Transfăgărășan de poveste într-un cadru hibernal

Șerpuind printre munți și ascuns prin păduri, Transfăgărășanul este drumul de o frumusețe și măreție care a fascinat de-a lungul anilor și o face în continuare. Șoseaua spectaculoasă, lungă de 151 de kilometri, leagă provinciile istorice Muntenia și Transilvania, traversând cel mai înalt lanț muntos din România – Munții Făgăraș. Este închisă oficial în perioada iernii, începând de la 1 noiembrie și până la 30 iunie, din cauza riscului de avalanșe și căderi de pietre.

Bariera este închisă din dreptul Cabanei Capra aparținând Județului Argeș și până la Bâlea Cascadă în Județul Sibiu.

Transfăgărășanul sau DN 7C este pitoresc pe tot parcursul drumului, dar porțiunea care începe de la Cetatea Poienari și trece prin tunele, viaducte spre Barajul Vidraru reprezintă de fapt startul unui itinerariu într-un cadru de poveste, care pe măsură ce urcă în altitudine se deschide precum paginile unei cărți. Bucata de drum cea mai interesantă este cea în care se ajunge la golul alpin, adică în dreptul Cabanei Capra, aflată la altitudinea de 1585 de metri.

De acolo mai sunt aproximativ zece kilometri până la intrarea în Tunelul Capra-Bâlea, unde altitudinea de 2042 metri indică locul cel mai înalt al drumului. Este cel mai lung tunel, având 884 de metri și aflat la cea mai mare altitudine din România.

Într-un tablou de început de iarnă, pe șoseaua presărată cu zăpadă și gheață, am ajuns până la Cabana Capra, unde bariera și indicatorul rutier ne-a obligat să parcăm mașina și să continuăm urcarea la pas prin zăpada care masura vreo cinci centimetri.

Pe lângă faptul că am avut acoperire pe drum, folosind repetorul de pe Vf. Florea din rețeaua RoLink, traseul a fost înregistrat pe harta APRS, având indicativul YO7GQZ-1.

În depărtare se vedea Cascada Capra care este un punct de atracție pentru multă lume. An de an, turiștii îi fotografiază perdeaua de apă, lungă de peste patruzeci de metri care lovește cu putere stâncile din jur.

De această dată era înghețată, fiind pentru prima dată cand apele ei, atât de zgomotoase vara, acum se opriseră într-o răsuflare opacă de gheață. Nu am ajuns până la ea, deoarece ora era destul de înaintată, se apropia rapid seara și în plus, dinspre vale venea grăbită o negură, despre care, inițial am crezut că ar fi fumul de la coșul Cabanei Capra.

Am apucat doar să facem câteva poze și filmulețe, după care am pornit spre vale, pentru că se apropia seara. Râul Capra ne-a povestit și nouă în câteva minute ceea ce spune cu siguranță oricărui călător, dornic să se oprească și să-i asculte apele reci si cristaline. Țurțurii de lângă albie arătau ca niște lacrimi înghețate pe un obraz de copil.

Din vale, ceața înghețată venea în valuri, încât în doar câteva minute ne învăluise cu brațele ei lungi și albe.

Într-o lumină albastră, așa cum sunt doar serile fascinante de iarnă, am început coborârea pe serpentinele Transfăgărășanului și am lăsat în spate muntele acoperit de negură.

Mantie albă, rece și deasă,

Presărată pe culmi, poteci și dealuri,

Nori cenusii au început să țeasă

Fulgi argintii de pe alte meleaguri.

 

Cascadă înghețată… dintr-o dată tăcută,

Așteptând o rază de undeva să apară

Cu vântul de apus spre noapte s-o ducă

Spre zări mai calde ca astă vară.

 

Răsuflare de gheață urcă spre cer,

O seară de iarnă și-un drum șerpuit.

Munți de poveste plini de mister

Tablou hibernal din urmă gonit.

 

’73

Cristina – YO7JYL