațele deschise în casa lor, situată la intrarea în Alba Iulia.

Aflați în plină perioadă de pandemie, putem vorbi totuși despre celebra ospitalitate specifică poporului român, iar cea radioamatoricească este cu atât mai specială. În călătoriile noastre prin țară, am avut plăcerea de a cunoaște oameni care ne-au primit cu bucurie și entuziasm, proprii nouă românilor, o stare intraductibilă pentru alte națiuni… ca și cuvântul dor. Altfel, odată trecuți pragul casei celor doi radioamatori, printre bucate și băutură home-made, am povestit despre hobby-ul care ne adusese mai aproape unii de alții, dar și despre viață… pur si simplu. N-o să uit delicioșii virșli preparați în casă de către d-na Anița, după ce dl. Nicu ne-a mărturisit că este o gospodină desăvârșită. Și cum orice vizită între radioamatori se termină doar după ce oaspeții spun în mai multe rânduri că trebuie să plece, totuși ne-am luat rămas bun de la gazdele atât de primitoare, cu promisiunea că vom reveni.

A doua zi, pe drumul spre casă, urma să dăm curs celei de-a doua invitații, la intrarea în Sebeș. Asta deoarece ne-am abătut preț de câteva minute pentru a ne strânge mâna cu Dan – YO5GHA. Am vorbit de mai multe ori pe calea undelor radio, dar acum aveam ocazia să ne și cunoaștem.

Apoi ne-a urat drum bun, cu avertizarea să avem grijă pentru că în Sibiu ningea. De fapt, intrați pe autostradă, asta am constatat și noi, în timp ce zăpada viscolită se așternea la voia întâmplării peste dealuri.

Ca un contrast, ne amuzam deoarece prin radio îl auzeam pe Laurențiu – YO7EPY care spunea că la Pitești era soare. Într-adevăr, odată ajunși în orașul pitit între dealuri, am găsit soarele ce încălzea timid meleagurile natale. Era același soare cu care ne-am întors în suflet după câteva zile de hălăduială prin Alba Iulia și nu numai. Am revăzut locuri frumoase, am vorbit prin radio cu prieteni și am cunoscut oameni faini.

’73

Cristina – YO7JYL