Romeo Oscar Lima India November Kilo a răsunat din nou pe crestele Făgărașilor

Cam așa ar suna în câteva cuvinte o dorință care a devenit realitate în urmă cu doar două zile. Știam că vrem să ajungem din nou pe Vf. Florea, aflat în munții Făgăraș, dar am așteptat topirea zăpezii, care s-a încăpățânat să persiste pe creste.

Imagini actualizate de pe munte nu am mai avut din data de 2 aprilie când, în urma unui trăsnet, ehipamentele din locația situată la altitudinea de 1981 m au fost reduse la tăcere. Ne-a părut foarte rău pentru ceea ce s-a întâmplat, deoarece atât repetorul RoLink cât și camerele web, trecuseră cu bine peste iarna grea de pe munte, când viscolul își făcuse de cap chiar și cu 100 km/h.

Cum spuneam, un trăsnet care s-a descărcat cu putere în sol, a afectat alimentarea cu energie electrică a întregului site. Speram să se fi ars doar sursa din interiorul cutiei cu “jucării” tehnice și să nu fi afectat și restul echipamentelor. Evident că nu puteam afla asta decât prin deplasarea efectivă la fața locului.

În timp ce drumarii lucrau de zor la înlăturarea zăpezii de pe DN7C Transfăgărășan, noi ne făceam planuri dacă putem urca cu mașina. Mai era și varianta de a ajunge pe traseu, mai exact pe linia branșamentului cu pornire din șoseaua ce traversează munții. Colegii de la Salvamont Cota 2000 ne-au ajutat o informație referitoare la faptul că pe Muntele lui Florea s-ar fi topit zăpada. Deși se cam anunțaseră ploi, cu gândul că vremea va ține cu noi, am zis… hai!

Ne aștepta o zi plină de adrenalină, cu drum greu judecând după cât de mult se deteriorase între timp. Ultima dată am fost acolo la sfârșitul toamnei trecute, înainte de prima ninsoare, iar șoseaua forestieră fusese stricată de către camioanele cu lemne și ploile ce creaseră șleauri.

Am pornit! Cu soarele-n ochi și speranța unei zile fructuoase, muntele ne aștepta să-l cucerim. Mi-era dor de crestele care ne-au găzduit în multe nopți de vară și ne-au dezvăluit secretele cerului înstelat. Ne-au arătat apusurile intense și ne-au bucurat cu răsărituri timide, dar atât de vii.

Drumul forestier era așa cum ne-am așteptat, destul de rău, dar mașinuța s-a descurcat așa cum știe ea cel mai bine. Singura schimbare era o barieră aflată în dreptul Ocolului Silvic, care limita accesul celor dornici de adrenalină inconștientă pe munți.

Văzându-mă destul de stresată, Cătălin m-a încurajat, spunâdu-mi: “treci la volan și apoi o să constați că nu ai de ce sa-ți faci probleme.” A cam avut dreptate… ce să mai spun acum.

Bucuroasă, am savurat și câteva frăguțe cu aromă de munte și pădure verde.

De-a lungul traseului, radioamatorii au fost împreună cu noi pe calea undelor radio. Așa că, am glumit cu Sergiu – YO8ESO, Laurențiu – YO7EPY, Adi – YO4PEA, Răzvan – YO6NAM, Ioan – YO5SEE, Nelu – YO5OVY, Ovidiu – YO7MPI, Bela – YO6BKB. Asta, deoarece am comunicat cu ei prin intermediul nodului mobil, până când s-a dus și ultima bucățică de semnal. Însă, după ieșirea din pădure, nodulețul a prins din nou puteri nebănuite.

Cele 12 grade din termometre au “intrat la apă”, pentru că golul alpin ne-a întâmpinat cu vânt, iar crestele mai păstrau petice de zăpadă în căldări. La un moment dat, în aer erau vreo 9 grade, dar verdele pajiștilor, cu albastrul prea albastru al cerului și norii pufoși, alcătuiau un triunghi echilateral al frumuseții.

Am trecut pe lângă o turmă de oițe fericite, iar soldații ciobănești moțăiau liniștiți la soare, fix în mijlocul drumului.

A fost deajuns un claxon care să-i trezească din somnul de frumusețe și, întreaga haită supărată s-a luat la întrecere cu mașina noastră.

“Uite-l pe Florică!”, i-am spus lui Cătălin cu bucuria unui copil care-și găsise jucăriile pierdute. Era acolo și ne aștepta… de parcă a trebuit să vină un trăsnet, ca să ne mai aducem aminte de el… că există!

Totul era exact la fel, de la ultima noastră vizită din toamnă. Iar Cătălin? Păi, el nu mai avea răbdare… așa că degrabă a desfăcut cutia în care stătea repetorul pentru a vedea ce s-a întâmplat. La o primă vedere, arăta impecabil în ciuda condițiilor meteo care au trecut peste ea. Sigur pe el, Cătălin a schimbat sursa de alimentare și în momentul când a repornit echipamentele, ledurile au început să pâlpâie ca un brăduț vesel de Crăciun. Camerele web și-au luat imediat link și bucuroasă, am accesat blogul www.yo7jyl.ro. Imaginile fresh deja apăruseră pe site.

Am strigat cu veselie, iar ecoul s-a auzit peste munți, cât să audă și colegii de la Serviciul Salvamont Cota 2000. Stiind că le sunt utile imaginile în activitatea lor montană, l-am anunțat și pe Dl. Sănduloiu, iar bucuria a fost pe măsura frumuseții crestelor vizate.

În timpul acesta, Cătălin a repornit repetorul pe care noi îl alintăm ”Făgă”, iar roboțelul a glăsuit din nou: ”Romeo – Oscar – Lima – India – November – Kilo”, urmat de ora și nivelul de semnal. Cu alte cuvinte, doar sursa se arsese în urma descărcărilor electrice, iar acum toate erau funcționale.

Dincolo de asta, soarele ne încălzea, nori alburii își vedeau de treaba lor, vântul era cam rece, dar oricum nu-mi păsa. Pajiștea era ireal de verde, muntele zâmbea cu floricele roz, iar fluturii se jucau pe lângă noi… atât de bine.

---

---

---

---

---

---

---

Doar vârfurile Lespezi și Negoiu stăteau supărate în negură, deloc încântate de îndrăzneala noastră.

Am împărtășit bucuria și cu prietenii radioamatori din rețea, iar testele făcute prin intermediul QSO-urilor au confirmat faptul că repetorul funcționează optim. Practic, deși veniserăm pregătiți pentru orice, ne terminaserăm treaba.

---

În schimb, am mai rămas pe pajiște pentru a ne uita la munți și norii alergați de vântul înălțimilor. Mă fascinau fuga, formele, și umbrele lăsate pe pământ la trecerea lor efemeră.

Apoi, am strâns și reorganizat în portbagaj laptopul, cutiile cu chei, surubelnițe și tot ceea ce ne-am gândit că poate totuși, ne trebuie pe munte. Încet, am pornit la vale, bucuroși, dar și obosiți, după ce i-am promis lui Făgă că vom reveni le el, în vara asta fierbinte.

Vom urca din nou pe Vf. Florea, pentru că ne așteaptă… să ne spună că muntele este aspru, dar atât de blând pentru cine îl respectă. De asemenea, ne va arăta cum se trece prin poarta stelară către infinitul cerului. Apoi, vom rămâne alături de soarele ce pleacă spre apus și îl vom întâmpina cu zâmbet, la răsăritul unei alte zile.

‘73

Cristina – YO7JYL