Proiecte de vară radioamatoricească

Este de fapt descrierea unui sfârșit dintr-o săptămână oarecare de vară… de fapt două povești distincte, dar cu aceiași protagoniști. Și cum într-o zi de iunie, lumina soarelui de la solstițiu pare că nu vrea să plece multe ore, am gândit că este vreme să ducem la îndeplinire ceea ce ne propuseserăm. Așa că, pentru ziua de sâmbătă ne-a trecut prin minte că ar fi drăguț din partea noastră, adică eu, Cătălin și Bogdan, să respectăm promisiunea făcută lui nea Bebe – YO7AMK, încă de anul trecut.

Astfel, l-am anunțat în prealabil că, noi… “nepoții” din Pitești și București, vom da o fugă cu motoarele în Bănie pentru a ne revedea. Foarte simplu de pus în aplicare, după ce a ajuns Bogdan la Pitești și am pornit spre Craiova într-un trio hotărât și destul de nervos, judecând după tobele Hondelor care au scos vecinii la ferestre.

Conform zicalei “zi de vară până-n seară”, așa a fost și excursia noastră pe câte două roți în Bănie sau treizeci și două de grade la umbră, accentuate de echipamentul moto. În mers, totul este minunat, simțind din plin vântul călduț care sufla prin cască și haine. Altfel, staționarea la soare a fost ucigător de fierbinte, mai ales spre orele amiezii.

Noi am ajuns în Craiova în jurul orei 12 PM, după vreo două opriri într-un câmp auriu de floarea soarelui. Florile gemene cu un contur perfect, se întreceau cu astrul zilei în culoare, strălucire, gingăsie și parcă erau mai frumoase decât el.

Revederea cu nea Bebe a fost ca vizita la un bunic, vesel și mărunțel, așa cum îl lăsaserăm în urmă cu un an. Și așa cum ne promisese și dumnealui, ne aștepta cu o delicioasă prăjitură având multă nucă, pregătită cu drag de către cumnata dumnealui, pentru că nu-i așa? Sosiseră cei trei motocicliști zgomotoși.

De asemenea, am savurat cu plăcere siropul de caise, dar și dulceața de cireșe și vișine, de un roșu amețitor de frumos. Mai mult dulce… sau un pic acrișoară? Nu știu exact, dar cele două gusturi sângerii ne-au ademenit cu aroma întreagă a verii adunată cu dibăcie în borcane. Desigur, nea Bebe le avea pregătite, așa încât… se știe: nepoții nu pleacă niciodată acasă fără pachete ambalate cu multă grijă de mâinile tremurânde ale celor doi bunici din Craiova.

Emoționat, ne-a dus în camera dumnealui cu stații, adică locul de unde glasul i se aude în fiecare zi în Rețeaua RoLink, comunicând cu prietenii radioamatori din țară, dar și cu nenea Marcel – YV6QD din Venezuela.

Undeva, protejat de lumina și căldura soarelui care încingea fereastra din acoperișul mansardat, ne-a arătat cu drag nodul portabil pe care l-a primit de la nepoții Cristina, Cătălin și Bogdan.

Despre vizita noastră acolo, fuseseră informați și radioamatorii care se aflau la Aerodromul din Craiova, mai precis în zona Balta Verde. Și pentru că nu puteam să plecăm spre casă fără a trece și pe la hangarul cu avioane și planoare, după reveneala umbrei binefăcătoare din grădina lui nea Bebe, am pornit spre aerodrom.

O ultimă poză cu cei doi bunici rămași în pragul porții, iar coloratele Honde i-au salutat cu sunetul specific, până am cotit stânga și ne-am făcut nevăzuți pe lângă Parcul Romanescu.

Am ajuns la Aerodromul Balta Verde, însă un pic aiurea, în sensul că planoarele deja se plimbau pe cărările invizibile ale cerului prea albastru.

În timp ce dl. Miti – YO7CKP se afla într-unul din ele, la sol ne-a întâmpinat dl. Lucian – YO7LID, care ne-a povestit despre cum este zborul sub un soare torid de vară la câmpie sau istoria unor aparate care își fac datoria cu succes în ciuda anilor grei care stau așezați peste aripile lor.

Ne încinsese soarele amiezii, ne apucase toropeala, iar motoarele ne priveau cu ciudă de sub umbra plăcută a unui copac. Da știu, venise vremea să pornim la drum, iar bestiile aveau să “mănânce” din asfaltul celor o sută cincizeci de kilometri care se vedeau în zare spre Pitești. Acolo ne aștepta locul de odihnă pentru ziua următoare. Cam așa s-a văzut în secvențe de pe motorul lui Cătălin, drumul zburdalnicelor motorizate.

Și pentru că aveam planuri mărețe pentru ziua de duminică, dimineața devreme urma să pornim spre altă destinație… sau de la câmpia toropită de soarele Craiovei, la aerul binefăcător al muntelui.

Deplasarea în Masivul Cozia, căci despre ea este vorba, știam că ne va umple ziua de energie, bucurie și relaxare.

Este foarte adevărat că aveam în gând încă de anul trecut de a ajunge în Masivul Cozia pentru posibilitatea de a dezvolta acolo niște idei interesante.

Am mai povestit despre zona aflată la altitudinea de 1668 metri, cu o vastă arie de acoperire radio, atât în modul analogic, dar și digital.

Astfel, știind potențialul radioamatoricesc de care se bucură Vf. Ciuha Mare, ne-am gândit că ar fi interesant ca, lângă celelalte echipamente să instalăm un I-Gate pentru APRS.

În plus, de ce nu? era fain să montăm două camere web, una cu vedere spre releul de televiziune și Valea Oltului în aval, iar cealaltă către amonte, scăldând spre Sibiu unduirile atât de frumoase ale râului.

Cătălin s-a orientat asupra tipurilor de camere, le-a achiziționat, iar Bogdan a adus routerul. Planurile erau făcute, doar că ne fuseseră date peste cap de aceeași pandemie de coronavirus depre care nu mai are rost să aduc aminte. Știam deja că în locația de pe munte se află instalat un repetor în modul digital DMR din Rețeaua BrandMeister România, deci exista acces la internet.

Astfel, cu ajutorul lui Denis – YO3DSG pentru conexiune și al lui Adi – YO7HKR pentru locație, am împletit niște idei, așa încât să putem duce la îndeplinire un proiect pe care eu îl doream de mult: I-Gate APRS și imagini delicioase pentru suflet.

Desigur, toată această lucrare aveam în minte să o punem în aplicare pe parcursul unui sfârșit de săptămână, când toate astrele s-au aliniat și programul nostru a coincis. Și de această dată, căldura dimineții a dat startul caniculei ce aveam să o simțim peste zi, chiar dacă muntele are o rezervă de răcoare pe care o oferă umbrei brazilor semeți.

Din păcate, Adi nu a putut veni cu noi, dar odată ce am ajuns în Râmnicu Vâlcea, trebuia să ne întâlnim cu colegul său Aurel, care ne-a însoțit pe munte. A stat răbdător cu noi, până am dus la îndeplinire toată lucrarea, făcută în cea mai mare parte sub soarele arzător de pe cerul încăpățânat de albastru și fără de nori.

Mașina a fost lăsată la Cabana Cozia, iar noi am urcat pe potecă până spre vârf cu tot ceea ce era necesar pentru montarea celor două camere web, a suportului și a antenei pentru sistemul APRS.

Practic, bagajul principal pornea de la o sacoșă imensă cu de toate și o cutie mare din plastic foarte grea, în care puteai găsi orice, role de cabluri pentru camere și antenă și până la șurubele, piulițe… totul era acolo.

Începutul a constat în stabilirea poziției camerelor pe pilon și fixarea lor temporară, până vedeam și primele imagini.

Apoi, s-a făcut ghidarea cablurilor electrice până în incintă, pozatul firelor, sertizarea și conectarea lor la router, dar și a echipamentelor la sursa de alimentare.

În timpul acesta, Cătălin a montat suportul și apoi antena pentru APRS, după care ne-a cam dat de furcă o mufă de la cablul antenei. Da… știu, în cutia cea grea aveam de toate, însă o mufă păcătoasă care trebuia schimbată, n-a fost la locul ei, așa că momentan există probleme la partea de recepție.

---

Nodul portabil YO7JYL-10 pe care Cătălin îl lua cu noi în excursii și îl foloseam ca I-Gate pentru sistemul APRS, acum și-a găsit locul pe Muntele Cozia.

În depărtare se auzeau tunete și se scursese nisipul din clepsidra zilei până aproape de ora 5 PM, când s-au făcut ultimele verificări. Apoi ne-am apucat să strângem bagajele și să pornim coborârea spre Cabana Cozia.

Eram obosiți, nu mâncaserăm mai nimic toată ziua, de fapt nici nu fusese timp și era la fel de cald ca la orele prânzului, ceea ce ne toropea. Am pornit la vale pe drumul forestier până la comuna Dângești și traseul pe ruta E81 spre Râmnicu Vâlcea unde ne-am despărțit de Aurel. Ne-am cerut scuze pentru că a durat destul de mult, deși nu fusese în intenția noastră și i-am mulțumit pentru sprijin.

Ca de obicei, clasicul drum pe Dealul Negru spre Pitești a fost foarte aglomerat, mai ales într-o seară de duminică, cu turisme și camioane grăbite spre destinație. Noi însă, ascultam QTC-ul duminical de la Bistrița și cu fiecare curbă, vroiam să ajungem acasă.

Nu mai conta oboseala, nici nu o mai simțeam, îmi era doar sete și abia așteptam să văd imaginile live de pe Cozia.

Eram bucuroși pentru că din nou ne reușise ceea ce ne-am propus, dar trebuie să vă mărturisesc și faptul că la acest proiect avem deja în gând o continuare, despre care o să povestim la momentul respectiv.

’73

Cristina – YO7JYL

P.S. Mulțumiri pentru sprijin lui Denis – YO3DSG și Adi – YO7HKR