Fusese o discuție simplă de genul: “Pe unde ne vor purta pașii în vacanță?” Și când spun pașii, mă refer la drumeții pe care să le facem, petrecând cât mai mult timp în natură.
Alături de Cătălin am rememorat pe hartă destinațiile anilor trecuți, gândindu-ne cât de tare ne-a plăcut acolo. Nu mi-a luat prea mult timp să mă gândesc la zona Moldovei și pitorescul Masiv Ceahlău.
Confirmarea lui Cătălin a venit imediat, aducându-și aminte cu plăcere de ascensiunea pe Vf. Toaca, în vara anului trecut.
Referitor la drumul până la destinație, am făcut un calcul pe zile, despre cum ar fi mai avantajos: să-l parcurgem dintr-o singură bucată sau în două etape. Cu alte cuvinte, de la Pitești să mergem direct până la Stațiunea Durău sau… să facem o primă oprire în Brașov, după care a doua zi să ajungem la cazarea de la poalele impunătorului Ceahlău. Dar cine se grăbește în vacanță, atunci când timpul este nemăsurat? Așa că am ales ultima variantă, cu oprire în orașul de lângă Tâmpa.
A doua zi, numărul de kilometri era evident mai mic, iar drumul… unul foarte pitoresc, traversând dealuri verzi.
Ca de obicei, radioamatorii au fost alături de noi, ținându-ne companie tot timpul: Lucilius – LX6LS, Adrian – YO4PEA, Mihai – YO8CYN/M, Laurențiu – YO7EPY, Costin – YO4CIL, Ștefan – YO7LPT. În dreptul localității Borsec, ne-a abordat Nelu – YO6FCD, cel care veghează la releul de televiziune de pe Vf. Teasc. Aflat la o aruncătură de undă radio, deasupra Borsecului, Nelu ne-a invitat să urcăm din nou până la locația sa. Însă, nu eram echipați pentru off-road, ci doar cu anvelope simple de stradă. I-am mulțumit pentru oferta sa… de nerefuzat, dar i-am promis că vom reveni altă dată.
Am căutat un loc mai înalt deasupra Borsecului, undeva… în liniștea pădurii.
Am făcut un picnic în compania atât de delicată a fluturilor, iar Cătălin a înălțat drona pentru o panoramă a zonei.
Conform navigației, de acolo nu mai era mult până la Durău, abordând drumul pe la coada Lacului Bicaz.
Și din nou, împreună cu prietenii din RoLink: Laur – YO7FZV/MM, nea Bebe – YO7AMK, Vasi – YO8VAS, Liviu – YO6QCD, Andi – YO2LXB, Dan – YO3DEL, Ovidiu – YO7MPI, Răzvan – YO6NAM, Gigi – YO7FFU, serbam aniversarea lui Cătălin pe pajiștile stațiunii, povestindu-le impresii de seară din portabil.
Printre tufe de zmeură, ne-am făcut și planurile zilei următoare.
Voiam să urcăm la Cascada Duruitoarea, despre care știam că este un monument al naturii cu regim de arie protejată.
Cei de la Serviciul Salvamont, unde am plătit taxa de acces în rezervație, ne-au îndrumat pe traseul crucii roșii preț de vreo două ore. Am mers doar prin pădure, în compania radio a lui Laur – YO4FZV/MM, unind mările lumii cu altitudinea montană.
Potecile erau un pic plictisitoare, tot urcau și apoi, cu ciudă, coboarau, până când… mi s-a părut că aud cascada. Așa cum îi spune și numele, era zgomotul puternic și continuu al unei ape, iar când am văzut-o, mi-am spus: a meritat!
Căderea în perdea a apei măsoară aproximativ 25 metri, despărțită în două părți: cea superioară are aproximativ 20 metri, iar pragul inferior ca un evantai, măsoară 5 metri.
De o frumusețe sălbatică, așa cum se vede în filmare, apele cascadei se zbat în albie și se sparg violent de stânca muntelui. Am zăbovit destul timp la baza ei, admirând-o și ascultându-i poveștile.
La întoarcere, am ales traseul crucii albastre, ceva puțin mai scurt și care ne-a condus exact unde voiam noi: la baza pârtiei de ski Durău. După ce mă obosiseră bocancii, singurul lucru pe care mi-l doream era să simt răcoarea și umezeala ierbii verzi sub tălpile goale.
În timp ce Cătălin nu se mai sătura de dat cu ski-bobul ce rula pe șine, eu am ațipit pe covorul viu, atât de primitor. Cu stația lângă mine sub razele blânde ale apusului, auzeam poveștile colegilor de pe radio. În același timp, mă gândeam la planul pentru doua zi. Era unul cât se poate de clar: voiam să urcăm pe Vf. Toaca.
Ca și în urmă cu un an, am ales să parcurgem drumul pe la Stațiunea Izvorul Muntelui și apoi Bicaz, iar undeva mai sus de Poiana Stănile, am parcat mașina.
Un nor mai supărat părea că ne urmărește, dar nu ne-am temut de el. Am pornit pe traseul ce urcă prin pădure spre Cabana Dochia. După ce s-a convins că suntem oameni buni, ne-a lăsat în pace și s-a îndepărtat, scuturându-și lacrimile de supărare pe alte meleaguri.
Iar noi? Păi… ne-am bucurat de vremea faină, numai bună pentru făcut poze la orice.
O parte din drum, Răzvan – YO6NAM ne-a ținut companie pe calea undelor după care, am reluat legăturile radio la ieșirea din pădure.
Am ajuns la Sfinxul din Ceahlău și apoi am lăsat în urmă Crucea de Lemn.
În timp ce Cătălin vorbea prin radio cu nea Paul – YO9CMF pe rețeaua digitală DMR, am trecut de Cabana Dochia.
În rest, traseul pe platou era unul simplu, având ca punct final treptele de la baza vârfului.
După o diferență de nivel de 101 metri și un număr de 519 trepte, la altitudinea celor 1904 metri viața era mult mai simplă, iar bucuria că ne aflam acolo… sublimă.
În zare se vedea oglinda Lacului Bicaz, iar norii văratici își verificau pufoșenia în ea.
Toate acestea le spuneam și radioamatorilor din RoLink, împreună cu care am petrecut cea mai mare parte din zi: Gigi – YO7FFU, nea Bebe – YO7AMK, Răzvan – YO6NAM, Sergiu – YO8ESO, Vasi – YO8ESO, Laurențiu – YO7EPY.
Eh, ne-am pus în mișcare spre vale, coborând aceleași trepte, iar apoi am urmat traseul pe platou spre o destinație sigură și foarte delicioasă: ceva de papa bun la Cabana Dochia.
Doar că plăcerea gurii s-a lăsat puțin așteptată pentru un popas spiritual la Mănăstirea Ceahlău, ridicată la peste 1800 metri altitudine, între anii 1992-1993.
Acolo, în liniștea muntelui, răsuna peste prăpastie… toaca. Da, exact… noi coboram de pe Vf. Toaca, iar lângă micul lăcaș de cult, unde divinitatea și-a pus amprenta solemnă, sunetele produse de cele două ciocănele pe suprafața din lemn, chemau la rugăciune.
Am avut parte de o experiență inedită în momentul în care, singură fiind în înteriorul micii mănăstiri, am luat câteva lumânări care să ducă lumina divină spre cei dragi trecuți “dincolo”. Călugărul care bătuse toaca, a intrat în bisericuță și salutând, i-am arătat locul unde am lăsat banii pentru ele. În timp ce-mi arăta cu degetul spre cer, răspunsul lui a fost memorabil și mi-a plăcut mult: ”Acolo undeva este o cameră invizibilă care vede faptele noastre și face totalul la final.” Cum să nu fiu fericită pentru că mă aflam acolo? Simțeam deja un soi de energie, de altă natură, combinată cu bucurie, cu două… trei lacrimi pierdute în colțul ochilor… și am plecat spre Dochia.
Văzând o arhitectură de stâncă al cărei gol semăna cu o inimă, Cătălin m-a chemat să privesc orizontul prin fereastra albastră.
Încântarea mi-a fost și mai mare, deoarece exact acolo am găsit câteva exemplare de monumente ale naturii… flori de colț. Atât de mici, delicate, catifelate, dar puternice, le-am admirat, le-am iubit și m-am bucurat pentru tot ceea ce trăiam.
Cabana Dochia ne-a răsplătit efortul cu papa bun, ca și anul trecut de altfel.
Și apoi? Colegii din frecvențele RoLink ne-au condus pe traseul de întoarcere până în drumul forestier, spre locul unde parcaserăm mașina. După o zi caniculară pe munte, izvorul de la baza lui ne-a dăruit apă atât de rece, încât pe recipientul din plastic se așezase un strat de condens.
Cătălin conducea mașina agale spre vale, iar eu mă uitam la munții pe care îi lăsam în urmă. Am trecut pe lângă văcuțele ce serveau masa se seară pe pajiștile verzi și apoi de Poiana Stănile, unde se află schitul cu același nume.
Am continuat coborârea pe drumul forestier, iar apusul de soare ne-a găsit pe pajiștea de deasupra Durăului.
Am întâmpinat răsăritul lunii cu drona care ne-a ajutat să vă oferim imagini de viață ce se transformă în amintiri. Și din nou, am povestit cu prietenii de pe radio: Marcel -YO4ATW, Cristi – N2NDV, nea Bebe – YO7AMK, Narcis – YO8RBY și Emilio – YO3IJE.
Cu nostalgie, în ziua următoare aveam să plecăm pe drumul spre Brașov, însă nu înainte de a face un ocol al Lacului Roșu. Am pornit! ’73
Cristina – YO7JYL
,, Penita,, descrierii arealului moldav a fost și de aceasta data inspirata sa ajunga în inima citititorului dublata de imaginile postate. Vacanta de vis în racoarea muntelui. Tnx. 73’s. L & L.
Lari si Lumi, multumim mult! Este o „penita” modesta care reflecta niste trairi… atat. Daca va place ceea ce curge din „calimara”, atunci ma inclin.
Cu drag,
Cristina si Catalin
E frumos, e minunat! Mă bucur pentru voi „trubadurii munților” și pentru noi să vedem atâtea minunății! Felicitări Cristina, Felicitări Cătălin! Zi bună excelentă la voi toți! 73de gigi yo7ffu!🌲🍀⚘🤗🤗🤗👍
Multumim pentru ca ati fost alături de noi pe calea undelor radio.
Cu drag…
Foarte frumos! Si un pic de nostalgie deoarece si noi am avut in plan Ceahlaul anul asta, dar planurile s-au schimbat. Dar asa ne-am plimbat si noi pe acolo cu ajutorul povestii tale. Frumos jurnal, poze, filmari asa cum ne-ai obisnuit. Felicitari! Numai bine!
Adi, nu-i bai! Muntele va fi acolo ori de cate ori veti putea ajunge la el. In rest, asa este… ai fost cu noi mereu, chiar daca doar prin radio.
Multumim
Cristina