Vacanță de vară prin România – Moldova III

Într-adevăr, Suceava era următoarea destinație, unde aveam de gând să poposim două zile. Însă până acolo, urma să facem un ocol, pentru a fotografia alte repere mănăstirești cu aroma intensă de istorie.

Este vorba despre Mănăstirea Putna, unul din cele mai importante centre culturale, religioase și artistice românești. În interiorul ei se află mormântul Voievodului Ștefan cel Mare.

Aici la Putna, unde și-a ales locul pentru somnul de veci, domnitorul ne veghează cu răbdare și îngăduință de peste cinci sute de ani.

Potrivit vechilor cronici moldovenești zidirea mănăstirii, ctitorie a voievodului, a început în anul 1466 și s-a terminat în 1469.

La o mică distanță de lăcașul de cult este Chilia lui Daniil Sihastrul, de fapt o grotă săpată într-o stâncă de pe valea pârâului Vițău, în care acesta a viețuit ca pustnic.

Aflată la circa un kilometru de Mănăstirea Putna, Chilia lui Daniil Sihastrul a fost inclusă pe lista monumentelor istorice din județul Suceava.

Și tot ocol se poate numi și punctul cel mai îndepărtat de pe hartă, din excursia noastră. Este vorba de Vicovu de Sus, o localitate aflată la granița de nord cu Ucraina, iar după ce l-am bifat, am pornit spre Suceava.

Înainte de intrarea în orașul Rădăuți, ne-a ieșit în drum Expo Moto Bucovina, în fapt, o colecție de motociclete, unica din Europa de Est.

Exponatele în număr de 170 de piese complet funcționale, de la motociclete comuniste la capitaliste, reprezintă un deliciu vizual pentru pasionați de motoare, așa ca noi.

---

Ca și vârstă, colecția deține modele de fabricație începând cu anii 1920, din al doilea război mondial, dar și motociclete din prezent.

---

A fost o reală încântare pentru ochii nostri să le privim, iar mirosul din interiorul expoziției, o combinație de vechi, nou, motor, ulei, vopsea, ne-a adus aminte cu drag de Hondele de acasă care se odihneau sub huse.

---

---

---

---

---

---

---

---

Spre după-amiază am ajuns în orașul Cetății de Scaun a Sucevei, unde aveam să stăm două zile.

Erau destule obiective turistice și istorice de văzut în zonă, iar noi încercam să bifăm măcar o parte din ele.

Primul dintre repere era chiar în apropiere de locul unde ne-am cazat. Cetatea de Scaun a Sucevei făcea parte din sistemul de fortificații construit în Moldova la sfârșitul secolului al XIV-lea, în momentul apariției pericolului otoman.

Este o cetate medievală construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de Petru I Mușat, a fost fortificată în secolul al XV-lea de Ștefan cel Mare și distrusă în secolul al XVII-lea (1675) de Dumitrașcu Cantacuzino.

Citeam informațiile pe care mi le aduceam aminte de la orele de istorie și mă gândeam la Ștefan ce Mare… omul care „a domnit 47 de ani, timp în care a purtat 36 de războaie, pierzând doar două”, după cum spune tradiția și afirmă unii cronicari.

---

În prezent, Cetatea Sucevei se află în ruine.

---

---

---

Lângă cetate, este statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare.

În legăturile radio pe care le-am avut cu prietenii din RoLink, aceștia ne-au spus ce mai puteam vizita. Vasi – YO8VAS ne zisese despre Casa Memorială „Ciprian Porumbescu” și muzeul cu același nume înființat într-o anexă originală a fostei case parohiale din satul Stupca.

Lângă muzeu, în curtea bisericii satului, se află cripta familiei Porumbescu, iar adiacent mormântului compozitorului „Rapsodiei Române pentru orchestră”, flutură necontenit drapelul național. De altfel, pe crucea acestuia sunt cuvintele sale:

“Iar când fraților m-oi duce,

De la voi ș-o fi să mor,

Pe mormânt atunci să-mi puneți,

Mândrul nostru tricolor.”

Tot Vasi amintise despre salina de la Cacica și am zis că nu-i departe, așa încât puteam ajunge. Partea mai puțin plăcută a fost aceea că nu am luat în calcul faptul că era o zi de duminică, iar salina era închisă. În plus, locația era foarte aglomerată deoarece acolo este și Complexul de Agrement Cacica, având ștranduri cu apă sărată. Am zis “pas”, după care am plecat spre Mănăstirea Voroneț.

Dintre lăcașurile de cult ale istoriei, știam că trebuie să ajungem la Voroneț și al lui albastru magic. Supranumită „Capela Sixtină a Estului”, mănăstirea este complexul monahal medieval construit în satul Voroneț, astăzi localitate componentă a orașului Gura Humorului.

Este una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare, ridicată în anul 1488 într-un timp record, de doar trei luni și trei săptămâni. Pe lângă natura pigmentului albastru, care este caracteristic Voronețului, una dintre tainele mănăstirii este și rezistența în timp a culorii în condiții climatice aspre. Am admirat nuanța cerului senin pe zidurile vechii biserici, după care ne-am întors în Gura Humorului.

Asta deoarece din localitate zărisem pe cel mai înalt deal mai mulți piloni cu antene de telefonie mobilă. Ne-am gândit că de acolo s-ar vedea frumos în jur… și nu ne-am înșelat.

Era vorba despre Vârful Toaca, aflat la altitudinea de 840 metri și unde se ajunge parcurgând un drum forestier de câțiva kilometri. Preț de 360 de grade, priveliștea este minunată.

Lângă pilonii cu antene se află o cruce înaltă de 17 metri, construită pe un schelet metalic.

Mi s-a părut interesant modul în care aceasta strălucește ziua și luminează noaptea: pe schelet sunt fixate oglinzi circulare care reflectă lumina soarelui, dar și pe cea de la reflectoarele care se aprind seara.

În plus, numele orașului este scris cu brăduți înalți de câțiva centimetri, vizibil fiind de pe străzile localității.

A doua zi urma să părăsim Cetatea de Scaun a Sucevei, deoarece încet… încet trebuia să coborâm pe hartă și să ne întreptăm spre casă. Înainte de asta însă, mai aveam să rămânem o noapte în acest ținut de istorie, pentru că urma să ne îndreptăm spre Slănic – Moldova.

Văzându-ne pe harta APRS, Adi – YO8RXT ne-a sugerat să trecem pe la Hanu Ancuței. Sincer? L-am citit pe Sadoveanu, dar spre rușinea mea, nici nu știam că locația este în zonă.

Așa că este momentul să reamintesc faptul că această vacanță a fost clădită pe sugestiile radioamatorilor cu care am povestit prin radio ori ne-au urmărit pe hartă.

Sigur că vroiam să văd locul de poveste, unde bucătăria tradițională moldovenească autentică se îmbină în mod fericit cu scrierile lui Sadoveanu. Dincolo de mâncarea delicioasă, cadrul de legendă și atmosfera poetică a vremii, fiecare farfurie conține frânturi din destinele personajelor din creațiile lui lirico-epice.

M-am bucurat foarte mult pentru că am ajuns acolo, pentru că în povestirile călătorilor din cartea lui Sadoveanu, hanul era văzut ca o cetate, fiind umanizat, personificat. El este mitic, fabulous și apartine legendei.

Apoi am lăsat în urmă tradiția, dar și istoria, care și-a închis porțile în fața noastră. Asta deoarece în drumul spre Slănic – Moldova, la sugestia lui Narcis – YO8RBY am trecut pe lângă Castelul Ghika din Dofteana, dar era închis, într-o zi de luni.

Stațiunea Slănic – Moldova am găsit-o într-o depresiune acoperită de păduri cu foioase și conifere. Aerul zonei este unul pur, lipsit de particule de praf și poluare, bogat în aerosoli rășinoși și ioni negativi.

Stațiunea este renumită pentru izvoarele sale balneare descoperite încă din anul 1801. Tot aici se află și partia de ski Nemira, iar pentru perioada verii telescaunul funcționează doar în week-end.

Cu nostalgie, a doua zi porneam pe drumul spre casă, ce se anunța unul foarte lung. Având în vedere că nu ne grăbeam, am mai oprit pe traseu la diverse obiective, care ni s-au părut interesante. Unul dintre ele este “Monumentul lui Constantin Mușat” situat la altitudinea de 784 metri pe dealul Coșna.

Aflat în apropiere de Oituz, dealul a reprezentat unul dintre momentele cheie ale primului război mondial. Caporalul Mușat s-a remarcat prin curaj în luptă și a refuzat de fiecare dată să-şi părăsească regimentul, voind să rămână lângă camarazii săi pentru a continua lupta. În plus, avea un curaj extraordinar cu care se avânta în luptă și deosebită precizie și putere cu care arunca grenadele asupra inamicilor, motiv pentru care i s-a spus „Grenadierul”.

Revenind la prezent, panorama care se vedea de la monument era impresionantă, la fel ca și importanța istorică a locului.

Pe traseu, vremea frumoasă s-a întors la 180 grade, iar ploaia torențială s-a dezlănțuit pe urcarea cu serpentine spre pasul Oituz.

Vara se tranformase în toamnă, cele aproape treizeci de grade căzuseră în cap, dintre ele revenind prin ceață doar vreo optsprezece, destul de zgârcite. Apoi, încet dar sigur, cerul s-a înseninat, căldura a revenit, iar noi ne apropiam de Brașov.

Nu puteam să trecem pe lângă orașul de la poalele Tâmpei și să nu facem un popas la Răzvan – YO6NAM. Ne aștepta să povestim preț de câteva minute despre RoLink și nu numai, dar mai ales… să ne vedem. Ne-am bucurat mult și, cum era firesc, înainte de a porni spre Pitești, am imortalizat veselia de pe fețele noastre.

Pe parcursul drumului pe culoarul Rucăr – Bran spre Pitești, din nou am avut parte de ploaie, cât să mai spele din praful de pe asfalt. Munții Bucegi și Masivul Piatra Craiului se pitiseră sub norii grei.

Era normal să ajungem acasă seara târziu, dar nu conta, pentru că energia vacanței era cu noi și ne pregătea pentru excursia pe două roți motorizate ce urma.

Altfel? Bagajul cu amintiri efectiv dădea pe afară. În afară de ceea ce am povestit aici, impresiile sunt exact așa cum le-am trăit, văzut, perceput și nu știu în plus, ce aș mai putea spune. A fost curiozitatea de a vedea locuri noi și a fost bucuria momentului de a le împărtăși pe calea undelor și apoi vizual aici. A contat enorm comunicarea cu oamenii, am prețuit sfaturile și sugestiile primite și drept mulțumire, cu drag atașez la albumul cu amintiri, poze din locurile minunate ale țărișoarei ăsteia. Istoria și-a deschis filele trecutului pentru noi toți, literatura secolului trecut ne-a întors în anii copilăriei. Astfel, am retrăit cu dor de codru în poeziile lui Eminescu, dar și „Amintirile din copilărie” ale lui Creangă, scrierile lui Vlahuță din “România Pitorească” sau popasul călătorului ostenit la Hanu Ancuței. Geografia ne-a conturat profilul de neuitat al reliefului unei bucățele atât de faine de România.

Și cum ziceam… ce aș mai putea spune în plus? Le mulțumesc tuturor celor care ne-au trimis în locuri de legendă, în destinații mioritice, cu semnificații atât de vii în sufletele noastre de români.

’73

Cristina – YO7JYL