Printre nori spre Monumentul Eroilor de pe Muntele Caraiman

Dusă fiind vara cu ale ei temperaturi caniculare, am pornit într-o drumeție pe Platoul Munților Bucegi, obisnuiți să bifăm în zonă câteva obiective.

Timpul este scurt de fiecare dată, în ideea că nu putem ajunge la toate într-o singură zi, adică: la Vf. Omu, Coștila și la Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman. Cât despre YO9C, repetorul se află mereu în drumul nostru.

De data asta ne-am gândit la ultimul din listă, având în plan de a ajunge la Monumentul Eroilor, construit în urmă cu aproape o sută de ani pe stânca de deasupra prăpastiilor Buștenilor.

Se ajunge ușor, urmând drumul foarte cunoscut și accesibil, judecând după numărul impresionant de mașini care au urcat toată vara spre Complexul Sportiv Piatra Arsă. De acolo, începe Parcul Național Bucegi, o arie naturală protejată de interes național cu biodiversitate montană faunistică și floristică.

Potecile sunt foarte bătătorite, iar traseele se pot parcurge facil, așa încât nu ai cum să te rătăcești. Pietrele șlefuite ale Babelor și misteriosul Sfinx sunt cele mai bune repere pentru orientare. Sunt acolo cine știe de când și… de neclintit poate pentru eternitate.

Relieful fiind asemenea unui platou imens, obiectivele turistice se văd de la distanță mare, deși în linie dreaptă par foarte aproape.

De exemplu, Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman se vede de la Cabana Piatra Arsă, dar noi am parcurs în această excursie doisprezece kilometri dus-întors.

Așa cum am mai povestit și altă dată, traseul este simplu mergând aproximativ patru kilometri pe potecuțele făcute de turiști de la Piatra Arsă și până la Cabana Babele. De aici, timp de încă o oră, urmând indicatoarele de cruce roșie se ajunge la Monumentul Eroilor. Chiar nu știu cum am parcurs traseul și când am ajuns la Crucea de pe Caraiman, deoarece peisajele sunt de o frumusețe răpitoare, iar spectacolul naturii deosebit de interesant. În plus, am avut stațiile portabile cu noi și am tot povestit diverse cu radioamatorii.

În răcoarea dimineții de pe drum, am schimbat controale din mobil cu Narcis – YO8RBY, testând semnalul nodului portabil. Apoi pe traseu, am vorbit  atât pe frecvența Repetorului RoLink UHF din București care se deschide foarte bine de la o asemenea altitudine, dar și pe frecvența simplex 145.500 MHz. Astfel, Cătălin având stația portabilă Wouxun căreia i-a atașat o antenă Nagoya, l-a auzit neașteptat de clar pe Șerban – YO3SXM care era portabil în Bulgaria.

Eu am avut atașată de rucsac stația Yaesu FT2D care pe un canal transmitea semnale APRS, iar pe celălalt canal, adică 438.725MHz T103.5 -7.6 (Babele UHF repeater) am avut un QSO cu dl. Florin – YO9IIE. De asemenea, nea Bebe – YO7AMK este nelipsit din drumețiile noastre, așa încât i-am povestit impresii lui și nu numai, în timp ce pașii urmau automat potecile înălțimilor. Ne-am salutat cu YV6QD – nenea Marcel din Venezuela, YO6OSC- Costel, dar și cu Florentin – YO9BXC. El se afla la polul opus al altitudinii, transmițându-ne pe calea undelor briza mării și un strop din energia soarelui de pe litoral. Nenea Paul – YO9CMF este de asemenea, un însoțitor de drum bun la vorbă și ale cărui ’73-uri mă bucură de fiecare dată. Așa că potecile ne-au îndrumat pe traseu, iar relaxarea și voia bună au zburat în eter într-o zi faină de septembrie.

Apoi, după un nor rătăcit deasupra prăpastiei, am văzut-o…

„O cruce pe un vârf stă de pază
La marginea unui munte și-apoi,
Oțelul din ea e dovada de vază
A eroilor căzuți vitejește-n război.

O floare de colț ascunsă în iarbă
Privind spre cruce și infinit,
Cu brațe lungi întinse degrabă
Să ocrotească un turist obosit.”

Crucea, căci la ea ma refer, este de fapt un monument istoric ridicat pe stânca Muntelui Caraiman între anii 1924-1928 și are o dimensiune impresionantă. Are înălțimea cu tot cu soclu de aproape patruzeci de metri, iar crucea propriu-zisă măsoară 28 metri. Îmi aduc aminte că am ajuns aici pentru prima dată în copilărie și m-a impresionat foarte mult, iar acum după ani și ani, mă fascinează la fel.

Este construită la altitudinea de 2291 m în memoria militarilor căzuți la datorie în primul război mondial, în luptele care au avut loc pe Valea Prahovei. Conform celor ce am citit despre monument, structura lui ar fi alcătuită din traverse metalice îmbinate prin nituire. Elementele ei sunt provenite de la demontarea podurilor distruse în perioada războiului. Vestitul monument se află înscris în Cartea Recordurilor ca fiind cea mai înaltă cruce amplasată pe un vârf montan. Măreața construcție este luminată noaptea, la început făcându-se cu ajutorul unui generator aflat în interiorul soclului, dar din anul 1939 a fost conectată la rețeaua națională de electricitate. Începând de anul trecut, printr-un contract semnat de Ministerul Apărării Naționale, monumetul a intrat într-un proces amplu de reabilitate și restaurare care va dura până la sfârșitul anului 2020. De aceea, așa cum se vede și în filmulețul pe care i l-am dedicat, la baza crucii este deschis șantierul, iar în interiorul soclului de beton armat placat cu piatră de calcar se lucrează la consolidare.

Atmosfera din jurul monumentului era cel puțin ciudată, pentru că ceața era urcată de curenții de aer din vale doar în zona respectivă și era apoi împrăștiată de vânt. Norii veneau și plecau ca niște ghemotoace atât de albe pe fundalul unui cer de un albastru pur, iar într-o pauză de atâta puf, am văzut în zare Valea Prahovei, mică…mică.

După kilometrii parcurși până la ea, a urmat odihna pe iarbă și privit în jos și în sus.  În tot acest timp, norii se alergau, luând forme diferite, așa cum probabil, imaginația vântului dicta.

Anul trecut am văzut aici și flori de colț sau minunatele perle ale munților. Acum nu le-am mai căutat, nici măcar pentru o poză, gândindu-mă de zona este atât de circulată și probabil sunt șanse mici să le mai găsesc.

Și cum muntele are un mod de comunicare lesne de înțeles, se făcuse răcoare pentru că momentele cu ceață și nor începuseră să domine peisajul.

Dar, într-un mod cu totul straniu, îndată ce am trecut pe cealaltă parte a masivului, coborând spre Cabana Babele, soarele a revenit și a fost alături de noi pentru restul drumului.

După ce am trecut de Cabana Babele si punctul final al telecabinei, am deviat de la traseul nostru spre Cabana Piatra Arsă unde lăsaserăm mașina. Astfel, ne-am abătut din drum preț de câteva minute pentru a trece pe la YO9C, bătrânul repetor care stă ascuns în spatele unei culmi și privește spre apus.

Abia aici am făcut popas, în liniștea pe care nici măcar vântul nu a vrut să o mai tulbure. Se împrăștiaseră și norii până la limita orizontului, iar imaginea zărilor era din ce în ce mai clară. La fel ca și la urcare, se vedea locul unde parcasem mașina și părea la o aruncătură de băț, dar de fapt până acolo erau vreo patru kilometri. Și din nou, pietrele Babelor de pe Cocora ne-au confirmat că eram pe drumul cel bun, așa cum le arată trecătorilor de atâta vreme încoace. Monumentul Eroilor de pe Muntele Caraiman se vedea mic, iar brațele uriașe ale crucifixului păreau că vor să strângă protector întreaga lume… și ce o fi dincolo de ea.

’73

Cristina – YO7JYL