www.yo7jyl.ro

Tablou de iarnă în Parcul Național Defileul Jiului

Începutul de an a fost unul… trist, chiar dacă zâmbetul forțat de pe chip, voia să spere altceva, mințindu-se că totul va fi bine. După moartea mamei și o trecere rezonabilă prin Covid, aveam nevoie să-mi limpezesc gândurile. Cătălin – YO7GQZ a venit cu ideea să plecăm într-o excursie de week-end prelungit… undeva, spre munte.

www.yo7jyl.ro

Îmi propusesem să mă bucur de imaginea fascinantă a iernii și mirosul pur al zăpezii, așa că am pornit spre zona Munților Parâng.

www.yo7jyl.ro

Voiam să nu mă mai gândesc la nimic negativ, chiar dacă nu era chiar asa. Până am intrat în atmosfera drumului spre Râmnicu Vâlcea și apoi Horezu, în mod insistent, mintea mi se conecta mai tot timpul la războiul absurd pornit de Rusia în Ucraina. Se întâmpla asta deoarece, bombardamentele asupra capitalei Kiev, reprezentau ultima imagine de neînteles, cu care am plecat de acasă. De altfel, în discuțiile pe care le-am avut cu prietenii radioamatori aflați pe recepția RoLink, pentru o bună parte din kilometrii descrescători până la destinație, încercam să întelegem cum este posibil, în secolul diplomației, să se întâmple asemenea fapte inumane. Desprea toate astea și încă multe alte chestiuni despre viață și radioamatorism, am povestit cu Miron – YO3ITI, nea Bebe – YO7AMK, Cătălin – YO7VNS, Adi – YO4PEA, Eugen – YO8CGR, Vasi – YO8VAS. De asemenea, ne-am spus că în drumul nostru spre Petroșani – destinația finală, să ne abatem dreapta și urcăm la Stațiunea Rânca.

www.yo7jyl.ro

Ovidiu – YO7MPI, urmărindu-ne pe harta APRS, ne-a spus că în dreptul localității Ciupercenii de Olteț, pe partea stângă o să vedem pădurea colorată. A avut dreptate, deoarece am zărit-o din fuga mașinii.

www.yo7jyl.ro

Apărută ca un manifest împotriva defrișărilor, „Grădina Paradisului” a devenit rapid o zonă de visare, unde copacii sunt transformați într-o lume de basm cu ajutorul unor culori vesele. Vopseaua este ecologică, inofensivă pentru scoarța arborilor și îmbină utilul cu plăcutul: varul special este rezistent și ține departe dăunătorii.

A urmat urcarea spre stațiunea de iarnă Rânca și, dintr-o dată, am pășit pe un alt tărâm, într-o lume a iernii veritabile.

Dincolo de larma făcută de turiștii veseli de pe pârtiile de schi, stratul foarte consistent de zăpadă, vântul care viscolea ninsoarea, dar și orizontul limitat la câțiva metri în fața ochilor, totul mă ducea cu gândul la ținutul iernilor veșnice.

www.yo7jyl.ro
YO7GQZ

L-am lăsat în urmă și am coborât spre Novaci, după care ne-am continuat drumul spre Petroșani. Cătălin mi-a propus ca itinerariu Parcul Național Defileul Jiului pe E 79, iar eu cu bucurie, am dat din cap afirmativ.

www.yo7jyl.ro
Defileul Jiului

Este o arie protejată de interes național, cu stâncării, abrupturi calcaroase, grohotișuri, râul ce curge neobosit și cascadele care își aruncă apele cu violență peste roci.

Una dintre ele ne-a atras atenția în dreptul gării Pietrele Albe, asta deoarece prin defileu trece calea ferată secundară Târgu Jiu – Petroșani.

www.yo7jyl.ro
Gara Pietrele Albe

În discuțiile pe care Cătălin le-a avut cu nea Bebe – YO7AMK prin RoLink, bunicul din Craiova își aducea aminte despre perioada în care această linie de cale ferată era în construcție și inaugurată în anul 1948.

Pe porțiunea Bumbești – Livezeni, linia are cea mai mare densitate de lucrări de artă feroviară, cu multe tunele ascunse în roca muntelui.

www.yo7jyl.ro

A fost simplu, deoarece ne-am abătut dreapta de pe șosea și am urcat câteva zeci de metri pe un drum forestier până în dreptul gării. Priveliștea defileului era minunată din locul unde ne aflam noi. Am parcat mașina, apoi am traversat șinele căii ferate și am urcat prin pădure, de-a lungul apei.

www.yo7jyl.ro

Plouase și pădurea mirosea a pământ umed, iar cascada scălda pietrele îmbrăcate cu haină verde de mușchi.

www.yo7jyl.ro

Un arbust îndrăznise să-și desfacă mugurii, de parcă striga din toate ramurile sale: “Haide, primăvară, hai!”.

www.yo7jyl.ro

Când ne-am reîntors, impiegatul de mișcare a apărut la una din fereastrele vechii clădiri. L-am salutat și ne-a răspuns zâmbind. Deoarece părea o gară uitată printre munți, Cătălin l-a întrebat dacă opresc multe trenuri acolo. Răspunsul dumnealui a fost: “Chiar peste câteva minute urmează să treacă un accelerat ce vine de la București”. După care, a ieșit afară pentru a saluta trenul care ieșea zgomotos din tunel și trecea pe lângă gară. A șuierat cu un ecou ce s-a răspândit rapid peste văi. Vorbea cu bucurie și mândrie despre locul unde își desfășura activitatea de peste douăzeci și șase de ani. La fel de bucuros era și cățelul gării care, cu prețul unui covrig ne-a însoțit până la cascadă și ne-a condus până la mașină.

www.yo7jyl.ro

Tot pe defileu am găsit și monumentul ridicat în cinstea generalului Ion Dragalina, comandantul Armatei I-a, pe locul unde în ziua de 12 octombrie 1916 acesta a fost rănit mortal.

www.yo7jyl.ro

Nu mai aveam mult de mers până la Petroșani, iar după ce ne-am cazat, am urcat spre Stațiunea Parâng. Nu am putut ajunge până acolo, deoarece la un moment dat drumul era închis din cauza zăpezii. Așa că, am lăsat mașina și am urcat la pas, pe sub linia de telescaun. Ningea ca-n povești, iar în zare, peste munți se lăsa negura.

www.yo7jyl.ro

Era aceeași liniște pe care iarna o așternuse demult peste ținuturi. Cătălin povestea prin radio cu Vasi – YO8VAS, Emy – YO2DNT și Bogdan – YO3IXW. Când a început să se însereze, am coborât până în locul unde lăsaserăm mașina.

A doua zi, aveam în plan că mergem la Straja, așa că am pornit pe șoseaua spre Lupeni.

www.yo7jyl.ro

Am cotit stânga și am urcat pe Drumul Crucii, preț de șapte kilometri până în stațiune.

www.yo7jyl.ro
Drumul Crucii

Aflată la o altitudine de 1445 metri în inima Munților Vâlcan, în zona Valea Jiului, Straja este un complex ce are amenajate 12 pârtii, fiecare fiind echipată cu instalație de transport pe cablu și însumează aproximativ 26 km de domeniu schiabil.

www.yo7jyl.ro
www.yo7jyl.ro

În vecinătatea pârtiei se află Schitul Straja, un așezământ monahal de călugări din Episcopia Devei și Hunedoarei.

www.yo7jyl.ro

L-am lăsat pe Cătălin să povestească prin radio cu Gigi – YO2MTG și Hadrian – YO2BTW, iar eu am intrat pe poartă. Este de fapt un tunel de intrare în schit, lung de 54 de metri, foarte interesant și original.

www.yo7jyl.ro

De-a lungul lui, motivul catehetic este reprezentat de pereții care sunt pictați sub învățătura creștin-ortodoxă, cuprinzând tot calendarul și alte picture ortodoxe. Faină mi s-a părut și ideea că o candelă arde mereu în dreptul sfântului zilei.

www.yo7jyl.ro

De asemenea, sunt amintite cele zece porunci, cele 12 Praznice, Scriptura în imagini, precum și scene din Vechiul și Noul Testament.

www.yo7jyl.ro

Motivul simbolic este reprezentat prin imitarea unei catacombe creștine, dar și o galerie de mină. Motivul practic? Este de fapt, un zid de sprijin al versantului din stânga și facilitează accesul până la drum în iernile grele de munte. Uneori zăpada depășeste doi metri înălțime, trecând peste acest tunel.

www.yo7jyl.ro

Pe culmea din spatele schitului se află Crucea Eroilor, ridicată de Emil Părău în „memoria celor care, de-a lungul veacurilor, au luptat și s-au jertit în Valea Jiului, pentru întregirea neamului, libertate, credință și o viață mai bună”.

www.yo7jyl.ro
www.yo7jyl.ro
www.yo7jyl.ro

Orizontul celor 360 de grade era unul impresionant prin altitudinea celor 1445 metri și fascinant mulțumită masivelor muntoase care se vedeau în fața ochilor. Aerul curat era energizant, iar ninsoarea începuse de vreo cinci minute, deși până atunci ne bucuraserăm de soare.

www.yo7jyl.ro

Stăteam lângă crucea impunătoare și priveam cu nesaț în jur.

www.yo7jyl.ro

Cătălin a avut o legătură radio cu Bogdan – YO3IXW, iar pe simplex (432.500 MHz) cu Hadrian – YO2BTW. Apoi ne-am salutat și cu soția lui, Felicia – YO2MGI. Sperăm ca în această vară să putem onora invitația de a vizita domeniul lor, Solaris Bushcraft Trasylvania.

Încet, ne-am pus în mișcare spre vale prin zăpada mare și atât de moale, până în parcarea unde ne aștepta mașina.

Bineînțeles că pe tărâmul mineritului, fie el și istorie, ne-ar fi plăcut să vedem o galerie de mină, chiar și dezafectată.

www.yo7jyl.ro

Cătălin a întrebat în zonă dacă mai funcționează vreo galerie și a aflat că este cea de la Petrila.

www.yo7jyl.ro

În coborâre spre Lupeni și apoi către Petroșani, ne-am adus aminte că putem vizita Muzeul Mineritului. Cătălin văzuse pe internet că, fiind duminică, ar fi deschis până la ora 15. Ne-am fi încadrat, deoarece ora zilei arăta în jur de 2 PM, doar că odată ajunși la poarta instituției, închisese deja la ora 14.

www.yo7jyl.ro

Cu atâtea galerii, trebuia să găsim și o peșteră, așa că ne-am reorientat printr-o simplă căutare pe Google: Peștera Bolii, aflată la o distanță de doar șase kilometri de Petroșani, pe drumul care face legătura între Valea Jiului și Țara Hațegului.

www.yo7jyl.ro

Numele ei provine de la familia Voievodului Bolia din Zarand care încă din secolul al XV-lea a deținut proprietăți de pământ și pădure în zonă. Practic, vizitând aceste meleaguri, am lăsat imaginația să învăluie misterul trecutului.

www.yo7jyl.ro

Pârâul Jupâneasa este cel care pătrunde în peșteră și se pierde printre calcarele jurasice, printr-o imensă poartă naturală înaltă de 10 metri și o deschidere de 20 metri. Este ușor de parcurs, iar frumsețea peșterii este dăltuită de acest artist unic… natura.

www.yo7jyl.ro

Varietatea formelor și broderiilor sculptate pe pereții din calcar, născută parcă din talentul unui mare meșter pietrar, dau un farmec deosebit plimbării subterane.

www.yo7jyl.ro

Existența guanoului pe platformele din adancul peșterii, confirmă adăpostirea temporară a unor colonii de lilieci.

www.yo7jyl.ro

Ca amuzament, în timp ce vizitam peștera, Cătălin l-a strigat prin RoLink pe Adi – YO4PEA și spre surprinderea noastră, a fost recepționat cu un control de Q3. A fost interesant, deoarece nodul mobil era în mașina aflată sus la șosea, la o distanță de câteva sute de metri, iar noi eram într-o galerie săpată de apă în munte.

Pentru că văzusem un indicator care ducea la Cetatea Dacică Bănița, în timp ce primeam pliantul cu detalii despre peșteră, l-am întrebat pe domnul de acolo, cum se ajunge la cetatea dacică. Răspunsul dumnealui a fost admirabil: „Nu veți ajunge la cetate, așa cum nici romanii n-au putut! Vedeți stânca aia de acolo de sus? Ridicată pe vremea lui Burebista, este practic un perete vertical, cu rol de apărare, unde dacii urcau pe niște trepte din lemn construite de ei. Atunci când romanii i-au invadat pentru a cuceri cetatea, dacii au ridicat acele scări, așa încât dușmanii lor n-au putut ajunge. În schimb, invadatorii romani au dat foc de jur – împrejur, iar ulterior dacii n-au mai putut coborî, așa că au murit de foame. De aceea, această zonă mai poartă numele de Arsuri„. Și pentru că am fost impresionată de legenda strămoșilor nostri, efectiv am uitat să mai fotografiez și stânca respectivă.

Sursa: Harta APRS

Însă, din nou, dacii nu se dezmint de la obiceiul lor de a-și construi cetăți pe vârfuri stâncoase și au stat agățați pe munți greu de cucerit, asemănători cuiburilor de vulturi. Altfel, stânca semeață ce i-a găzduit pe strămoșii nostri, poate fi accesată cu dificultate, doar de pe versantul nordic. Ansamblul cuprinde ziduri de incintă, platforme de luptă, turnuri, val de apărare. În interiorul cetății a fost ridicat un turn de supraveghere. 

Sursa: Harta APRS

Pe drumul de întoarcere la Petroșani, ne-am conversat din mobil cu Mirel – YO4OMG, Lari – YO9CSM și Adi – YO4PEA. Și această zi a trecut foarte repede, iar în ziua următoare aveam să pornim pe drumul de întoarcere.

www.yo7jyl.ro

Am ales însă, o altă variantă de traseu foarte pitorească spre Obârșia Lotrului, asta deoarece voiam să poposim la Domeniul Schiabil Transalpina – Voineasa.

www.yo7jyl.ro

Speram că fiind o zi de luni să nu găsim aglomerația specifică sfârșitului de săptămână și… chiar așa a fost. La fel ca zilele anterioare, vremea era puțin amestecată în fenomene: era soare, ceața acoperea cerul, negura venea de peste Lacul Vidra, iar la final începuse să ningă.

www.yo7jyl.ro

Erau câteva grade cu minus, iar vântul sporea senzația de ger.

Totuși am urcat până în creastă, la capătul teleschiului, în punctul cel mai înalt unde altitudinea este de 1925 metri.

www.yo7jyl.ro

Și pentru că în timp ce urca și răsufla mai greu, lui Cătălin îi placea să vorbească prin radio, s-a conversat cu Vasi – YO8VAS și Ovidiu – YO7MPI. Rezultatul ce a apărut ulterior, spre seară, a fost o tuse sâcâitoare și insistentă care nu i-a dat pace.

Crestele acoperite cu zăpadă din belșug abia se zăreau, iar lacul Vidra era o suprafață albă imensă.

Cu părere de rău, trebuia să părăsim tărâmul iernii, deoarece ne aștepta drumul spre casă. În plus, pe șoseaua dintre Curtea de Argeș și Pitești, voiam să filmăm stadiul lucrărilor de la șantierul autostrăzii A1 spre Sibiu.

Autostrada A1 – Lotul 5 – Lucrari in zona Bascov, Merisani si Baiculesti – YouTube

Ne-am bucurat mult pentru că în aceste trei zile am văzut iarna la ea acasă, pe munții care ne sunt atât de dragi. În plus, am vizitat locuri interesante despre care nu știam sau auzisem în treacăt. Și pe aceste meleaguri, am întâlnit oameni primitori și dornici să împărtășească turiștilor din mândria cu care ei povestesc despre pagini de istorie ale unui neam încercat.

’73

Cristina – YO7JYL

8 thoughts on “Tablou de iarnă în Parcul Național Defileul Jiului

  1. Tnx pentru descrierea acestor locuri minunate. Cristina prin foto si compozitia ta dai viata zonelor vizitate. Tnx C&C. 73’s. L & L.

    1. Lari, multumesc foarte mult pentru cuvintele atat de dragute. Am descris locurile si evenimentele exact asa cum le-am simtit eu.
      Multe salutari,
      Cu drag
      C&C

  2. Frumoase locuri acoperite cu mantia alba, unele incarcate de istorie, unele parasite si abandonate in iuresul capitalist. Da, traim vremuri ciudate care au inceput sa se impleteasca de parca nu vor sa se mai termine. Dar viata merge inainte, cu bune cu rele… Felicitari pentru jurnal si pentru ca ati reusit sa va mai rupeti de cotidian. Numai bine!

    1. Adi, multumim pentru legaturile radio pe care le-am avut in aceste zile. Din Muntii Macinului, unde tu erai in portabil, ne-ai readus aminte de locurile minunate unde am petrecut o vara intr-un colt salbatic de natura. Multumesc mult pentru pozele de acolo.
      Cu drag,
      C&C

  3. Abonare pentru articole noi. Alta metoda n-am gasit decat sa comentez si sa primesc pe email atunci cand apar articole noi

    1. Va multumesc mult pentru ca v-ati abonat. Sper sa va placa aventurile noastre radioamatoricesti.
      Cu drag,
      Cristina

  4. Bună, am scris și pe fb! Am mai citit încă odată, mi-a plăcut mult descrierea peisajelor, imaginile și tot ce e in acest reportaj! Felicitări Cristina! Zi bună, weekend plăcut! 🌹🤗

    1. Eu trebuie sa va multumesc, nenea Gigi. Faptul ca v-a placut ceea ce ati lecturat, ma bucura mult.
      Sanatate si ’73
      Cristina

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *