Zbor deasupra Muntelui Cozia

Am drumețit de multe ori în zona munților vâlceni, în orice perioadă a anului, fie că am mirosit florile primăverii, ne-am răcorit la umbra pădurii, am adunat împreună cu toamna alaiul pastelat de frunze multicolore sau am imortalizat țurțurii iernii, înghețați de răsuflarea iernii.

Masivul înalt de 1668 m care se ridică în spatele Mănăstirii Cozia și o străjuiește semeț, este aparte atât ca poziționare radio, dar și ca relief. Accesul se poate face pe traseele turistice, cu potecuțe ce se unduiesc pe „banda albastră” prin pădure, având ca punct de pornire Mănăstirea Stânișoara sau cea de la Turnu.

Așa a fost varianta pe care am ales-o la mijlocul lunii februarie, cand tărâmul zăpezii era de neînvins. De-a lungul traseului găsisem pe o plăcuță bine bătută în cuiele vremii, Decalogul Montaniardului.

De asemenea, se ajunge și la Cabana Cozia, parcurgând drumul forestier lung de aproximativ 20 de kilometri, ce ocolește versantul nordic al muntelui.

Cabana se află ascună într-o șa la altitudinea de 1573 m, după care drumul se înfundă, accesul fiind restricționat spre releul de televiziune.

În partea opusă, se urcă preț de un sfert de oră până pe Vf. Ciuha Mare, unde se află stația meteo, diverse antene ale operatorilor de telefonie mobilă și nu în ultimul rând, repetorul RoLink de aici.

Deschiderea este foarte vastă, spre minunatul defileu al Râului Olt, în a cărui apă soarele trimite reflexii argintii de oglindă.

Spre orașul Sibiu la fel de frumos de vede toată Valea Oltului,cu baraje și hidrocentrale ce adună afluenții din zonă.

Aflați pe pajiștea de la baza releului de televiziune, noi vedeam în depărtare lanțul Munților Făgăraș.

Uitându-se înspre ei, Cătălin a remarcat undeva în ceață, dar la fel de impunator, trapezul alcătuit din cel mai înalt vârf din România – Moldoveanu într-un colț și Viștea Mare în celălalt.

Ca și mijloc de comunicație radioamatoricească, noi am tot povestit la stație prin repetorul din Pitești și pe nodul mobil al lui Cătălin. Pe repetorul RoLink aflat pe Muntele Cozia, am vorbit doar pentru o scurtă perioadă de timp.

Cu părere de rău spun asta, deoarece cu un semnal atât de bun, o locație favorabilă și o arie de acoperire pe măsură, exact în momentul când noi am ajuns aproape de el, subit a fost scos din rețeaua RoLink. Acum stau și mă întreb: să fie vorba despre radioamatorism? Oare să fie la mijloc și acel Ham-Spirit care trebuie sa guverneze acest hobby? De fapt… să fie hobby fără alte implicații ce țin de natura umană? Cu siguranță nimic din toate astea, dar până la urmă nu mai contează, deoarece ne-am descurcat foarte bine și fără el. Vreau doar să cred că repetorul a avut o problemă legată de alimentarea cu energie sau… orice altceva și care evident și-a revenit odată ce noi am părăsit zona. Nicidecum nu are legătură cu vreo intervenție umană pe plan local. Oricum, pe fundalul acestei situații, am avut parte de un fenomen interesant: de pe vârf, am accesat repetorul din Pitești, care fiind pe aceeași frecvență cu cel simplex de la Caracal – 439.100 Mhz, practic le deschideam pe ambele, intrând când pe unul, când pe celălalt, doar că repetorul din Caracal are sensibilitate mai mare.

Cu plăcere am efectuat legături pe direct cu: YO7HIJ -Mircea din Pitești, YO7YYY- Mirel din Râmnicu Vâlcea, YO7AMK – nea Bebe din Craiova, YO9IIE – dl. Florin din Câmpina, YO7HBB – Flavius din Slatina, YO3AAM – Marian din București, activând astfel în Programul S.O.T.A Vf. Cozia sau YO/MC-029.

Ca o coincidență, în timp ce stația mea trimitea în codul morse indicativul nodului mobil al lui Cătălin, sunetele au atras atenția unui alt radioamator, aflat întâmplător la Cabana Cozia: YO7VT – dl. George din Râmnicu Vâlcea, alături de care am făcut o poză.

Norocoși de fel, toată ziua am avut parte de o vreme minunată, cu soare primăvăratic, așa cum își doreste orice excursionist, pentru că, nu-i așa? Muntele se cucerește încet și cu răbdare.

Priveliștea ce se vede de pe vârf este de-a dreptul fascinantă, iar un zbor efectuat de „zburătoare”, ne-a arătat cât de frumoasă este Valea Oltului și nu numai.

Am mai zăbovit un timp acolo sus, pentru că soarele își dovedea bunăvoința sa în fiecare rază sau grad în plus pe care îl dăruia pământului, iar zăpada îndesată pierdea din putere… până data viitoare.

Am privit în jur fără să ne mai gândim la nimic, am ascultat liniștea pe care lumina soarelui ne-o impunea, am ghicit doar șoaptele vântului primăvăratic trecând printre ramurile brazilor, mângâind conurile lor ca niște cercei. Am pornit la vale, abia atunci când astrul luminii se îndepărta încet de noi, vrând să se ascundă după munți.

’73

Cristina – YO7JYL